Primăria Baia Mare cere instanţei anularea unui contract de vânzare a unui imobil istoric

Piața Millenium din Baia Mare / Sursa foto: panoramio.com

Administraţia municipiului Baia Mare se va adresa instanţei pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil istoric, situat în centrul vechi al oraşului, actuala Piaţă Millenium, pe motiv că tranzacţia a fost efectuată fără acordul instituţiei şi a Ministerului Culturii.

‘Primăria nu poate fi de acord cu această tranzacţie efectuată fără respectarea legii în privinţa imobilelor cu caracter istoric. Administraţia municipală nu este de acord cu această tranzacţie făcută fără respectarea dreptului de preempţiune pe care-l are Primăria şi Ministerul Culturii’, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Primăriei Baia Mare, Dan Coardă.

Primăria municipiului Baia Mare s-a adresat instanţei de judecată pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare a unei părţi din complexul Minerul (hotel, restaurant, sală de spectacole), încheiat între SC Dobrimex Due srl şi Credit Europe Bank România.

Administraţia locală a preluat în gestiune imobilul, pe care ar urma să-l redea circuitului turistic, în cadrul unui program integrat, alături de alte obiective de interes cultural-muzeistic.

Distribuie:

Postaţi un comentariu