Culturile legumicole afectate de caniculă şi secetă

Majoritatea legumicultorilor din judeţul Maramureş nu își permit să achiziţioneze instalații de irigare / Sura foto: a1.ro

Canicula, seceta dar şi lipsa instalaţiilor de irigat au afectat culturile de legume deţinute de micii fermieri.

‘A fost o vară cu temperaturi foarte ridicate, iar pentru a putea a asigura necesarul de apă al culturilor am făcut eforturi susţinute deşi ne aflăm în apropierea râului Lăpuş. Necesarul de apă în sol e foarte ridicat, încât pe lângă stropitul de dimineaţă mai trebuie să efectuăm un stropit consistent, seara, după apusul soarelui. Plantele au nevoie de multă apă, iar temperaturile ridicate nu menţin umiditatea solului’, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Andreea Vereş, proprietara unei ferme legumicole din satul Lăpuşel.

Ferma, care se întinde pe aproape 4 ha de teren, are instalaţii de irigare, însă majoritatea legumicultorilor din judeţul Maramureş care deţin culturi pe suprafeţe mai mici nu îşi permit să achiziţioneze asemenea instalaţii ce în unele cazuri ajung la costuri de până la 10.000 de lei.
Andreea Vereş a spus că în cazul culturilor agricole situate departe de cursurile de apă singura posibilitatea de salvare a culturilor constă în transportul zilnic al apei cu cisterna pe câmp.

‘Mici fermieri fac eforturi greu de închipuit pentru a-şi salva recoltele, îndeosebi cei ce deţin terenuri la mare distanţă de cursurile de apă. Pentru a asigura necesarul de apă, închiriază cisterne ce transportă zilnic şi câte 200 de litri de apă, altfel toată munca lor ar fi inutilă. Singurul venit al celor care practică legumicultura e din comercializare recoltelor pe piaţa liberă’, a mai spus Andreea Vereş.

 

Legumicultorii din judeţul Maramureş îşi desfac întreaga recoltă în pieţele agroalimentare din judeţ şi la târgurile săptămânale organizate de Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale.

Cumpărătorii preferă să achiziţioneze legume la preţ de producător în detrimentul celor din magazine sau hipermarketuri ce sunt din import.


Publicitate

Postaţi un comentariu