Cele mai frumoase plaje ale lumii

Navagio

Imaginea unei plaje ne duce pe toți cu gândul la vacanță, la relaxare, la ore petrecute pe un șezlong, pe nisip, cu o carte în mână, ascultând sunetul valurilor. Foarte puțini sunt aceia care nu visează la o astfel de ”evadare”; așadar, plajele sunt cele mai populare destinații de vacanță, pentru oameni din toate colțurile lumii. Și dacă majoritatea sunt căutate doar pentru odihnă și relaxare, unele dintre ele și-au căpătat un renume pentru frumusețe, pentru nisipul deosebit sau pentru peisajele din jur. În topurile celor mai spectaculoase plaje ale lumii, alcătuite de turiști sau de site-urile specializate, sunt câteva nume care apar mai des.

Muntenegru
Începem cu locurile mai apropiate de noi, respectiv cele mai frumoase plaje europene, incluse într-un top Lonely Planet.

Una dintre acestea este plaja Jaz din Muntenegru, situată pe coasta Mării Adriatice. Este căutată de petrecăreți și de aventurieri, așadar nu se înscrie în imaginea aceea de plajă pustie, liniștită. În apropiere se află un oraș vechi, pitoresc, unde sunt organizate și numeroase evenimente în aer liber, în timpul verii. Tinerii preferă Jaz pentru sporturile de aventură care se practică acolo, dar și pentru că pot dormi în cort, în campingul special amenajat.

Plaja Porto Karsiki este cea mai frumoasă plajă din Insula Lefkada și apare în top 10 cele mai spectaculoase plaje din Europa.

Plaja Porto Karsiki este cea mai frumoasă plajă din Insula Lefkada și apare în top 10 cele mai spectaculoase plaje din Europa.

De altfel, Muntenegru are mai multe plaje care se regăsesc în topurile turiștilor și ale publicațiilor de specialitate, care consideră această țară un paradis al amatorilor de vacanțe pe litoral. Fiecare poate găsi o plajă pe gustul său: romanticii au Velika Plaza, o plajă lungă, cu multe locuri izolate, iar familiile merg la Petrovac, o plajă cu nisip roșiatic și cu mici insuliţe presărate dincolo de golf. De menționat este și Sveti Stefan, una dintre cele mai frumoase staţiuni din Muntenegru, al cărui farmec este dat de căsuțele cu țigle roșii.

Plaja Mogren este una inedită, fiind formată, de fapt, din două plaje mai mici care sunt legate între ele de un tunel și se află în apropiere de orașul vechi din Budva.

Topul Lonely Planet

În topul Lonely Planet găsim și plaja Peniche, din Portugalia, un loc bine cunoscut de surferii din lumea întreagă, dar și de cei care preferă vacanțele active, în care pot vizita locuri istorice.

Plaja Rondinara din Corsica (Franţa), este ”un mic paradis aproape necunoscut”, potrivit Lonely Planet. De fapt, este cunoscut de proprietarii de iahturi de lux, care populează zona în plin sezon. Plaja Rondinara este situată la jumătatea drumului dintre istoricul oraş Bonifacio şi foarte modernul Porto Vecchio.

Spiaggia dei conigli  (Plaja Iepurilor), din Italia – cea mai frumoasă plajă din lume în 2013.

Spiaggia dei conigli (Plaja Iepurilor), din Italia – cea mai frumoasă plajă din lume în 2013.

Cala Goloritzé din Sardinia (Italia) este un mic golf, care face parte din multitudinea de plaje care străjuiesc litoralul Golfului Orosei. Turiștii sunt impresionați de falezele sale înalte, astfel că apare în multe ghiduri de călătorie.

Iar pentru o altfel de experiență, total diferită de plajele clasice este plaja Vík din Islanda, situată într-o zonă foarte umedă a țării. Locul este renumit pentru aerul său misterios, de-a dreptul supranatural, dat de nisipul negru și ceața care învăluie peisajul.

Bantham Beach din Marea Britanie este un loc spectaculos datorită peisajului cu dune, stânci și piscine naturale. Și această plajă este căutată de surferi. Iar în Scoția este Sandwood Bay, un loc romantic pentru plimbări și admirat peisaje – căci apa este rece, deci băile sunt excluse în lipsa echipamentului special.

În topul Lonely Planet mai găsim Cala Macarella din Menorca (Spania) – considerată ”sora mai mică” a insulei Mallorca – și istmul Curlandia din Lituania, o întindere imensă de nisip alb situată între Marea Baltică şi laguna Curlandia. Acesta din urmă este locul celor mai înalte dune mişcătoare din Europa, fiind înscris în patrimoniul mondial al UNESCO.

Grecia

Același top Lonely Planet menționează Voutoumi din Antipaxos (Grecia), o fâșie de pământ relativ mică, situată la sud de Corfu. Insula este acoperită de vii, de măslini, livezi şi de flori sălbatice și găzduiește unele dintre cele mai frumoase plaje ale lumii, dacă ne luăm după binecunoscutul ghid de călătorii.

Grecia este, de altfel, foarte prezentă în toate topurile care inventariază cele mai frumoase plaje și peisaje. Foarte des găsim plaja Porto Katsiki, din Lefkada, pe primul loc în clasamentul european. Aceasta se află la aproximativ 40 de kilometri de Lefkada Town, este acoperită cu un nisip alb, pietros, și este mărginită de stânci abrupte. Iar albastrul apei este de-a dreptul ireal.

Plaja Elafonisi,din Creta (Grecia) are nisip alb și fin, cu nuanțe roz. Munții și apa ireal de albastră completează un peisaj paradisiac.

Plaja Elafonisi,din Creta (Grecia) are nisip alb și fin, cu nuanțe roz. Munții și apa ireal de albastră completează un peisaj paradisiac.

Următoarea în topul plajelor grecești este Elafonisi,  situată în sud-vestul insulei Creta. Potrivit site-ului TripAdvisor, plaja Elafonisi este a cincea cea mai frumoasă plajă din Europa și a șaptesprezecea din lume.

O altă plajă spectaculoasă grecească este Navagio, din Zakynthos. Este formată din pietricele mici și albe, iar culoarea apei, un turcoaz extraordinar, contrastează cu stâncile albe. Accesul se face numai pe mare, iar de sus se poate admira o panoramă deosebită.

Cea mai frumoasă plajă din Skiathos și una dintre cele mai bune din Marea Egee este considerată Koukounaries,  o plajă în formă de potcoavă Aceasta are un nisip auriu și este ”străjuită” de o pădure de pini.

Koukounaries

Koukounaries

Plaje cu iz latino

Rămânem în Europa și ajungem la Spiaggia dei conigli  (Plaja Iepurilor), din Italia. Această plajă este situată în insula Lampedusa, în apropierea Siciliei, și a fost votată drept cea mai frumoasă din lume în anul 2013. Lampedusa este cea mai sudică insulă a Italiei, fiind localizată la aproximativ 18 kilometri de localitatea Agrigento din Sicilia.

În 2011, cea mai frumoasă plajă din Europa a fost votată Nissi, din Cipru – o plajă întinsă, cu nisip deosebit de fin, completată de apa cu o culoare albastru – turcoaz.

Aiya Napa – Cipru: Plaja Nissi a fost votata în anii trecuți drept cea mai frumoasă din Marea Mediterană, iar în 2011 cea mai frumoasă din Europa.

Aiya Napa – Cipru: Plaja Nissi a fost votata în anii trecuți drept cea mai frumoasă din Marea Mediterană, iar în 2011 cea mai frumoasă din Europa.

O ”premiantă” găsim și în Portugalia: Praia da Marinha  (Navy Beach), este una dintre cele mai spectaculoase și emblematice plaje din această țară. A fost votată de două ori consecutiv în topul primelor 10 cele mai frumoase plaje din Europa si se plasează în primele 100 din lume.

Dacă vorbim despre Europa, nu putem trece cu vederea celebra Ibiza. Talmanca este cea mai apropiată plajă de orașul-port Ibiza și este căutată mai ales de tineri, fiind localizată în una dintre cele mai renumite zone de distracție pe timp de vara. Ibiza în general, dar și plaja  Talmanca, sunt parte dintr-un complex zonal dedicat tinerilor.

Completări la topul european

La mică distanță de Ibiza găsim o plajă minunată, cunoscută ca Playa de Ses Illetes. Aceasta se întinde de la La Savina, portul din Formentera, până în localitatea Espalmado și este apreciată în special pentru claritatea apelor sale, dar și pentru nisipul ei fin și alb. Playa de Ses Illetes este una rezidențială, din vestul insulei Mallorca, și este considerată cea mai frumoasă din Insulele Balneare.

Playa de Ses Illetes,  Formentera (Ibiza) – Spania

Playa de Ses Illetes, Formentera (Ibiza) – Spania

Plaja Catedralelor, din Ribadeo, Spania, se află pe locul doi în topul european al plajelor, realizat de turiști. Este de-a dreptul spectaculoasă; a fost chiar declarată monument al naturii, datorită arcadelor naturale și a peșterilor, care nu pot fi văzute în perioada refluxului. Las Catedrales sau Aguas Santas, cum este numită, este o  plajă umedă, ce ocupă o suprafață mare și este mărginită de formațiuni stâncoase impresionante, ”sculptate” de acțiunea apei și acoperite de verdeață pe platforme întinse.

”Plaja catedralelor” din Spania s-a situat pe locul doi în topul celor mai frumoase din Europa.

”Plaja catedralelor” din Spania s-a situat pe locul doi în topul celor mai frumoase din Europa.

Pe locul trei în Europa, după Plaja Iepurilor și Plaja Catedralelor, se află Rhossili Bay, din Țara Galilor. Alte trei destinații turistice din Marea Britanie mai apar în clasamentul celor mai frumoase 10 plaje din Europa, conform unui clasament realizat de TripAdvisor: Woolacombe Beach (Devon), Porthminster beach (St Ives, Cornwall) și Hengistbury Head, Bournemouth, Dorset.

Rhossili Bay, din Țara Galilor a fost desemnată de turiști cea mai bună plajă din Marea Britanie, a treia din Europa și a noua din lume.

Rhossili Bay, din Țara Galilor a fost desemnată de turiști cea mai bună plajă din Marea Britanie, a treia din Europa și a noua din lume.

Alte plaje spectaculoase

Grace Bay, Providenciales, Turks and Caicos – Situată în nordul Oceanului Atlantic, plaja de pe insula Providenciales s-a clasat în 2011 pe locul întâi în topul cele mai frumoase plaje, întocmit de site-ul TripAdvisor.

Grace Bay

Grace Bay

Whitehaven Beach, Airlie Beach, Australia – Această plajă din Australia are nisipul din siliciu 98% pur, astfel că este ireal de alb și nici nu înmagazinează căldura, deci nu este fierbinte.

Whitehaven Beach

Whitehaven Beach

Baia do Sancho, Fernando de Noronha, Brazilia – Plajă faimoasă pentru apele verzi și nisipurile albe. Este perfectă pentru scufundări, apa fiind foarte liniștită și limpede.

Baia do Sancho

Baia do Sancho

Flamenco Beach, Culebra, Puerto Rico – și această plajă este căutată de amatorii de snorkeling, pentru apele cristaline și nisipul alb. Este una dintre cele mai frumoase plaje ale lumii, dar până nu demult era folosită ca teren de antrenament de armata americană. Urme ale acestor antrenamente se văd și azi – cum ar fi tancurile parțial îngropate în nisip.

Flamenco Beach

Flamenco Beach

Lopes Mendes Beach, Ilha Grande, Brazilia – Plaja, ideală pentru surf, a fost votată una dintre cele mai frumoase plaje din lume de către revista Vogue.

Lopes Mendes

Lopes Mendes

Horseshoe Bay Beach, Southampton Parish, Bermude – Una dintre cele mai frumoase din Bermude, este vizitată de mii de turiști în fiecare sezon.

Harbor Island

Eagle Beach, Aruba – Nisipul este moale și alb, iar plaja a fost declarată una dintre cele mai frumoase din lume.

agle Beach

Plaje de vis, paradisuri pe Pământ

Plaja Khao Lak, Thailanda

Khao Lak

În această stațiune din Phuket, Thailanda, plajele se întind pe zeci de kilometri și sunt aproape pustii. Există o fâșie de nisip care desparte apele albastre ale Mării Andaman de pădurea de palmieri, iar de-a lungul fâșiei, pe o distanță de 12 kilometri, este o  centură de pini Casuarina. În zonă mai cresc și  arbori de cauciuc sau nucă de cocos.

Plaja  Poipu, Hawaii

Poipu

 

Oricine iubește soarele și marea și visează la plaje nesfârșite trebuie să ajungă măcar o dată în Hawaii. Plaja Poipu  e locul ideal pentru relaxare, iar cei mai activi turiști au diverse variante de distracție:  caiac, scufundări, snorkeling, drumeții, mountain bike, pescuit la mare adâncime și, evident, nelipsitul surf. Romanticii vor putea găsi plaje ascunse, pentru plimbări lungi și relaxare totală.

Anguilla, Caraibe

Anguilla Caraibe

Insula Anguilla din Caraibe este acel paradis pe care îl vedem în poze, dar puțin accesibil, din cauza prețurilor prohibitive. Cuprinde 33 de plaje, întinse pe 20 de kilometri și înconjurate de recifuri de corali și ape incredibil de limpezi. Locul este destinația preferată de vacanță pentru staruri de la Hollywood și diversi oameni de afaceri.

Bora Bora

Bora Bora

Foarte asemănătoare cu Anguilla, din toate punctele de vedere, este  insula Bora Bora, care face parte din Polinezia franceză, Pacificul de Sud. Foarte mulți au declara că acolo au găsit cel mai frumos loc de pe pământ. Bora Bora are o lagună cu  ape liniștite  și este mărginită de plaje cu nisip fin.

Fernando De Noronha, Brazilia

Fernando De Noronha

 

În   America de Sud sunt multe locuri paradisiace, dar unul iese cu siguranță în evidență: Fernando de Noronha, o insulă cu o lungime de 10 kilometri, din Brazilia. Plajele  de acolo au fost declarate  Parc Marin Național în anul 1988. Pentru a proteja locul, autoritățile au limitat numărul de turiști care se pot caza simultan acolo, iar aceștia trebuie să plătească, pe lângă serviciile obișnuite, și o taxă de conservare a frumuseții arhipelagului. Dar toți spun că merită banii, mai ales după ce descoperă minunile insulei și înoată în ocean alături de delfini, cele mai prietenoase gazde.

Harbor Island, Bahamas

Harbor Island1

 

Insula Harbor  este cunoscută pentru  nisipul fin și roz, dar și pentru apusul care aici este cu totul special – este însoțit de o lumină verde, parcă desprinsă din filmele science fiction (un fenomen specific zonei tropicelor).

Seychelles

Seychelles1

Republica Seychelles este formată din peste 150 de insule, considerate a fi cele mai frumoase din Oceanul Indian. Arhipelagul oferă peisaje extraordinare, plaje nesfârșite, aproape pustii, și ape limpezi.


Publicitate

Postaţi un comentariu