Speranța de mai bine a șomerilor din Câmpia Turzii vine în șoșoni de clăpari

De la producția de sârmă, foștii angajați ai Mechel Câmpia Turzii vor învăța să facă șoșoni pentru clăpari de ski. (FOTO: Dan Bodea)

Emoționați și încărcați de speranța că ideea Întreprinderii Sociale Câmpia Turzii le va aduce zile mai bune și un trai mai liniștit, 180 de șomeri „produși” de combinatul Mechel Câmpia Turzii s-au întâlnit astăzi cu reprezentanții firmelor Chimica și Plastor, parteneri ai proiectul AJOFM de relansare economică e zonei în care fostul combinat siderurgic funcționa.

După ce colaborarea dintre autoritățile locale și firma IKEA au eșuat, pe motiv că aceasta ar fi fost prea costisitoare, AJOFM Cluj și-a îndreptat fața spre un alt grup de investitori, KIM Sport, al cărei domeniu de activitate este producerea de echipamente sportive, în special a celor dedicate sporturilor de iarnă.

Încrezători, dar totodată temători și puțin descurajați de concurență și eșecurile anterioare, fiecare persoană a fost supusă unui test cu aparatură profesională, astfel încât să se stabilească dacă și cât de competenți fizic sunt aceștia. Astfel, după ce le-a fost testată atenția, dexteritatea, viteza de reacție, puterea de concentrare, echilibrul, memoria sau capacitatea de a conduce utilaje, doritorii și-au depus CV-urile și au discutat cu angajatorii în cadrul unui interviu.

Proiectul de Întreprindere Socială demarat de AJOFM Cluj în parteneriat cu Chimica Group și Plastor SA, va aduce locuri de muncă pentru 240 de persoane care vor fi acționari ai întreprinderii și după patru ani vor decide dacă parteneriatul continuă sau dacă se vor îndrepta spre un alt domeniu.

Pâmă atunci, potrivit directorului AJOFM Cluj, Daniel Don , întreprinderea va produce șoșoni de clăpari pentru KIM Sport și brandul francez producător de echipamente sportive Salomon Group, urmând să exporte în țări din Europa și America de Nord. Noua facilitate va avea trei linii de producție, prima urmând să fie inaugurată în ianuarie, iar următoarele în cursul anului următor. În perioada ianuarie-martie este programată eșantionarea de produse, după care se va deschide producția de serie, un proces pentru care se vor face cursuri de instruire a căror durata va varia între una și patru săptămâni.

”Din diferite tehnologii de decupare, se taie forme diferite, se ajunge la un produs final. Este un produs destul de complex, cu materiale diferite, de densități diferite. Într-un asemenea produs sunt în jur de 70-80 de componente”, spune Gavril Milaș, director executiv al Plastor Group.

Chiar dacă urmează o perioadă de selectare a viitorilor angajați, cei vizați de noua investiție sunt încântați de oportunitate, în frunte cu primarul din Câmpia Turzii, Radu Hanga:

„Poate nu este visul vieții dumneavoastră dar un loc de muncă de la iarbă verde costă extrem de mulți bani. Mă bucur că acest proiect prinde forme concrete. Vom face tot ce putem ca să contribuim cu tot ce putem, ca primărie”, spune edilul din Câmpia Turzii.

Cei care au venit  cu planuri ca măcar din anul următor să aibă un loc de muncă, după ce majoritatea sunt neangajați de mai bine de un an, se declară optimiști că viitorul va fi ceva mai bun decât perspectiva anunțată înainte de apariția proiectului de Întreprindere Socială:

„A fost interesant. Să sperăm că vom avea șanse de reușită, pentru că orașul nostru este unul mort acum, nu poți face aproape nimic acolo. Mai ales de la o vârstă, noi nu mai avem nicio șansă. Am lucrat la Mechel foarte mulți ani, pe import-export, ca economistă. Sunt șomeră din septembrie anul trecut. Să mă reprofilez nu se mai poate la vârstă mea, dar am mai încercat. Fără nicio șansă, nu am primit nici măcar răspunsuri pentru că deși am experiență în domeniu de 30 de ani, acum am o anumită vârstă.  Majoritatea angajatorilor vor oameni tineri la care le oferă salariu minim, ori eu după atâția ani nu pot accepta așa ceva”, spune Gabriela, fostă economistă la Mechel Câmpia Turzii.

„Sunt în șomaj de anul trecut din august și acum șomajul s-a terminat. Aștept să apară ceva. Am încercat să merg la interviuri, dar fără nicio reușită. Sper să se pornească producția, de asta am participat la selecție. Sper ca acești investitori să fie mai de încredere”, spune doamna Nicoleta, fostă angajată a Mechel Câmpia Turzii.

La întâlnire a partipat și președintele Consiliului Județean Cluj, Horia Uioreanu și era așteptată și Mariana Câmpeanu, Ministrul Muncii, care a absentat pe motiv ca are activități la Guvern ce nu suportă amânare, dar a promis că va fi prezentă la deschiderea primei linii de producție de la Câmpia Turzii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu