Pelerinaj de 165 km pe urmele martirilor închisorilor comuniste

Pelerinii parcurg, în medie, 25 de kilometri pe zi / FOTO Cristian Borz

Au venit din toate colţurile ţării în Sălaj, la Bădăcin, locul naşterii marelui om politic Iuliu Maniu, pentru a porni, împreună, într-o incursiune în istoria scrisă cu sânge a României comuniste. Este povestea a 115 tineri din Iaşi, Neamţ, Alba, Bihor, Maramureş şi Sălaj, care au pornit vineri dimineaţă într-un pelerinaj către Muzeul Memorial din Sighetu Marmaţiei, locul unde şi-au găsit sfârşitul mulţi dintre opozanţii regimului comunist.

Tinerii au ajuns joi la Bădăcin. I-a primit părintele Cristian Borz, parohul bisericii catolice din localitate, implicat mai mult decât personal în acest demers de cunoaştere istorică şi culturală ce are loc anul acesta pentru a treia oară.

„Fetiţele mele, de 11 şi de 14 ani, participă şi ele la pelerinaj. Cea mare, pentru a treia oară”, ne explică preotul.

Tinerii sunt însoţiţi de preotul Florian Gui, de loc din localitatea Iaz, judeţul Sălaj, în prezent vicar general al Episcopiei Greco-Catolice de la Oradea. El este iniţiatorul acestui pelerinaj, dedicat martirilor temniţelor comuniste, cu precădere episcopilor şi preoţilor greco-catolici, prin care tinerii sunt învăţaţi că istoria trebuie ştiută, aşa cum a fost ea, pentru a nu-i repeta greşelile.

pelerinaj-2012-062

 

Pelerinaj de 165 km

Pelerinii au petrecut noaptea în Bădăcin, iar dimineaţă au pornit pe, jos, pe drumul lung de 165 de kilometri până la Sighetu Marmaţiei. Punctul de plecare a fost mormântul simbol al lui Iuliu Maniu, din Bădăcin, după care şi-au îndreptat paşii către Bocşa lui Simion Bărnuţiu. După un scurt popas la Bocşa şi altul la Guruslău, tinerii vor dormi noaptea acesta la Bocşiţa. Mâine, sâmbătă, 24 august, vor porni către Cehu Silvaniei, unde împreună cu Florian Gui şi cu ceilalţi preoţi ce participă la pelerinaj îl vor comemora pe Gheorghe Pop de Băseşti. Duminică vor pleca spre Mireşu Mare, unde rămân până luni, când se îndreaptă spre Baia Mare şi apoi spre Sişeştiul lui Vasile Lucaciu. Marţi, 27 august, pelerinii vor trece Gutinul, noaptea urmând să o petreacă la Hărniceşti. De aici vor porni miercuri spre Giuleşti, satul lui Ilie Lazăr, de unde vor pleca spre Vadu Izei şi apoi către Sighetu Marmaţiei. Prima oprire în Sighet va fi în Cimitirul Săracilor, acolo unde au fost înmormântaţi cei care au murit în închisoarea din oraş.

Pelerinajul are programat joi, 29 august, celebrarea Sfintei Liturghii chiar pe celularul închisorii din Sighet, la slujbă fiind aşteptat şi episcopul greco-catolic al Maramureşului, Vasile Bizău.

„Fiecare pelerinaj are o temă. Anul acesta, pelerinajul este dedicat împlinirii a 60 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu, tot atâţia ani împlinindu-se şi de la trecerea în eternitate a episcopului Ioan Suciu. Tot acum marcăm şi beatificarea preotului catolic Vladimir Ghica, mort în închisoarea de la Văcăreşti, ce va avea lor în 31 august”, ne explică preotul Cristian Borz.

Distribuie:

Postaţi un comentariu