Reţeta săptămânii: salam de biscuiţi

Reţeta este foarte simplă şi la îndemâna oricui. Important este să alegem nişte biscuiţi cu o consistenţă mai dură, în genul biscuiţilor populari de pe vremuri care se mai vindeau vărsaţi. Nu trebuie să fie foarte dulci şi nici sfărâmicioşi.

Ingrediente:

  • 270 gr. biscuiţi populari
  • 50 gr. cacao
  • 130 gr. unt
  • 4-5 linguri lapte/apă
  • 125 gr. zahăr brun/alb
  • 50 gr. ciocolată neagră (minim 50% conţinut cacao)
  • esenţa de rom
  • zahăr vanilat
  • zahăr pudră pentru tăvălit

Mod de preparare:

Punem untul şi ciocolata, tăiate în bucăţele potrivite, într-o crăticioara, pe foc mic. Când sunt perfect topite, stingem focul şi lăsam amestecul să se răcească. Măcinam 120 grame biscuiţi împreună cu zahărul până când obţinem o pudră. Punem pudra obținută într-un vas, adăugăm și restul biscuiţilor (150 grame) rupţi în bucăţi potrivite. Adăugăm cacaua, romul, zahărul vanilat şi amestecul răcit de unt şi ciocolată.

Adăugăm 3-4 linguri de lapte rece şi începem să frământăm compoziția. Dacă aluatul” obţinut este încă sfărâmicios (nu s-a legat) mai adăugăm încă 1-2 linguri cu lapte. Ca să ne convingem că aluatul este perfect, luăm o lingură din aluatul frământat şi încercăm să facem o biluţă. Dacă aceasta se leagă perfect şi nu se sfărâmă în timp ce o modelăm, compoziţia are o consistenţă perfectă. Luăm aluatul şi îl punem pe masa pudrata cu zahăr pudră şi îl compactăm, dându-i o formă cilindrică. Învelim salamul în folie de aluminiu şi strângem bine capetele. Punem salamul de biscuiţi în frigider pentru minim 3-4 ore. Cel mai bine ar fi – dacă avem răbdare, să-l lăsăm în frigider toată noaptea.

Reţeta săptămânii este oferită de revista

Bucataria_logo-web

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu