Michelin promovează la Zalău cele 10 reguli de aur ale siguranţei rutiere

Michelin a amenajat în centrul Zalăului un 'Orăşel al siguranţei rutiere'

Regulile ”de aur” ale siguranţei rutiere – de la purtarea centurii de siguranţă, până la comportamentul politicos în trafic – vor fi promovate, timp de două zile, sâmbătă şi duminică, în Zalău.

Compania producătoare de anvelope Michelin a amenajat în centrul Zalăului un ‘Orăşel al siguranţei rutiere’, unde, cu ajutorul unor simulatoare de condus şi prin jocuri interactive pentru copii, vor fi promovate cele 10 reguli de aur ale siguranţei rutiere.

‘Este de notorietate că pentru Michelin securitate rutieră este extrem de importantă. Face parte din misiunea noastră să garantăm o tot mai bună mobilitate, tot mai curată şi tot mai sigură. Am promovat securitatea rutieră în diferite forme, care au variat de la un an la altul. În acest an ne-am propus să promovăm cele 10 reguli de aur ale securităţii rutiere, create şi dezvoltate de grupul Michelin împreună cu Federaţia Internaţională de Automobilism. Cum vom descoperi împreună, în aceste două zile, cele 10 reguli de aur? Aşa cum vedeţi, sunt organizate mai multe corturi, în interiorul cărora sunt spaţii în care atât copiii, cât şi tinerii şi adulţii pot să testeze simulatoare pentru conducere, pentru impact sau pentru răsturnare şi de asemenea sunt o serie de activităţi pentru joacă, pentru copii’, a declarat sâmbătă Jana Popa, Director Michelin Romania.

Cele 10 reguli de aur ale siguranţei rutiere vor fi comunicate local prin evenimente similare celui de la Zalău şi la Ploieşti, în data de 21-22 septembrie, respectiv Bucureşti, pe 28-29 septembrie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu