Politicieni, vă e frică? Nu simțiți cum se mișcă ceva?

Ruxandra Hurezean, jurnalist

Era încă liniște sâmbătă seara. Victor Ponta își deapănă amintirile de la Miami Beach, de când a fost în concediu, la un spriț cu amicii, Antonescu se uită în oglindă… Oare e timpul să mă vopsesc?, iar Traian Băsescu, cu becul încă stins la biroul de la Cotroceni, caută pe hartă, un pod neterminat cu care sa-i zgândăre pe useliști.

După două zile de manifestații, ceva s-a schimbat. Mulți au priceput că protestele nu sunt doar împotriva unui proiect minier, că ele depășesc cu mult așteptările și capacitatea lor de a le explica, așa că acum se gândesc cum să le confiște. Ponta s-a speriat primul și dă înapoi, crezând cu naivitate că poate recupera ceva, iar Traian Băsescu s-a grăbit să râdă pe înfundate (dar știți cum râde, tot s-a auzit până în stradă!) Paleologu a și tras o concluzie practică, știe ce foloase se pot extrage: lista de la  europarlamentare să cuprindă nume anti-RMGC. Nu, fiți liniștiți. Nu  pot confisca pînă nu înțeleg ce se întâmplă, și nu vor înțelege în timp util.

Între noi fie vorba, manifestanții nu au doar cuie împotriva exploatării, sunt oameni instruiți, deschiși la minte. Se tem doar de netrebnicia  clasei politice de la noi, de incapacitatea ei de a rezolva măcar nenorocirea cu câinii maidanezi, dar o exploatare minieră de asemenea proporții. Ei nu mai cred  că statul român este corect și capabil, că negociază cinstit în favoarea României și că va putea controla ce se întâmplă când razi patru munți, exporți toate metalele prețioase pentru prelucrare în Canada, faci un lac de acumulare de 300 de hectare și apoi trebuie să refaci locul. Românii, transilvănenii în primul rând, au văzut  ce s-a întâmplat cu Autostrada Transilvania, cât de slabă a fost partea română în negocierea cu americanii și cum au ajuns românii să plătescă cea mai scumpă autostradă de care am auzit. Și nici să n-o aibă! Dacă au plecat americanii și au lăsat cazmalele înfipte în drum, nu pot pleca și canadienii să lase cianura în vânt?

Românii și-au pierdut total încrederea în politicieni, în capacitatea lor de a gestiona ceva, dar marile proiecte! Au văzut că sfârșesc lamentabil, eșecuri incredibile, de la cele enorme la rateuri ridicole, dar pentru care plătim din greu. Iar exploatarea asta, aurul, dacă ar fi un eșec, oamenii simt că nu ni-l putem permite.

Manifestanții nu au aceleași opțiuni politice, nu au același statut social, nu au aceleași aspirații și nici aceeași impresie despre cazul Roșia Montană. Dar au aceeași furie mocnită. O furie nedirecționată, difuză, încă sub un capac invizibil. Clocotesc acolo sentimente neverbalizate și care se vor întruchipa cu fiecare zi care trece. Ieri într-un copil mâncat de câini, într-un doctor care se joacă de-a Dumnezeu și împarte viața și moartea după bunul plac, mîine într-un accident de mașină dacă va veni, într-o pasăre rară împușcată de un politician sau un tren care deraiază. Ca un fluviu se va aduna toată ura și supărarea pentru că nu poți greși la infinit. E una din legile firii.

Pueril își închipuie strategii lor  că pot să  întoarcă pagina ca la caietul de școală, gata, de azi facem o lecție nouă! Nu, va veni momentul în care mulțimea va spune nu la tot ce a fost până acum, dovadă rapiditatea cu care i-au plasat lui Victor Ponta, lui Crin Antonescu și unei majorități confortabile  o suliță în coaste. La nici un an. Viteza de reacție s-a schimbat.

Opoziția, nici ea nu are de ce  să se bucure și nici să nu întindă mâna după foloase, căci pot veni. Este chiar mai vulnerabilă, ea nu poate da nimic, doar va încasa bobârnacele pe care n-a apucat să le primescă încă.  Opoziția nici măcar nu a încercat să treacă prin chinurile purgatoriului, s-a ascuns repede și așteptă să treacă trenul peste ea. Dar trenul ăsta, parcă-l văd, îi va rade și ei scalpul oricât de întinsă pe burtă va sta.

Nici Mișcarea Populară nu va putea trage mișcările de stradă spre ea, oricât de abil ar lucra, în laboratoare, pentru asta. S-a lansat prea devreme, nu a ieșit din spuma străzii, din rărunchii mulțimii nemulțumite, ci din calcule reci, politice. A făcut deja turul saloanelor și a cafenelelor. Unde să se mai întâlnescă cu furia străzii? Pe facebook?

Singura care contează în aceste zile este trezirea mulțimii într-o socoteală cu ea însăși. Trezirea la viață a acelei „balene” care dormea cu coada spre București, nemișcată din somnul ei supărat de niciun scrutin electoral de până acum: „balena” aceea de 60% dintre românii cu drept de vot care n-au văzut urnele în ultimii cinsprezece ani. Sictiriții, scârbiții, nereprezentații, nebunii care n-au înghițit nicio momeală până acum, însingurații, dezamăgiții.

Ei, dacă se vor trezi încet-încet și-i vor trezi și pe alții, oamenii cu suflet viu, puternic legați de viață nu de poveștile altora, doar ei vor schimba fața lumii în care trăim. Nici nu mai cred că vor schimba politica românescă ci-i vor obliga pe politicieni să o schimbe. Altfel, vor primi câte o coadă de balenă peste cap, o dată la șase luni!

Publicitate

2 Comentarii

  1. Vali spune:

    cat timp exista retele de socializare , si oamenii se mobilizeaza incepand de pe ele , atata timp nu vor avea zile bune politicienii….

  2. nelu g spune:

    bravo ruxandra! foarte bun articolul, mi-a placut..

Postaţi un comentariu