Zona Metropolitană, o fată morgana a primarului Coica

Municipiul Satu Mare

Înființarea Zonei Metropolitane Satu Mare reprezintă de câteva luni bune cel mai discutat subiect pe plan administrativ, deși se află abia în stadiul de a primi certificatul de înregistrare. Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, și-a făcut un titlu de glorie din înființarea acestei zone, reușind ”performanța” să atragă în această formă fără cap și coadă nu mai puțin de 30 de localități, unele aflate chiar și la o distanță de 50 de km. Așa cum arată în acest moment, Zona Metropolitană reprezintă o aglomerare de localități rurale și urbane din zone diferite ale județului, care au probleme diferite, în timp ce edilii Sătmarului nu au o strategie viabilă, bine pusă la punct.

Înregistrare juridică și atât

Pe 26 aprilie 2013, în şedinţa de constituire a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară s-au pus bazele înfiinţarii Zonei Metropolitane Satu Mare. Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a fost ales președinte, iar primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, a fost ales vicepreşedinte. Cel mai mare avantaj anunțat al acestui proiect, așa cum declară primarul Dorel Coica, ar fi eliminarea discrepanţelor dintre oraşe şi comune, posibilitatea mai facilă de atragere a fondurilor europene destinate finanţării proiectelor de interes regional, dar şi dezvoltarea unui proiect de transport urban în zona metropolitană, parcuri industriale, crearea unor zone de agrement în afara arealului urban, atragerea de investitori în zona rurală şi zona urbană și utilizarea surselor de energie alternative.

Gheorghe Rentea, consilierul primarului și cel care se ocupă de înfiinţarea Zonei Metropolitane Satu Mare, afirmă că acest proiect este deosebit de important din perspectiva absorbţiei fondurilor europene în perioada 2014- 2020. ”Rolul acestor asociaţii este de a atrage cât mai mulţi bani destinaţi dezvoltării. Dacă toţi cei care şi-au arătat intenţia de a intra în Zona Metropolitană a municipiului Satu Mare se alătură acestei iniţiative, populaţia va fi de aproximativ 250.000 de locuitori, iar accesarea fondurilor europene se va face mult mai uşor. Totodată, elaborarea unui plan de dezvoltare economică a Zonei Metropolitane Satu Mare va încuraja atât firmele locale, cât şi cele străine să investească în această zonă” a declarat consilierul Rentea. Tot Rentea este de părere că, prin constituirea Zonei Metropolitane Satu Mare, se va facilita din punct de vedere tehnic elaborarea şi implementarea unor proiecte comune, la scară regională. „Trebuie ştiut că în perioada 2014- 2020, Uniunea Europeană alocă 7, 4 miliarde euro pentru dezvoltarea acestor poli economici. Ar fi o prostie să nu beneficiem şi noi. Dar vom putea accesa mult mai uşor aceşti bani şi vom obţine punctaje mai mari doar dacă vom trasa proiecte comune” susţine consilierul.

Proiecte electorale, pe tapet

Primarul Dorel Coica consideră că această zonă va aduce beneficii pe termen lung. Printre proiectele pe care le are în vizor se numără construirea celui de-al treilea pod, o investiție pusă pe tapet de toți primarii care au trecut în ultimii 23 de ani pe la cârma municipiului, modernizarea iluminatului public, a transportului în comun și a străzilor de pâmânt. ”Sigur că nu ne așteptăm să avem beneficii imediat, știți bine că până să fie aprobat un proiect poate trece și mai mult de un an”, a recunosc primarul Coica, căruia i s-a tăiat brusc elanul după ce a înșirat proiectele ca și cum s-ar afla în campanie electorală.

Dacă la începutul proiectului au fost incluse în Zona Metropolitană 18 comune şi municipiul reşedinţă de judeţ, momentan sunt 30 de localităţi după cum urmează: municipiul Satu Mare, municipiul Carei, oraşele Ardud, Tăşnad şi Livada precum şi comunele Viile Satu Mare, Păulești, Odoreu, Agriş, Micula, Lazuri, Dorolţ, Vetiş, Doba, Culciu Mare, Valea Vinului, Apa, Medieşul Aurit, Beltiug, Terebeşti, Craidorolţ, Moftin, Oraşu Nou, Racşa, Căpleni, Urziceni, Foieni, Berveni, Cămin, Petreşti. Zona Metropolitană Satu Mare va include 250 000 de locuitori, iar unităţile administrativ-teritoriale vor avea de plătit o taxă pe locuitor. „Noi ne-am gândit la maxim 2 lei pe locuitor. Nu cred că este mult dacă ne gândim că Oradea plăteşte 1, 5 euro şi Piteştiul 2 euro” spune Rentea.

Dorel Coica,   primarul orașului Satu Mare,

Dorel Coica, primarul orașului Satu Mare,

 

 ”Nu ne așteptăm să avem beneficii imediat, știți bine că până să fie aprobat un proiect poate trece și mai mult de un an” – Dorel Coica, primarul municipiului Satu Mare

 

Zona formei fără fond

Nu toţi văd acest proiect aducător de lapte şi miere. De pildă, fostul edil al Sătmarului, Iuliu Ilyes, nu contestă importanţa acestui proiect, văzând multe lucruri pozitive în implementarea lui, însă este dezamăgit de modul “heirupist” şi total lipsit de o strategie viabilă, care să aducă şi beneficiile scontate. Fostul edil șef este de părere că existenţa unei Zone Metropolitane este necesară şi ar aduce avantaje foarte mari pentru cei cuprinşi în acest areal. Din păcate, acesta spune că la noi lucrurile stau bine doar la nivel de idei. Pentru implementarea unui asemenea mare proiect ar fi necesar să te pregăteşti cu o concepţie, să existe o strategie bine pusă la punct. „Doar faptul că ne-am înregistrat juridic, asta încă nu înseamnă nimic. Ca să nu mai vorbesc de faptul că localităţile care sunt la mai mult de 20 de kilometri de Satu Mare nu vor avea niciun avantaj în viitorul apropiat. Din câte ştiu eu, Zonă Metropolitană înseamnă o mare agolmeraţie urbană, în cazul de faţă municipiul Satu Mare, în care sunt cuprinse zonele adiacente, cum ar fi Păuleşti, Viile Satu Mare sau Odoreu, ca să dau câteva exemle. În nici un caz nu se include aici municipiul Carei sau comune precum Culciu Mare, Valea Vinului, Apa, Medieșu Aurit sau Beltiug“, susține Iuliu Ilyes. Acesta este de părere că toată această îngrămădire de localităţi, luate de-a valma, sunt incluse doar dintr-un scop politic, iar în cazul de faţă denumirea corectă ar fi de Microregiune şi nicidecum de Zonă Metropolitană. În viziunea sa, vor exista localităţi care vor contribui doar cu taxe dar care nu vor beneficia de investiţii. „Să mă exprim plastic. Ceea ce văd eu acuma este zona formei fără fond“, a încheiat fostul primar al municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes.

 

Zona Metropolitană în Europa
La nivelul Europei există 120 de regiuni sau zone metropolitane recunoscute. Dintre acestea, 33 sunt membre ale Reţelei Europene a Regiunilor şi Zonelor Metropolitane (METREX). Specialiştii au denumit aceste noi realităţi socio- spaţiale drept zone metropolitane sau, în cazul celor foarte mari, ca regiuni urbane. În legislația internațională,  regiunea metropolitană se referă la un teritoriu care conține un număr de unități administrative autonome, punându-se accent deopotrivă pe independența metropolitană și pe coordonarea afacerilor metropolitane (1993, The WorldConference,  Tokyo).

 


Publicitate

Postaţi un comentariu