PNL vrea comisie parlamentară pentru Roșia Montană

Consilierul Ion Beiuca / Sursa foto: ifz.ro

Subiect de maximă actualitate, proiectul Roşia Montană” este întors şi studiat pe toate părţile şi de formaţiunile politice. Consilierul judeţean PNL, Ion Beuca, membru în Biroul de Comunicare al formaţiunii politice, a postat pe blogul personal opinia liberalilor faţă de acest proiect. Acesta consideră că proiectul de lege referitor la exploatarea minieră de la Roşia Montană trebuie să facă obiectul unei analize serioase şi aplicate la nivelul Parlamentului.

 „Partidul Naţional Liberal susţine înfiinţarea unei comisii parlamentare speciale pe tema proiectului Roşia Montană deschisă tuturor celor interesaţi. Astfel, ONG-urile şi orice alte entităţi civice vor putea să-şi exprime viziunea nu numai în presă sau pe forumurile de discuţii, ci chiar în locul unde se ia decizia. Pe acest subiect este posibilă şi o dezbatere extraparlamentară unde să-şi expună punctul de vedere cu calm şi pe baza unor argumente valabile toţi cei interesaţi. Guvernul USL nu a adoptat pur şi simplu proiectul Roşia Montană realizat în 2011, ci a renegociat condiţiile în care s-ar putea face exploatările miniere punând accentul pe trei aspecte esenţiale: investiţii suplimentare în mediu, mărirea participaţiei statului până la 25% şi creşterea redevenţelor”, scrie liberalul.

„Guvernul a realizat partea de negociere tehnică asumându-şi apoi responsabilitatea de trimite proiectul de lege în Parlament pentru dezbatere. În caz contrar, statul român riscă fie acţionat în judecată de companiile implicate şi să plătească despăgubiri estimate la două miliarde de dolari. Nu pot fi ignorate avantajele economice semnificative pe care le-ar genera o investiţie la Roşia Montană: locuri de muncă, venituri din redevenţe şi din TVA, impozite pe profit, pe salarii. Exploatarea resurselor minerale este întotdeauna binevenită atâta vreme cât ea este rentabilă din punct de vedere economic pe o durată lungă şi respectă condiţiile de mediu.Constatăm că preşedintele Traian Băsescu nu se dezminte nici de data aceasta şi încearcă să speculeze electoral o temă importantă pentru România. Dacă ar fi fost consecvent propriilor poziţii, Traian Băsescu ar fi trebuit şi acum să susţină demararea proiectului Roşia Montană, aşa cum a făcut în timpul Guvernului Ungureanu”, mai adaugă Ion Beuca.

Distribuie:

Postaţi un comentariu