Albalact poate, Napolact, nu

Consumul produselor provenite din lapte scade dramatic, iar piaţa românească este una competitivă. Deşi companiile implementează proiecte prin care scot pe piaţă produse noi, acestea nu au întotdeauna succesul dorit, deoarece nu există o diferenţiere clară a produselor provenite din fiecare companie. Companiile româneşti se confruntă cu probleme din ce în ce mai grave, mai ales după scandalul laptelui contaminat cu aflatoxina. Luna februarie a acestui an a adus scăderi de 8% a cantităţii de lapte colectate de la furnizori, conform Institutului Naţional de Statistică (INS).

Una dintre companiile care înregistrează probleme este Napolact. Cu o istorie de peste 100 de ani, compania clujeană a înregistrat pierderi majore în ultimii 3 ani, fiind nevoită să renunţe la 80 de angajaţi din cei 683 existenţi în anul 2010. Friesland Campina, compania din care face parte Napolact, a raportat anul trecut pierderi de 4, 24 milioane de euro, potrivit datelor publicate de Registrul Comerţului. Cu toate că au existat speculaţii cu privire la închiderea fabricii de la Cluj, compania olandeză anunţă că Napolact va produce îngheţată până la finele anului 2014, ceea ce înseamnă că fabrica din Baciu îşi va continua activitatea. „Am aflat din partea directorului general Friesland Campina, Jan Willen Kivits, că pe termen scurt şi mediu nu se va întâmpla nicio relocare a fabricii Napolact din Baciu”, a declarat prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan după o întâlnire cu directorul general al Friesland Campina.

Compania Albalact, pe de altă parte, a înregistrat creşteri majore, brandul Zuzu fiind lider pe piaţa laptelui din România. Creşteriile de 27% ale profitului net din 2012, au adus Albalact pe lista celor mai importanţi producători de produse lactate din România. După înregistrarea unei cote de piaţă de 9% (februarie 2013) cu brânza proaspătă de vaci Rarăul, compania introduce iaurtul Fruzu şi creează o nouă categorie de iaurturi în România. Albalact se află în prezent pe locul 3 în topul celor mai importanţi producători de lactate. „Creșterea înregistrată de compania noastră în primul trimestru a depășit creșterea pieței în ansamblu. Asta ne arată că există în continuare segmente în piața lactatelor cu potențial de dezvoltare, iar consumatorii își păstrează încrederea în brand-urile și în produsele românești. Sunt categorii în care Albalact are rezultate foarte bune, cu o dublare a vânzărilor – este vorba despre iaurt și brânza proaspătă de vaci – iar pe aceste categorii compania mizează în continuare. Urmărim să avem, însă, o creștere profitabilă și să ne consolidăm poziția de lider, acesta este un obiectiv strategic pentru Albalact. Estimăm că piața lactatelor nu va avea o evoluție mai bună anul acesta față de anul trecut, mai ales că factorii de presiune încă există – cheltuieli și costuri mari ale materiilor prime, constrângeri economice, putere mică de cumpărare. O revigorare a consumului ar putea veni și din micșorarea cotei TVA”, declară Irina Măndoiu, director comercial Albalact.

Danone, cel mai mare producător de iaurt din lume plănuieşte să renunţe la 900 de angajaţi din Europa din cauza declinului de consum din ţările sudice. Deşi vânzările grupului au crescut cu 8% anul trecut, profitul a stagnat la 1, 67 milioane de euro. După ce în 2010 a înregistrat creșteri profituale de 10%, iar în 2012 de 14%, ultimii doi ani au adus scăderi considerabile a profitului.. Cu toate că afacerea din România nu merge foarte bine, Danone rămâne cel mai mare producător de produse lactate având 100.000 de angajați la nivel global dintre care 27.000 în Europa.

Conform statisticilor următorii ani sunt critici pentru producția laptelui din România. Din cauză că furniozorii nu se adaăptează la noile condiții, România ar putea ajunge să importe lapte din țările unde costurile de producție sunt mai mici.


Publicitate

Postaţi un comentariu