Cu Adriana Săftoiu, pe culoarele întunecate ale puterii

Emanuel Isailă, jurnalist

Cartea ”Cronică de Cotroceni”, scrisă de Adriana Săftoiu şi publicată la Editura Polirom a reprezentat senzaţia Bookfest din acest an. A fost un best-seller real. Şi pentru curajul şi pentru riscurile asumate, Adriana Săftoiu, fostă consilieră pe relaţia cu presa a preşedintelui Traian Băsescu, merită felicitată.

Am citit cartea,  am citit diversele cronici şi diversele opinii pe care acest volum le-a generat în spaţiul public. Multitudinea luărilor de poziţie m-au făcut s-o consider o apariţie editorială necesară. Sunt foarte puţine cărţi scrise de oameni care au gravitat în jurul preşedinţilor, adică, niciuna în afară de aceasta. Stare care o face şi mai valoroasă.

Acest fapt mă face să fiu sigur că volumul a apărut pe fondul disensiunilor dintre Traian Băsescu şi Adriana Săftoiu, dar, cumva, ultima a reuşit să o scrie astfel încât să nu pară un gest de răzbunare. Dacă ar fi întrebat fostul preşedinte şi Elena Udrea, în mod sigur ar avea o altă părere.

În acest articol mă voi referi la un singur aspect care m-a şocat parcurgând volumul – e vorba de lipsa de adaptare a celor din echipa de campanie a lui Traian Băsescu la noua situaţie creată de după câştigarea alegerilor.

Să mă explic: ştiam de episodul cu îndepărtarea lui Cozmin Guşă de la Cotroceni pentru că nu purta cravată şi pentru că i se adresa preşedintelui apelându-l pe numele mic. Adriana Săftoiu aminteşte deseori în această cronică de faptul că fostul preşedinte era deranjat de lipsa de respect arătată de cei din jurul lui, fie foşti colegi de partid, fie colaboratori. Dar, la naiba, era preşedintele României. Ajunsese cel mai puternic om din ţară, îl învisese pe Adrian Năstase. Îşi asumase riscuri imense atât politice cât şi personale, autoarea aminteşte de faptul că Traian Băsescu era conştient că dacă pierde în faţa lui Năstase va ajunge la închisoare. Normal că psihologia unui candidat e diferită de cea a unui câştigător. E o chestie de psihologie simplă, iar Adriana Săftoiu ar fi trebuit să ştie asta. Nu există preşedinţi buni, iar cei din prejma lui îl cunoşteau, Băsescu nu a venit la putere, având un comportament de sfânt, ci călcând pe cadavre politice, lăsând victime în urma lui. De ce s-ar fi schimbat în momentul în care a avut o ţară la picioare?

Citiți și: Adriana Săftoiu, la Cluj: „În carte nu am dat din casă, am dat din clasă. Clasa politică”

Lipsa aceasta de adecvare mă duce cu gândul la o lipsă de profesionalism şi o carenţă în relaţiile profesionale din România observată în dese rânduri. Nu ştiu de ce, mereu avem tendinţa ca relaţiilor de muncă să le dăm o anume încărcătură emoţională. Lipsa de organizare şi eficienţă o suplinim mereu cu sentimente şi stres.

Lansare de carte „Cronică de Cotroceni”, Valentin Naumescu, Adriana Săftoiu, Ilie Rad / Foto: Dan Bodea

Lansare de carte „Cronică de Cotroceni”, Valentin Naumescu, Adriana Săftoiu, Ilie Rad / Foto: Dan Bodea

Iar aceasta a fost o slăbiciune atât a Adrianei Săftoiu cât şi a celorlalţi din echipă care au crezut că pot avea relaţii personale cu un preşedinte de ţară. Nu există aşa ceva. Autoarea a greşit mult prin faptul că l-a idealizat pe Traian Băsescu, a proiectat asupra lui calităţi şi abilităţi pe care nu le avea, în plus, i-a transferat propriile idealuri politice. De aici a apărut tensiunea şi inadecvarea, mai ales că Adriana Săftoiu îl cunoştea pe Traian Băsescu dinainte, nu l-a descoperit pe acesta după ce a venit la Cotroceni, cum a făcut Andrei Pleşu. Şocat, pe bună dreptate, de comportamentul liderului politic.

Un consilier de preşedinte trebuie să fie un expert care-i oferă ”şefului” propria analiză, iar acesta o foloseşte sau o aruncă la gunoi. Nu ştiu de ce, dar foarte mulţi consilieri din România sunt afectaţi de faptul că ”şeful nu-i ascultă”. E problema lui, e decizia lui. Expertul îşi face treaba, limitează daunele şi oferă conţinut şi experienţă pentru a-l ajuta pe lider să ia decizii, dar răspunderea şi consecinţele sunt pe umerii acestuia din urmă. Consilierul îşi poate da oricând demisia, un preşedinte de ţară nu poate s-o facă fără efecte devastatoare pentru toată lumea.

Elena Udrea a fost alegerea lui Traian Băsescu, slăbiciunea lui şi motivul pentru care şi-a pierdut influenţa politică, dar oare a căzut la Cotroceni din cer? Nu fusese implicată în campanie şi înainte? Cred că o dată ce ai luat decizia să lucrezi pentru un om politic îţi asumi atât eşecurile cât şi victoriile lui, în plus, înainte ar trebui să ştii că întotdeauna cariera unui om politic se termină prost şi foarte prost. Excepţiile, în opinia mea, nu fac decât să confirme regula.

Text: Emilian Isailă


Publicitate

Postaţi un comentariu