Inovare și educaţie financiară

În recenta sa carte „Sfârşitul alchimiei”, fostul guvernator al Băncii Angliei spunea că mare parte din istoria financiară a ultimilor 150 de ani include povestea unor încercări nereușite de a menține valoarea banilor. Este oare căutarea valorii optime a monedei sau stabilitatea prețurilor o alchimie modernă prin care se încearcă găsirea unei formule magice conform căreia prin intermediul ecuațiilor modelelor, a indicilor și altor parametri asemenea unor incantații secrete să  transforme obiectele în aur? Mai avem nevoie de acel aur care prin valoarea sa intrinsecă păstra în mod indubitabil valoarea banilor?

Până la urmă, şi istoria alchimiei a fost o lungă poveste a neputinței de a transforma plumbul în aur. Alchimiștii de astăzi sunt persoane mai mult sau mai puțin extravagante iar scopul lor este unul mai degrabă cultural decât științific sau economic. Este  aproape un clișeu că aceşti cugetători mai mult sau mai puţin liberi, evoluau undeva la frontiera dintre magie și vrăjitorie, lucrând la adăpostul unor castele sau în catacombe lugubre, departe de ochii oamenilor simpli, copleșiți de problema existenței de zi cu zi, de războaie sau de superstiții. Formulele lor sofisticate, care îmbinau în doze variabile gândirea ştiinţifică cu metafizica erau de neînțeles unor oameni care nu cunoșteau scrisul sau cititul și de cele mai multe ori chiar oamenii cu carte nu puteau înțelege activitatea lor.

Isac Newton, unul dintre cei mai importanți exponenți ai științei și umanității a cochetat și el cu alchimia, mai mult a fost angajat al monetăriei regale britanice, funcție în care s-a ocupat îndeaproape de identificarea contrafacerilor, infracțiune ce, la acea vreme, se pedepsea prin spânzurare. Newton s-a folosit de cunoștințele sale din domeniul alchimiei pentru a identifica tehnicile de contrafacere. În acest fel, una dintre cele mai luminate minți ale omenirii s-a implicat și a jucat un rol important în menținerea stabilității monedei. Dar oare, oamenii acelor vremuri înțelegeau activitatea sa? În acea vreme lucrările științifice erau redactate într-o limbă pe care oamenii de rând nu o cunoșteau iar puținele cărți tipărite erau încă greu accesibile oamenilor. Exista însă un ingredient esențial, și anume credința. Oamenii acceptau credința dar și puterea seniorală sau regală, la fel cum acceptau inteligența cu o anumită îndoială dar o acceptau în contextul autorităţii seniorale.

Sentimentul de securitate, încrederea și forța economică și politică dominantă a imperiului britanic a dat imboldul spre educație, spre încurajarea gândirii sofisticate, critice, științifice. Începea era puterii şi propulsiei mecanice. Dinamita lui Nobel făcuse mai rapid accesul la resursele solului. Gândirea umană intrase într-un alt ritm, se confrunta cu noi și noi provocări, trebuia să învețe tot mai mult pentru a face față noului care venea cu viteza suflului dinamitei iar vestul european a fost un far sau un magnet al cunoaşterii aplicate. Andrei Pleșu, în dialogurile duminicale cu Gabriel Liiceanu spunea : „termenul grecesc pentru a educa pe cineva implica ideea de ritm rythmizomai cu alte cuvinte a educa echivala  cu a ritma pe cineva a-i da ritm.

Înseamnă a-l pune într-o anumită regularitate dinamică”. În paralel, producția manufacturieră, industrială şi agricolă a creat o tot mai mare avuție pentru oameni. Dacă din evul mediu până spre începutul secolului XIX nivelul de trai al populației planetei abia dacă se schimbase, numeroasele războaie și molime făcând viața foarte dificilă, după 1800 capacitățile noi determinate de producția mecanizată, a progreselor din agricultură, chimie, fizică, biologie încep să schimbe fața lumii. Noile produse, mai multe și mai utile rezultate din progresul științific, trebuiau schimbate între oameni, fabricile trebuiau capitalizate pentru a produce şi investi iar consumul stimulat. În sprijinul acestor deziderate a existat aurul, devenit tot mai rar şi tot mai greu de evaluat.

Astăzi, cantitatea totală de aur din lume depăşeşte cu puţin 170 de mii de tone iar topită ar încăpea într-un cub cu latura cu puţin mai mică de 20 de metri. Făcând un calcul estimativ ar ajunge puţin peste 20 de grame de aur pentru fiecare om de pe planetă, ceea ce ar însemna 28 de dolari, conform ultimei parităţi oficiale a dolarului cu aurul. Chiar dacă estimările sumei totale a banilor din lume sunt extrem de greu de făcut, unele relevă că fiecare om de planetă dispune în medie de 3,8 mii de dolari în diverse forme de numerar sau 10,8 mii dolari din totalul masei monetare mondiale. Chiar şi aşa totalul banilor care circulă, inclusiv sub formă de derivate, măresc această valoare de aproape 8 ori.

Numai raportând suma totală a banilor în sens foarte larg la valoarea cantităţii totale de aur rezultă că este nevoie de 3.000 de ori mai mult aur pentru a susţine activitatea economică actuală. Acest multiplicator înseamnă o alt fel de inovaţie, respectiv mult hulita inovaţie financiară. Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Românei, profesorul Dinu Marin, nota că pământul este înconjurat de o monedo-sferă ce depăşeşte de peste 15 ori PIB-ul mondial (PIB global care însuma la finele anului 2015 nu mai puțin de 73,4 trilioane de USD sau aproape 9,8 mii de dolari pentru fiecare om al planetei). Această monedo-sferă ne-a conturat istoria recentă.

Nu doresc să fac aici judecăţi de valoare, dacă această masă infernală de bani mai mult sau mai puţin virtuali sunt de bun sau rău augur, dacă sunt sau nu un instrument al inechităţii sociale mondiale sau regionale, dacă sunt sau nu administraţi de un grup mai mic sau mai mare de oameni. Ceea ce doresc să transmit este nevoia ca tot mai multă lume să înțeleagă toate aceste inovații pentru a culege din roadele bunei folosiri a lor în beneficiul fiecăruia dintre noi. Cum vom reuşi să ritmăm populaţia? Cum vom reuşi să facem înțeleasă această „alchimie cuantică” a monedo-sferei banilor care trec prin eter prin reţele invizibile sau prin impulsuri electronice ce trec pe deasupra orizonturilor noastre? Cum vom redefini alchimia stabilităţii unor monede fără aurul – ancoră?

În țara noastră, cu un secol în urmă, banii de hârtie atât de populari astăzi, erau văzuți cu neîncredere de către o populație majoritar rurală, deşi făceau parte din cotidian în apusul dezvoltat al Europei. La fel, astăzi, pieţele financiare creează bani, oferind sângele vital economiei mondiale prin felurite instrumente financiare mai mult sau mai puţin sofisticate dar care sunt necunoscute pentru un număr mult mai mare de oameni. Pentru mulți, încă nasc suspiciuni. Instrumentele financiare nu sunt bune sau rele per se. Ele sunt utile omului economic de azi pentru a procura bunuri, active, datorii, sau pentru a fructifica mai avantajos anumite economii, pentru a smulge rente sau pentru a investi, pentru a-și securiza viitorul sau pentru a lăsa ceva urmașilor. Instrumentele se corelează, se influențează și se definesc reciproc. În mare parte rădăcinile lor erau cunoscute, în formele embrionare, încă din cele mai vechi timpuri, însă astăzi capacitatea mare de calcul, rețelele complexe de comunicații și bancare le-a făcut mult mai sofisticate și mai evaluabile.

De asemenea, capacitatea infrastructurii financiare de a tranzacționa aceste titluri a crescut exponențial. Operațiuni de la cele mai simple la cele mai complexe se desfășoară astăzi în mediul virtual. A plăti o factură sau a face un transfer de pe computerul personal sau telefonul mobil nu mai este pentru mulți o noutate deși cardul și plățile electronice nu au o vechime mai mare de două decenii în țara noastră. Încă la noi operațiunile retail cu numerar sunt covârșitoare, cele cu card de abia depășind cinci procente, asta în timp ce Suedia și-a propus să renunțe în următorii cinci ani la plata cu numerar. Acestea sunt realități care sunt reflectate în cele mai simple tranzacții. Dacă ar fi să ne comparam cu gradul de penetrare a pieței fondurilor mutuale, a pieței de capital, a piețelor titlurilor de valoare în rândul populației discrepanțele sunt și mai mari. Conservatorii vor putea spune că operațiunile clasice sunt cele mai sigure, în care nu poți fi înșelat. Ei bine, operațiunile masive de numerar costă, blochează seva economică (pe care o putem numi baza monetară) în afara sistemului de intermediere financiară care nu mai produce monedă în sens larg, nu mai generează schimb și nici producție.

La fel cum banii de hârtie erau o inovație cu câteva secole în urmă care erau pentru mulţi un semn al sfârşitului omenirii, noile forme bănești ne vor copleși fără a le înțelege. Umberto Eco spunea că orice clarvăzător vede ceea ce știe sau ceea ce l-a învățat cultura sa. Astfel, pentru cei care doresc să promoveze educația financiară, ei vor trebui să se desprindă de vechile cutume și să se înroleze într-un proces prospectiv multidisciplinar, care ține de economie, matematică, fizică, psihologie, filozofie, sociologie, istorie sau cine mai știe ce disciplină științifică va mai apărea în următorii ani și trebuie în mod absolut necesar să uimească.

Când educația rămâne neschimbată, constată Carl Sagan, pentru perioade de timp foarte lungi, tradițiile sunt transmise intacte generației următoare. Dar când ceea ce trebuie predat se schimbă cu mare rapiditate, mai ales în decursul unei singure generații nu se va mai ști cu ușurință ce și cum va preda, și conchidea că atât elevii cât și dascălii lor trebuie să învețe cum să învețe. Trebuie să trezim un sentiment de uimire oamenilor pentru a înțelege ceea ce este în spatele sofisticatelor contracte financiare, a nenumăratelor operațiuni ce se desfășoară secundă de secundă.

Trebuie să recunoaștem limitele unui sistem financiar a cărui imagine oscilează între conservatorism și avangardism adică între extreme pe măsură ce pieţele financiare oscilează între volatilitate şi stabilitate. Înţelegerea trebuie să coboare din noile palate de beton şi sticlă sau din încăperile super-securizate către oamenii de rând, către antreprenorii care se luptă zilnic pentru existenţa lor şi a angajaţilor.

Text: Septimiu Moga


Publicitate

Postaţi un comentariu