Austria, „seismograful Europei”. Ce anunţă victoria extremei drepte?

Valentin Naumescu, diplomat

Norbert Hofer, candidatul partidului de extremă-dreapta (FPÖ, Partidul Libertăţii, virulent anti-european şi anti-imigraţie) a câştigat detaşat primul tur al alegerilor prezidenţiale din Austria, cu peste 36%, având şanse reale să devină şeful statului pe 22 mai, când îl va înfrunta în finală pe independentul Alexander van der Bellen, susţinut de ecologişti şi votat de circa 19% din corpul electoral care s-a exprimat.

Este falsă ideea că preşedintele nu contează în sistemul politic austriac, puterea executivă revenind cancelarului, căci mesajul societăţii va fi puternic şi va trebui ascultat de guvernul de la Viena. Prezenţa masivă la vot, de 70%, indică un interes politic crescut al austriecilor pentru viitoarea orientare a conducerii ţării. Reţine atenţia şi (sau mai ales) eşecul celor două mari partide democratice tradiţionale ale Austriei, conservator şi social-democrat, care nu reuşesc să se califice în finală, pentru prima dată după 1945. Este un moment crucial, de resetare a politicii pe continent şi de apariţie a unei noi generaţii de lideri, (re)confirmat practic de votul din Austria, după cele din Grecia, Italia, Spania etc.

În cartea sa dedicată „concertului Europei” şi rolului esenţial al prinţului Klemens von Metternich în restabilirea ordinii continentale şi echilibrului de forţe de după războaiele napoleoniene, echilibru care avea să aducă un secol de pace în Europa Occidentală şi Centrală, Henry Kissinger numeşte inspirat „Austria, seismograful Europei”. Desigur, Kissinger atribuie acestei ţări mici şi fără deschidere maritimă strategică, rolul sensibil de ac indicator al stării de calm sau, dimpotrivă, de agitaţie premonitorie a Europei, având în minte oscilaţia Austriei în momentele de debut ale ambelor războaie mondiale din secolul XX.

Substanţială în 1914, prevestind prăbuşirea vechii ordini imperiale a Europei, simbolică în 1938, cu ocazia Anschluss-ului german, prezenţa activă sau pasivă a Austriei în prima linie a marilor schimbări structurale ale continentului este incontestabilă. Poate tocmai fiind o ţară mică, în umbra celei mai mari puteri a Europei, căreia îi vorbeşte limba dar nu îi poate influenţa deciziile, reprezentând, de la asediul turcilor asupra Vienei încoace, interfaţa tradiţională a Occidentului în relaţia cu marile valuri şi influenţe dinspre Orient, Austria este prima naţiune a clubului select al Apusului care resimte crizele şi dă semne de agitaţie politică, prevestind de regulă intrarea în trepidaţie a marii Germanii care o învecinează.

Rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale din Austria nu este de bun augur pentru perspectiva politică a Europei. Îl salută, în schimb, cu entuziasm, Marine Le Pen, cu un „Bravo poporului austriac!”, apel care se doreşte evident un imbold şi pentru francezi, şi pentru germani, şi pentru olandezi, să voteze cât mai curând în aceeaşi direcţie a naţionalismului anti-Uniunea Europeană, ca şi pentru britanici, care se vor exprima pe 23 iunie în referendumul pentru rămânere sau ieşire. Deteriorarea climatului politic european nu poate decât să încurajeze tabăra favorabilă Brexitului, după cum vizita recentă a lui Obama la Londra şi mesajul său pentru britanici, de a rămâne în Uniunea Europeană, cred că stimulează de asemenea electoratul conservator să voteze pentru ieşire, ca ripostă la „îndrumările” externe adresate poporului insular, fie de la Bruxelles, fie de la Washington.

Norbert Hofer arată bine, este fotogenic, zâmbeşte încrezător şi dă impresia de forţă, în pofida paraliziei parţiale pe care o are după un accident cu parapanta. Are 45 de ani, este energic, s-a plimbat prin campania electorală cu pistolul Glock asupra lui, fiind un susţinător al portului de armă (idee foarte gustată acum de austrieci, după primirea celor 100.000 de imigranţi musulmani în ţară), promite că va opri imediat intrarea străinilor şi va proteja poporul de orice agresiune externă, precum şi de abuzurile Uniunii Europene. Vorbeşte de intenţia de a dizolva Parlamentul Austriei, înaintea alegerilor generale din 2018. Nu este exclus ca peste câţiva ani, ajuns preşedinte, să iniţieze un referendum pentru ieşirea Austriei din Uniunea Europeană, pe care el şi partidul său o acuză de toate relele care se întâmplă în ţară. Pentru cei care nu ştiu, Austria a aderat doar în 1995 la Uniunea Europeană, împreună cu Finlanda şi Suedia, punând capăt unei lungi perioade de neutralitate politică, impusă de Statele Unite şi Uniunea Sovietică la încheierea celui de-al doilea război mondial.

Încă o dată, ca şi în alte cazuri (votul la referendumul din Olanda pe asocierea UE-Ucraina, regionalele din Franţa sau Germania etc.), Putin are toate motivele să exulte. Europa se prăbuşeşte politic din interior, fără să fie nevoie de vreun atac al „Armatei Roşii”. Partidele naţionaliste, antiliberale şi antieuropene acumulează puncte importante, de la vest la est şi de la nord la sud. Dacă Austria „defectează” din Proiectul European, întregul grup de ţări din Europa Centrală şi de Est se va trezi geopolitic blocat pe direcţia Germania (şi nu e vorba aici doar de reinstalarea controlului la frontiere), efectele urmând să se ţină lanţ, inclusiv pe dimensiunea strategică, investiţională, bancară şi economică. De văzut şi cum va evolua colaborarea OMV-Gazprom, de exemplu, sau comportamentul băncilor austriece, dacă la Viena se schimbă direcţia vântului.

Nu ştim cu siguranţă dacă Norbert Hofer va câştiga sau nu, devenind astfel primul şef de stat din Uniunea Europeană provenind dintr-un partid extremist (presupun că va câştiga, nu atât datorită procentelor din primul tur, cât mai ales având în vedere că i se opune acum doar un independent ecologist, căruia îi va fi greu să coalizeze voturile partidelor tradiţionale), dar ştim că Austria a mai cochetat în trecut cu tentaţia populismului naţionalist. În 2000, Jörg Haider (fiul unui pantofar nazist şi al liderei organizaţiei femeilor naziste din Austria anilor ‘40) şi acelaşi FPÖ obţineau aproape 27% şi intrau în guvernul de coaliţie de la Viena, ceea ce a atras sancţiuni internaţionale la adresa Austriei, retrase câţiva ani mai târziu, după ieşirea extremiştilor de la guvernare. Haider a murit în 2008 într-un accident de maşină, ocazie cu care opinia publică europeană a mai cunoscut sfărâmarea un mit, detaliile din viaţa personală a lui Haider arătând că între extrema dreaptă şi homosexuali nu este chiar o incompatibilitate ideologică, aşa cum se credea.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe 22 mai. Dar chiar şi după acest vot, suficient de elocvent în opinia mea, „seismograful Europei” transmite Bruxelles-ului şi întregii Uniuni Europene un semnal de alertă maximă. Mă tem că deja s-ar putea dovedi prea târziu. Fisurile în edificiul opţiunii pro-europene se înmulţesc iar soluţiile întârzie. Cu siguranţă, pistolul Glock cu care se plimbă posibilul viitor preşedinte al Austriei nu este soluţia.


Publicitate

Postaţi un comentariu