Pescărușul albastru, vedeta de pe malul Someșului

E dimineața. Geta Matei își face bagajul. Își sărută cei doi copii, se asigură că sunt bine acoperiți, după care închide încet ușa și pleacă grăbită spre gară. Nu vrea să piardă trenul de la ora 4:00. Asta ar însemna să nu ajungă la timp la evenimentul din Cluj. În gara din Baia Mare nu e mare forfotă la această oră. Oricum, e învățată cu trenurile, fie că sunt aglomerate sau nu, prietenoase sau mai puțin. Doi ani a făcut naveta la Cluj, pe perioada masteratului. Se așează comod în compartiment și se gândește plină de entuziasm ce păsări urmează să observe astăzi, în cadrul evenimentului organizat de Societatea Română de Ornitologie, Păsările Clujului.

A terminat Facultatea de Biologie în Baia Mare, după care și-a continuat studiile la Cluj, în cadrul Universității Babeș-Bolyai, unde s-a specializat pe biotehnologii moleculare. De o lună este profesoară de biologie și face naveta, pe cheltuiala proprie, între două sate: 27 de kilometri dus, 27 întors. Primăria nu are bani să îi deconteze transportul. E greu, dar îi place. Iubește copiii și îi plac provocările lor. De aceea, simte că trebuie să fie mereu bine documentată, iar la întâlnirile de acest gen, cu specialiști în domeniu, poate afla într-o jumătate de oră mai multe informații decât ar afla citind câteva săptămâni. Trenul ajunge la Cluj, în gara ce îi e atât de familiară. La 9:20, este pe platoul din fața Sălii Sporturilor „Horia Demian”. A ajuns prima la întâlnire. Ei bine, nu chiar prima. Câteva rațe mari se bălăcesc de ceva vreme în apele râului Someș. Pe marginea râului, o cioară se luptă cu o nucă. Nu reușește nicicum să o spargă. Alte păsărele, ascunse prin copaci, cântă. Pescărușii își fac simțită prezența, prin sunetul specific pe care îl scot.

Geta Matei

Geta Matei

Teatrul Național, o stâncă pe cinste

Încet apar și organizatorii. Aceștia vin pregătiți. Au adus binocluri, lunete, determinatoare, pliante. Își instalează „standul”. Discuțiile încep. Pasionații de ornitologie și curioșii își fac și ei apariția. Printre curioși mă aflu și eu. Nu știu mare lucru despre păsări, dar trag cu urechea. Ecologul Cristi Domșa e o sursă extraordinară de informații. Răspunde calm și țintit tuturor întrebărilor venite din partea participanților. Te face să vrei să afli mai mult și te învață cum să descoperi, la fața locului, diferențele dintre două specii extrem de asemănătoare. Eu, de exemplu, am observat cele două specii de pescăruși comune ce populează Clujul. Una dintre acestea se hrănește cu pește, iar cealaltă cu reziduri. Diferă ca mărime, dar nu numai. Cu toate acestea, cu ochiul liber, diferențele esențiale nu sunt ușor sesizabile. Peșcărușii au venit în Cluj în urmă cu 10 ani. Aceste păsări trăiesc, în general, în zone cu stânci. Pentru ei, blocurile sunt stânci, fapt pentru care au început să populeze orașele. Clădirea Teatrului Național „Lucian Blaga” este, pe semne, o stâncă arătoasă, în ochii lor, întrucât este des vizitată de pescăruși.

DSC_8295

Din depărtare, se aude un zgomot ciudat. Cei din echipa SOR ne atrag atenția: „E Pescărușul albastru!” Toate capetele se întorc brusc spre stânga. Vedem o pasăre mică ce trece rapid peste Someș. Domnul fotograf Marcel Rața încearcă să o imortalizeze. Reușește, dar nu e convins că poza a ieșit clară, la ce rapiditate a avut mica înaripată. Am avut mare noroc să o vedem. E o pasăre rară, iar Clujul este destul de sărac în „vedete” de acest gen. Cu toate acestea, fiecare specie, oricât de banală e în aparență poate deveni interesantă, iar după ce ajungi să știi măcar ceva despre ea, nu o vei mai privi cu siguranță, cu aceeași ochi. Să luăm exemplul porumbelului alb, cunoscut drept „porumbelul păcii”. Acela care este „eliberat” la nunți, la ieșirea din biserică. E un simbol al bunătății, al purității. În realitatea, e extrem de agresiv, mai ales cu puii celorlalte specii, dacă trăiește în colectivitate.

Foto: out4awalk.com

Foto: out4awalk.com

Someșul e mai populat iarna, decât vara

„Acum pot fi observate doar speciile comune. Aici avem doar o singură specie de rață, rața mare, două specii de pescăruși, grauri, ciori, trei specii, inclusiv stăncuțe, pițigoi, ciocănitori. Păsări specifice zonei nu prea sunt, dar să zicem interesante pentru perioada asta, sunt două mari categorii: speciile migratoare și specii care iernează aici. Transilvania în general, și zona Clujului, în special, nu e o zonă grozavă pentru migrație, dar totuși, dacă mergi în jur, la lacurile de la Gilău, Ciurila sau pe Valea Fizeșului, poți să observi tot felul de specii nordice care migrează în zone calde: fluierari, rațe migratoare. Acestea trec prin zonă și folosesc anumite zone ca loc de popas. Cele care iernează aici, încep încet să se adune în grupuri. Cu cât se face mai frig, începând cu a doua jumătate a lunii noiembrie și încep să înghețe lacurile, se comasează în zonele mai speciale. De exemplu, în zona Someșului, care din cauza căldurii orașului nu îngheață pe timpul iernii. Speciile iubitoare de apă din jur nu mai au ce face pe lacurile înghețate și vin aici. Aici și la Gilău. Coada lacului de la Gilău este iarăși o zonă bună, pentru că apa se varsă mereu și nu îngheață niciodată sau foarte rar, când e extrem de frig. Și acolo e o zonă aglomerată. Asta e și motivul pentru care iarna, e mult mai multă mișcare pe Someș decât în timpul verii”, explică Cristi.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

O singură familie de berze albe

O altă specie care migrează spre țările calde e barza albă. În zona Clujului există un singur cuib de berze albe și două de berze negre. Dacă cele albe trăiesc în apropierea pajiștilor, cele negre locuiesc departe de ochii curioșilor, în general în păduri, fiind extrem de sfioase. „Anul acesta a fost anul recensământului internațional al berzei albe. În Cluj este un cuib de barză albă pe Valea Chinteului, adică pe teritoriul administrativ fizic al orașului. Specia aceasta are nevoie de terenuri de pe care să se hrănească, pajiști sau zone umede. În Cluj nu prea e ideal să îți faci cuib dacă ai de străbătut 10 kilometri ca să te hrănești. Din această cauză își fac cuiburi în zone mai prielnice”, a spus Cristi.

DSC_8264 - Copy

La un astfel de recensământ poate participa oricine, e nevoie doar de un GPS pentru a preciza locația exactă a cuibului. „Se face în perioada în care puii încep să se ridice în picioare, când sunt suficient de mărișori, înainte să plece din cuib. În acea perioadă știi cu precizie dacă un cuib e ocupat sau nu. Atunci mergi și numeri puii. E o perioadă scurtă de câteva săptămâni, o lună, în care trebuie să mergi. În cazul berzei albe. În cazul altor specii, îți trebuie oameni profesioniști, mai antrenați, care recunosc speciile”, spune ecologul.

Urmărirea speciilor, o operațiune costisitoare

Dacă recensământul e simplu, urmărirea păsărilor, e mai complicată. „Urmărirea speciilor se face dacă vrei să colectezi informații despre zonele pe care le frecventează, fie când stau aici, fie în zonele de migrație. Ai posibilitatea să inelezi pasărea, adică pur și simplu se atașează un inel, dar în acest caz, pentru colectarea informației, trebuie să o regăsești, ceea ce e foarte greu. În ultima vreme, datorită tehnologiilor mai avansate, se folosesc transmitățoarele satelitare sau de altă natură. Trebuie să prinzi pasărea, îi montezi transmitățorul respectiv și primești prin satelit datele. Acestea diferă în funcție de specie: la acvile, transmițătoarele sunt cât jumătate de telefon mobil, iar la cele mai micuțe sunt de câteva grame.

Zilnic, sau periodic îți vin datele cu zonele frecventate de pasărea respectivă. Le pui pe o hartă și urmărești fie locul în care stă în tipul verii, fie locul de iernare sau traseul pe care îl face. Acestea sunt făcute pentru studii mai generoase, pentru că aparatura respectivă este foarte costisitoare. Sunt făcute în general pentru a avea informații cu privire la zonele pe care le tranzitează păsările, când pleacă, când vin, care sunt zonele problematice. Dacă urmărești o anumită specie și vezi că în timp populația scade, te întrebi de ce. Dacă aici e în regulă, înseamnă că problema e undeva pe drumul pe care îl face, fie în locul unde iernează. Trebuie să știi unde merge, unde iernează, pentru ca să poți să intervii, dacă e cazul. Orice acțiune de intervenție se bazează pe informație și scopul principal a echipajelor cu transmitățătoare e acesta”, precizează Cristi.

DSC_8273

Habitatele agricole, verificate cu ajutorul păsărilor

Astfel de studii pot fi finanțate cu bani europeni sau cu sume primite de la donatorii privați, marile companii, care, din când în când oferă bani pentru cercetare în anumite domenii, de la social, medical, până la studiul naturii. „Paradoxal, oferă și statul bani. Avem și proiecte finanțate de Ministerul Agriculturii, de Ministerul Mediului. În ultimii ani destul de multe, spre deosebire de anii precedenți. Nu neapărat pe studii de migrație de care vorbeam, cu transmitățătoare, ci mai mult pe studii care interesează în mod direct. De exemplu, Ministerul Agriculturii finanțează colectarea de date despre specii care îți arată sănătatea habitatelor agricole din țară. Numeri în fiecare an numărul speciilor și în câțiva ani ai deja un grafic de tendință. Dacă ai mai multe locații în țară pe care le centralizezi, și te uiți pe grafic, poți să își dai seama dacă indicatorul acesta, păsările, în cazul nostru, o duce bine, înseamnă că și habitatele sunt în regulă. Dacă numărul păsărilor scade, înseamnă că ai probleme cu modul în care se implementează politicile agricole”, spune Cristi.

Proiecte de cercetare sunt, dar din păcate, în momentul de față, specialiștii în domeniu sau pasionați de ornitologie nu sunt foarte mulți, în comparație cu alte țări din Uniunea Europeană.

„Noi am avut birou SOR încă din 1990 în Cluj. O perioadă a fost foarte activ. Pe urmă s-a mutat la București, iar acum de vreo patru ani suntem din nou mai activi în Cluj și organizăm acțiuni în fiecare perioadă. Sărbătorim Ziua Europeană a Observării Păsărilor, un eveniment popular, prin care dorim să popularizăm ornitologia și observatul păsărilor în rândul oamenilor. Se organizează la început de toamnă, de obicei în primul week-end din octombrie și e un fel de sincron la nivel european. Fiecare organizație care se ocupă cu studiul păsărilor în Europa organizează la nivel local manifestări mai populare, prin care încearcă să atragă oamenii. Pur și simplu observare în cadrul zonelor populate, pentru că pentru un ornitolog zonele bune sunt cele mai sălbatice. Aceste manifestări le facem în orașe, pentru a ne putea atinge targhetul. În vest oamenii au o altă mentalitate și acolo fiecare om are o pasiunea. Ideea observării păsărilor și nu numai, observarea naturii, în general, e foarte încetățenită. Atunci, evident că sunt câteva mii de persoane care fac acest lucru, nu câteva sute, cum e în cazul României. Oamenii aceia toți au o pasiune: unii colecteză timbre, alții se uită după păsări, unii numără câte trenuri trec prin gară, fiecare își dedică timpul liber unei activități. În Marea Britanie sunt cinci milioane de suporteri ai organizației. La o populație de 60 de milioane, asta înseamnă foarte mult. În România suntem un grup care ne cunoaștem în general între noi. Cei care urmăresc profesional această activitate sunt probabil până într-o sută, cei care urmăresc din pasiune sunt cam până într-o mie, așa la o estimare generală. Mai sunt și suporteri nededicați, care se interesează de curiozitate, dar aceștia nu pot fi cuantificați”, spune ornitologul.

DSC_8285

Pentru această activitate e nevoie de multă pasiune și de prieteni care să își explice ce anume să urmărești, pentru a nu pierde detalii semnificative pe teren. „Pentru început ai nevoie de un binoclu, cu o putere de mărire de opt ori, maxim zece. Binoclurile se folosesc în general pentru specii mobile, mici, pe care trebuie să le urmărești, să le cauți. O altă categorie de „ustensile” sunt lunetele care măresc de la 20 la 80 de ori, dar trebuie să fie fixe. Se folosesc pentru specii mai mari: rațe, gâște, pescăruși, eventual păsări răpitoare. O altă unealtă esențială este determinatorul. Fără el nu ai nicio șansă, mai ales la început, pentru că chiar și în România sunt peste 350 de specii de păsări. Sunt specii care sunt foarte asemănătoare și atunci trebuie să te uiți la elementele determinatoare”, explică Cristi.

DSC_8266 - Copy

Michael Jackson de pe Someș

Geta, profesoara de biologie, locuiește la țară. Are terasă și zi de zi se bucură de cântecul păsărilor. Uneori, are norocul să le și admire. Acest lucru i-a stârnit curiozitatea și a început să caute tot mai multe informații despre acestea. „Întâlnirile acestea sunt fructificatoare pentru că afli detalii noi, aici despre păsări. Nu ai de unde știi toate aspectele. Cine nu e pasionat de natură nu poate să își dea seama, dar e ceva să vezi o plantă, o pasăre foarte rară, să o vezi în locul ei nativ. Mi se pare ceva deosebit, pentru că toate ecosistemele sunt poluate. Astăzi am văzut pescărușul albastru și sunt extrem de încântată! Știam că e o pasăre rară, l-am văzut în poze, dar în realitate nu. E prima dată când l-am văzut și e ceva wow! E vedeta zilei! Mă simt ca și când l-aș fi văzut pe Michael Jackson!”, spune aceasta.

DSC_8300

Și pentru că am vorbit despre Michael Jackson, Geta și-a amintit că există o pasăre care imită foarte bine unele mișcări de dans folosite de Regele muzicii pop. Pentru Cristi a fost suficient acest detaliu pentru a-și da seama despre ce pasăre e vorba. Manakinul cu cap roșu.

Domnul Marcel Rața locuiește din `70 în Cluj. În timpul liber îi place să fotografieze păsări și flori. Dar nu se limitează să le fotografieze. Știe o mulțime de detalii despre subiectele sale. Preferata sa, din zonă, este Mierla de Apă. O recunoaște chiar și după pașii pe care îi lasă pe nisip. Pasiunea îl duce în cele mai ciudate locuri, unde stă la „pândă” ore întregi, iar rezultatele sunt pe măsură. Îi puteți urmări fotografiile AICI.

În jurul orei 14:00, specialiștii și curioșii, s-au trecut conștiincios pe foaia de prezență, după care au plecat spre casă.

Geta își ia ghiozdănelul roz în spate, își pune cartea cumpărată în buzunar și pornește spre gară. Are un singur regret: că nu l-a văzut pe Michael Jackson de două ori.

DSC_8310


Publicitate

Postaţi un comentariu