Hotelul Continental şi-a găsit cumpărător

Clădirea hotelului Continental

Omul de afaceri clujean Ioan Bene, proprietarul firmei Napoca Constructii SA., a depus o ofertă de cinci milioane de euro la firma de insolvenţă care administrează Hotelul Continental, clădirea-simbol a Clujului. Într-o declaraţie pentru site-ul ziardecluj.ro, Ioan Bene i-a asigurat pe clujeni că acest simbol al oraşului va fi respectat până la ultima ţiglă. “Voi reface prestigiul acestei cladiri minunate şi, cu modestele mele puteri, o să îi redam hotelului Conti demnitatea de odinioară, ca să nu mai fie o carie imobiliară în inima oraşului”, a declarat afaceristul Ioan Bene. Potrivit acestuia, clădirea va fi refăcută în întregime atât pe exterior, cât şi pe interior, cu functiunea de hotel de cinci stele. Tot pentru Ziar de Cluj, Bene a spus că are un plan secret prin care va rezolva problema parcărilor, dar ca îl va dezvalui la momentul potrivit.

Casă din piatră

Potrivit legii, în perioada următoare va fi organizată o procedură de supraofertare, iar în cazul în care nu vor exista alte persoane interesate, se va realiza vânzarea spre ofertantul iniţial. Reprezentanţii firmei de insolvenţă au mai declarat pentru Citynews.ro că au mai fost depuse şi alte oferte pentru Hotel Continental, în trecut, însă sumele au fost mai mici de cinci milioane de euro. Conform anunţului de vânzare prin licitaţie publică, hotelul este un “imobil reprezentând Casă din piatră şi cărămidă compusă din subsol: 2 camere şi dependinţe; parter: 1 local pentru cafenea, 1 local pentru restaurant; 7 camere, bucătărie şi dependinţe; etaj 1; sala festivă, 18 camere, bucătărie şi dependinţe; etaj 2: 25 camere şi dependinţe; etaj 3: 21 camere şi dependinţe şi terenul aferent în suprafaţă de 1.497, 60 mp, înscris în CF nr. 252326 (provenită din conversia CF nr. 1112), nr. top. 498, nr. cadastral 498-C”.

Gazdă bună

Hotelul Continental (New York), situat în colţul de sud-vest al Pietei Unirii (fosta Főtér / Piaţa Centrală), a fost construit la sfarsitul secolului al XIX-lea, pe locul fostului Hotel Nemzeti (National).Opera in stil eclectic a lui Lajos Pákei, arhitectul urbanist al oraşului la începutul secolului XX, adăpostea şi un restaurant vestit, precum şi o cafenea frecventată de artişti, ziarişti şi de boema Clujului, se precizează pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca. În apartamentele Hotelului New York au fost găzduiţi unii dintre cei mai vestiţi actori ai scenei clujene, dar şi muzicieni şi scriitori importanţi. Redenumit Continental, hotelul a continuat să funcţioneze până la începutul anilor 2000. În prezent clădirea îşi aşteaptă o nouă funcţionalitate, găzduind sporadic expoziţii şi evenimente ale scenei contemporane de artă. Hotelul Continental a fost preluat de S.C. Ardeleana S.A. în anul 2005 de la compania Continental Hotels, însa de atunci nu a primit nicio funcţiune, fiind abandonat. În perioada de boom economic imobilul a fost evaluat de experti imobilari la 14 milioane de euro. În prezent, hotelul este închiriat unor societăţi comerciale care organizează aici diferite evenimente sociale şi culturale şi asigură paza şi întreţinerea obiectivului.


Publicitate

Postaţi un comentariu