FOTO Cum cred arhitecţii că ar trebui să arate centrul Zalăului

Platoul din faţa Prefecturii

Concursul de soluţii pentru remodelarea centrului Zalăului, organizat de Primăria Zalău cu bani de la Administraţia Fondului Cultural Naţional, s-a încheiat fără a fi declarat vreun câştigător.

Picture 156

Potrivit declaraţiilor făcute miercuri, într-o conferinţă de presă, de primarul Radu Căpîlnaşiu, juriul de specialitate, format din patru reputaţi arhitecţi şi din administratorul public al oraşului, a fost cel care a decis să nu se acorde premiul I. „Au fost, se pare, anumite lipsuri din punctul de vedere al tratării ca şi proiect ce trebuie integrat într-un oraş, nu amplasat independent undeva În plus, juriul a considerat că ar fi mult mai în regulă să alegem cele mai bune componente din mai multe proiecte, nu din unul singur, şi să le prindem într-un plan urbanistic zonal”, a precizat primarul.

Picture 157

Concursul a fost organizat în cadrul proiectului cultural „Remodelarea spaţiului public din municipiul Zalău – consens între nevoile culturii urbane locale şi rigorile arhitecturii şi designului urban, finanţat de Administraţia Fondului Cultural şi derulat de Primăria Municipiului Zalău, în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România – filiala Transilvania.

Scopul concursului a vizat selectarea celei mai bune soluţii pentru remodelarea spaţiului public central al municipiului Zalău format din Piaţa 1 Decembrie 1918, str. Unirii, pasajul dinspre Bulevardul Mihai Viteazu şi Piaţa Iuliu Maniu şi zonele adiacente.

Patru arhitecţi sau echipe de arhitecţi şi-au exprimat intenţia de a participa la concurs, însă numai trei au depus proiectele până la ora limită stabilită pentru depunere. Viziunile lor au fost evaluate de un juriu compus din dr. arh. Romulus Zamfir – președintele comisiei, decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj Napoca, conf. dr. arh. Vasile Mitrea – membru, Cluj Napoca, conf. dr. arh Andrei Luncan – membru, cadru didactic la Facultatea de Construcții și Arhitectură din Oradea, arh. Emödi Tamás – membru, Oradea, și ing. Radu Nistorescu – membru, administratorul public al Primăriei Municipiului Zalău. Cei cinci au stabilit, astfel, că proiectul cel mai bun este cel al SC Alexis SRL, Curtea de Argeș, autor proiect Elena Măican, premiat cu premiul al II-lea, în valoare de 18.000 de lei. Premiul al III-lea, în valoare de 11.000 de lei, a fost acordat SC SC N2 Arhitectură SRL, Cluj Napoca,   autor proiect Andrei Nejur, iar menţiune (4.000 de lei) SC Ars Longa SRL și SC Quad Studio SRL, Cluj Napoca, autor proiect Flaminiu Taloș.

Arhitectul şef al Zalăului, Constantin Sandu, a precizat că soluţia finală pentru remodelarea centrului oraşului va fi stabilită în special prin îmbinarea soluţiilor cuprinse în proiectele de pe locul al II-lea, respectiv al III-lea. Ideea principală a acestor proiecte este cea de spaţii deschise, atât pentru Piaţa 1 Decembrie 1918, cât şi pentru Piaţa Iuliu Maniu, care să permită, pe de-o parte, organizarea de evenimente, iar pe de altă parte şi desfăşurarea unor activităţi comerciale. Proiectul de pe locul al II-lea propune montarea în Piaţa 1 Decembrie a unor fântâni arteziene, iar cel de pe locul III se remarcă prin lărgirea Pieţei Iuliu Maniu prin mutarea străzii Corneliu Coposu prin actuala parcare din faţa Serviciului de Medicină Legală.

 

 

 

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Soso says:

    Singurul catigator e primarul R.Căpîlnaşiu, care continua politica sa de kitsch total si bataie de joc l adresa contribuabilului.

  2. zalauanul says:

    Dupa ce ne-au distrus circulatia in oras cu sutele de semafoare, urmeaza, dupa cum se vede in imagini, sa reduca si benzile de cirulatie. Proiectele castigatoare a lui Nejur si Talos sunt in concordanta cu nevoile actuale privind circulatia auto in municipiul lui Capalnasiu si Sandu.

Postaţi un comentariu