PSD Cluj îi acuză pe liberali că blochează dezvoltarea Tetarom

Social-democraţii clujeni îi acuză pe cei de la PNL că s-au obişnuit să blocheze proiecte majore de dezvoltare a judeţului.

“După ce în această primăvară PNL a susținut renunțarea la dezvoltarea TETAROM IV, votând rezilierea proiectului de finanțare din fonduri europene, mai nou, pune în pericol și extinderea TETAROM I, implicit finanțarea dezvoltării acestui parc industrial, acest fapt însemnând pierderea a numeroase locuri de muncă. PSD Cluj solicită conducerii liberale a Consiliului Județean Cluj, explicații privind stadiul acestei investiții, ce plăți s-au efectuat, dacă există finanțarea necesară dezvoltării proiectului, dacă proiectul va fi finalizat până la sfârșitul anului, cine răspunde pentru realizarea acestui proiect și ce măsuri se vor lua pentru a finaliza
investiția?”, se arată într-un comunicat al PSD Cluj.

„Extinderea TETAROM I este importantă pentru că aduce dezvoltare și crează locuri de muncă. Sper că domnul Mihai Seplecan și colegii săi din PNL sunt responsabili și susțin finalizarea acestei investiții” a declarat Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.


Publicitate

Postaţi un comentariu