Parlamentarii clujeni şi-au primit certificatele doveditoare

Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Cluj, judecătorul Monica Trofin, le-a înmânat, luni, în prezenţa prefectului Gheorghe Vuşcan, certificatele doveditoare noilor parlamentari clujeni, aleşi la alegerile din 11 decembrie.

„Vă  mulţumesc pentru colaborare, la Cluj n-a fost nici un incident în ceea ce priveşte procedura alegerilor şi n-a fost înregistrată nici o contestaţie. Putem spune cu certitudine că am avut maturitatea necesară şi civilizaţia necesară pentru a ne respecta reciproc”, a spus Monica Trofin.

Judeţul Cluj are zece deputaţi şi patru senatori.

Pentru Camera Deputaţilor au obţinut mandate Florin Stamatian, Adrian Oros și Sorin Moldovan (PNL), Horia Nasra, Cornel Itu și Cristina Burciu (PSD), Csoma Botond (UDMR), Emanuel Ungureanu și Adrian Dohotaru (USR) şi Steluța Cătăniciu (ALDE).

Pentru Senat au obținut mandate Marius Nicoară (PNL), Vasile Ilea (PSD), Laszlo Attila (UDMR) și Mihai Goţiu (USR).

Potrivit rezultatelor finale ale alegerilor din 11 decembrie, PNL s-a clasat pe primul loc în județul Cluj, după ce, la Camera Deputaţilor, a obţinut 66.001 voturi (27, 63%), urmat de PSD, cu 61.992 voturi (25, 92%), USR, cu 36.429 voturi (15, 25%), UDMR, cu 34.634 voturi (14, 49%) şi de ALDE, cu 12.868 voturi (5, 38%). La Senat, PNL a obţinut 66.862 voturi (27, 99%), urmat de PSD, cu 62.505 voturi (26, 17%), USR, cu 36.637 voturi (15, 24%), UDMR, cu 34.970 voturi (14, 64%) şi de ALDE cu 12.079 voturi (5, 05%).

Foto: Dan Bodea

Distribuie:

Postaţi un comentariu