Băimărenii au ieşit din nou în stradă pentru a protesta împotriva cianurilor

Zeci de băimăreni au ieșit duminică în stradă

Câteva zeci de băimăreni au ieşit în stradă duminică, 8 septembrie, a doua duminică la rând, ca să-şi exprime dezacordul faţă de proiectele de exploatare a aurului cu cianuri de la Roşia Montană şi Baia Mare. Manifestanţii s-au adunat în Parcul Regina Maria, în faţa Statuii Ostaşului Român, de unde au mărşăluit prin întreg Municipiul, până în faţa Palatului Administrativ. Aceştia au purtat pancarte cu mesaje elocvente împotriva proiectului Roşia Montană.

Astfel, băimărenii s-au alăturat manifestanţilor din întreaga ţară dar şi din întreaga lume care, în această perioadă, protestează împotriva redeschiderii exploatării pe bază de cianuri de la Roşia Montană. Organizatorii au precizat că protestele în Baia Mare vor continua.

Protestele împotriva proiectului minier au început în mai multe orașe din țară după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare.

Compania Roşia Montană Gold Corporation deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

La Roşia Montană au fost investiţi până în prezent de compania care doreşte să exploateze zăcământul auroargintifer peste 450 milioane de dolari.


Publicitate

Postaţi un comentariu