FOTO Baia Mare se pregătește de sărbătorile de iarnă. Bradul de Crăciun a ajuns în oraș

Bradul va fi instalat cu ajutorul unei macarale

Miercuri după-amiaza, bradul care va fi impodobit de municipalitate în Baia Mare a fost adus în oraș. Acesta provine dintr-o pădure din zona Lăpuș, este mai înalt decât anul trecut, iar la final va măsura aproximativ 32 de metri.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș,  a declarat că băimărenii nu vor fi dezamăgiți, și că orașul lor va avea cel mai frumos brad din țară.

“Bradul de Crăciun a ajuns mai devreme în municipiu tocmai pentru ca momentul 1 Decembrie să ne prindă cu bradul împodobit. Acesta va fi instalat în Piața Libertății, iar în jurul lui va fi montat un patinoar.  Am decis să facem această schimbare tocmai pentru ca băimărenii să vină în centrul istoric al orașului  și în perioada dintre sărbători. Va fi montată și o scenă unde vor avea loc concerte, vom petrece împreună ziua de 1 Decembrie, dar și Revelionul”, a precizat primarul Cătălin Cherecheș.

Aprinderea luminilor de sărbători va avea loc, cel mai probabil, în noaptea de 30 noiemebrie spre 1 decembrie. 

[nggallery id=288]

1 Comentariu

  1. erminaesd4o2 spune:

    probabil au folosit o macara turn ca cea de aici : http://www.italiastar.ro/macarale-turn/sky-500/, daca foloseau una mai mica sigur nu reuseau sa il monteze.

Postaţi un comentariu