BT a făcut un profit cu 30% mai mare anul trecut faţă de 2012

Banca Transilvania a înregistrat în 2013 un profit brut BT de 443, 1 milioane lei, mai mare cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, respectiv un profit net de 374, 9 milioane lei, la finalul anului 2013, anunţă reprezentanţii băncii.

La finele anului trecut activele băncii totalizau 32.066 de milioane de lei. În timp ce, soldul creditelor BT a crescut cu 9% în 2013, iar totalul resurselor atrase de Banca Transilvania de la clienţi a crescut cu 11% în 2013, faţă de sfârşitul anului 2012, creşterile fiind, în ambele cazuri, peste nivelul bugetat.

“Suntem foarte mulţumiţi de rezultatele noastre, dar mai ales pentru că am continuat să fim finanţatorii activi ai economiei româneşti şi ne-am atins toate obiectivele asumate. 2013 a fost un an foarte bun pentru Banca Transilvania, cu atât mai mult cu cât perioada septembrie – decembrie reprezintă unul dintre cele mai bune trimestre din ultimii ani privind creditarea BT. Sunt foarte încrezător în echipa BT şi în perspectivele băncii atât pentru anul în curs, cât şi pentru anii următori”, a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Adminsitraţie al Băncii Transilvania.

În ultimul trimestru din 2013 au fost acordate – atât companiilor, cât şi persoanelor fizice – peste 25.000 de credite noi, în valoare totală de 3.179 milioane de lei. “Obiectivul major al băncii, pentru 2014, este creşterea veniturilor şi eficientizarea proceselor. Focusul nostru este creşterea responsabilă, vânzările, menţinerea creşterii bazei de clienţi, creşterea volumului de operaţiuni, respectiv creşterea sinergiilor atât persoane juridice – persoane fizice, cât şi dintre bancă şi subsidiarele sale”, a precizat Ömer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania.

Veniturile operaţionale ale Băncii Transilvania sunt mai mari cu 12%, ajungând la 1.659 milioane de lei. Marja medie a dobânzii a fost de 3, 92%, în 2013. A crescut, de asemenea, numărul de clienţi activi ai băncii – persoane fizice şi companii – de la 1, 67 milioane de clienţi, la 31.12.2012, la aproape 1, 76 milioane, la 31.12.2013. Focusul Băncii Transilvania a fost clienţii retail şi cei IMM, precum şi segmentele specializate, agricultura şi domeniul medical. În corelaţie cu baza de clienţi activi, numărul de operaţiuni derulate prin conturi BT a crescut cu peste 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012.

Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 12, 57% din totalul portofoliului de credite al Băncii Transilvania, la sfârşitul anului 2013, fiind sub media sistemului bancar din România. Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizion aferent şi garanţii ipotecare reprezintă 122, 4%, având un nivel relativ constant pe parcursul ultimilor doi ani.

Banca Transilvania a încheiat 2013 cu un portofoliu de 2, 1 milioane carduri, generând tranzacţii cu 13% mai mari faţă de anul precedent. Cota de piaţă a băncii privind volumul tranzacţiilor a depăşit 17%. Trimestrul IV 2013 a adus recorduri istorice pentru Banca Transilvania, pe domeniul retail, fiind acordate credite în valoare de 425 milioane de lei. În ceea ce priveşte companiile, în cursul trimestrului IV al anului trecut, banca a acordat aproximativ 6.000 de credite noi, cu o expunere medie pe client de 464 mii lei. 2013 a însemnat începutul colaborării băncii cu câteva companii autohtone mari, iar în 2014 banca va continua acest trend.

Banca Transilvania a emis în 2013 obligaţiuni convertibile în acţiuni în valoare de 30 milioane euro şi a încheiat două noi contracte de împrumut subordonat, în sumă totală de 40 milioane euro. De asemenea, BT a încheiat un parteneriat cu Fondul European de Investiţii pentru o facilitate de garantare a microcreditelor. Solvabilitatea băncii este de 13, 78%, luând în considerare profitul cumulat al anului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu