ANI a mai declarat incompatibil un consilier local

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a mai declarat un ales local din Maramureș în incompatibilitate. Este vorba despre Maria Tămâian, care s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 7 iulie 2008 – 18 iunie 2012, întrucât a deținut simultan calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Cicârlău și funcția de consilier personal al primarului comunei Cicârlău. Astfel, consilierul nu a respectat dispozițiile legale potrivit cărora „funcţia de consilier local este incompatibilă cu calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv”.

În acest caz, „persoana față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se arată în textul de lege.

Distribuie:

Postaţi un comentariu