Asociația Româno-Belgiană a Oamenilor de Afaceri lansează Filiala Transilvania

Asociația Româno-Belgiană a Oamenilor de Afaceri (BEROBA) îşi lansează mâine la Cluj filiala pentru Transilvania, în prezența ambasadorului Regatului Belgiei în România, E.S. Philippe Beke.

La eveniment vor lua parte antreprenori,  manageri și promotori ai proiectelor de dezvoltare economică și administrativă din Cluj, Bihor, Sibiu, București, Mureș şi Bistrița Năsăud.

“Pentru a respecta și pune în valoare dorința unor companii, posibili viitori membri ai BEROBA, ca evenimentele importante să aibă loc nu doar în București, vom realiza mai multe evenimente în Transilvania. Ne dorim să promovăm mai bine prezența companiilor și investițiilor belgiene în Transilvania și să le dăm ocazia să își facă mai ușor cunoscute proiectele. Pentru Transilvania, Cluj, Sibiu și Oradea sunt cele mai importante orașe”, a declarat Alain Schodts, președintele BEROBA.

Asociația Româno-Belgiană a Oamenilor de Afaceri a fost lansată oficial pe 17 ianuarie 2013 și are acum în jur de 70 membri, inclusiv din Transilvania. 

Totalul schimburilor comerciale româno-belgiene a crescut în 2014 cu 11% față de anul trecut. Belgia a urcat în doar șase ani pe locul 9 în 2014 în rândul investitorilor străini, potrivit unui raport ISD (Investiții Străine Directe), reprezentând peste 22.000 de locuri de muncă în România, dublu față de 2011. Cele mai importante piețe pentru investițiile belgiene sunt outsourcing-ul și near sourcing-ul, prezente în București, Bihor, Banat și zona Iașilor. Companiile belgiene ocupă un loc de frunte în logistică, transportul intermodal, depozitare, distribuție, managementul proprietăților și centre de afaceri. 

Distribuie:

Postaţi un comentariu