Gând fotbalul devine artă…

Viorel Cacoveanu, scriitor

Fotbalul face parte din societate, o urmează. o caracterizează. Ca atare putem afirma că fotabalul are în general valoarea, forţa economică şi sănătatea morală a societăţii căci este vrând-nevrând zămislit după chipul şi asemănarea ei. Există o elită a marilor puteri fotbalistice, tot aşa cum există alta, a puterilor politice, militare şi economice. Alături de elită gravitează fascinate, dar nicidecum fascinante, ţările mici, cele care ştiu că nu au şanse la marile victorii şi performanţe. De unde, în sprijinul lor a apărut deviza dulce-amăruie dar atât de necinstită a sportului, că important nu e să câştigi, ci să participi! De aici cei mici cu speranţele, cei mari cu trofeele. Dar şi cu fotbalul care, în ultimele decenii, se confundă uneor i cu arta. E o culme care ne face mai tineri si mal fericiţi…

Acum mai bine de 2 ani, la 22 ianuarie 20l3 sub titlul Pep Guardiola: „O ştire ciudată, surprinzătoare, să nu zic stranie şi de neînţeles a făcut înconjurul lumii: Pep Guardiola, cel ce a creat cumăreţie şi sm0renie minunea numită noua Barcelona, va antrena din vară Bayern Munchen. încă sper să fie o ştire falsă…. Ce 1-a determinat pe antrenorul celebru şi inegalabil la această încercare, provocare, la acest imens risc? Căci este un risc de vârf! Diferenţa e, cel puţin pentru mine, una. imensă., Pep pleacă dintr-un fotbal cald, latin, Cum zicea Ioan Chirilă, cu fiori de tango şi vals pasionant, în care jocul înseamnă farmecul şi sufletul unei viori. Si se duce într-un fotbal rece, nordic , organizat, dar sec, fără sentiment. cu apetit spre forţă si maşină. Dăruirea indiscutabilă a nordicilor, prizonieră forţei se confundă cu durerea şi nicidecum cu bucuriei jocului. Între vioară şi nemurirea ei, Guardiola a ales alămurile, bătaia tobelor ce prevestesc lupta, bătălia şi prăbuşirea pe câmpul de ostilităţi. Între poezie şi forţă a ales forţa, sacrificiul şi durerea. Nu cred că un palmier graţios şi suav poate trăi vibrant şi plin de viaţă în nordul friguros şi mereu ceţos. Poate mă înşel…

Are si cronicarul dreptul să se înşele uneori.

Iată că am avut dreptate! Pep a ratat de două ori Liga Campionilor, n-a apucat nici măcar finala. Mai mult: a distrus Borussia Dortmund, o echipă frumoasă, de vârf în fotbalul european, luându-i ce avea mă bun: Lewandovschi şi Goetze. Era mare la Barcelona, era parcă un sfânt, acum e un muritor de rând. Deşi a avut şi noroc: Bayern a jucat cu Sahtior şi cu PC Porto, în timp ce Barcelona cu Manchester City şi cu PSG! Când nici norocul nu te ajută… Şi încă ceva pentru mulţii şi marii specialişti. Spun ei că Pep a avut prea mulţi accidentaţi, că i-au lipsit titulari importanţi. Dar trebuie puse două întrebări: de ce Bayern a avut accidentaţi? De ce Barcelona .care joacă meci de meci au aproape aceeaşi formaţie, nu a avut?! Marii analiştii nu văd răspunsul şi nu se întreabă. Dar răspunsul e simplu: nemţii merg, am spus!, pe luptă, pe forţă, pe război şi nu vor în ruptul capului să renunţe la ele. La război te răneşti, te schilodeşti, poţi deveni invalid.

Dincolo, Barcelona face din fotbal o artă, cântă cu balonul, cucereşte, înalţă omul.. Iar arta nu vatămă, nu accidentează, nu te răneşte. Arta te înalţă. Iată un subiect de meditaţie…

Cel de Sus, zici eu, a făcut omul şi nu i-a ieşit. El a păcătuit rapid şi a fost alungat din rai. Poate supărat Cel de Sus 1-a trimis acum pe Messi, fotbalul să-1 mântuiască. Poate… Ceea ce face Messi parcă nu e dat şi nici permis omului. Să ne bucurăm că-l avem. Că fotbalul devine din când în când artă!


Publicitate

Postaţi un comentariu