Capitala imperială oferă povești-surpriză la tot pasul

Explorare

Succesiunea copleşitoare de palate şi monumente ale Vienei te face să realizezi cât de acut provinciale erau marile oraşe ale Transilvaniei, în comparaţie cu capitala imperială.

Palatele Schönbrunn, Hofburg, Belvedere, Schwarzenberg, Liechtenstein, Palavicini, Pálffy ş.a.m.d. reduc edificiile Bánffy din Cluj sau Brukenthal din Sibiu, pe care le numim în mod curent palate, la dimensiunile unor case ceva mai răsărite, care în Viena ar fi trecute cu vederea.

Însă, dincolo de grandoarea pe care o emană, Viena este şi o capitală a detaliilor. „God is in the details”, spunea un celebru arhitect din secolul trecut şi probabil că avea dreptate. Iată o colecţie de detalii vieneze, fiecare cu o poveste în spate.

 Secera și ciocanul

Un scut auriu cu secera şi ciocanul, înconjurate de spice de grâu se odihneşte în mâna stângă a soldatului sovietic eliberator, care scrutează Viena din vârful unui obelisc înalt de 15 metri, în Piaţa Schwarzenberg. „Memorialul Armatei Roşii”, cum se numeşte oficial ansamblul statuar, domină această piaţă, fiind inaugurat în 1946, în memoria celor 17.000 de soldaţi sovietici care au murit în bătălia pentru Viena. Tot în acea perioadă, numele pieţei a fost schimbat în Stalinplatz.

În 1955, când trupele aliate s-au retras din Viena, iar Austria şi-a redobândit suveranitatea, s-a revenit la numele iniţial al pieţei. Tot atunci, osemintele soldaţilor sovietici care fuseseră înhumaţi pe locul memorialului au fost mutate într-un cimitir, iar un tanc rusesc care „decora” piaţa a fost, de asemenea, îndepărtat. Totuşi, Austria şi-a asumat, prin chiar tratatul care stă la baza statalităţii sale, sarcina de a îngriji memorialul pentru totdeauna.

Vienezii nu au fost niciodată încântaţi de acest monument, care este supranumit „Memorialul tâlharilor” sau „Monumentul violatorului necunoscut”. Date fiind aceste porecle, nu e greu de ghicit de ce ansamblul nu figurează în ghidurile turistice ale Vienei şi este frecvent vandalizat.

 Copacul cu cuie

Sute de cuie au fost bătute de-a lungul secolelor în acest trunchi de copac, aflat acum într-o nişă acoperită cu sticlă a Palais Equitable. Stock im Eisen (Butucul în fier) a dat şi numele piaţetei unde se află. La mijloc este vorba de o tradiţie a calfelor călătoare de lăcătuşi, care băteau un cui într-un butuc pentru a avea noroc, înainte de a pleca spre alt oraş. Obiceiul era răspândit într-o mare parte a Europei Centrale, astfel de trunchiuri de copaci existând şi la Timişoara, la Arad şi în mai multe oraşe din Ungaria.

Revenind la copacul vienez, o specie de molid, cercetări făcute în 1975 arată că acesta a început să crească în jurul anului 1400 şi a fost doborât în 1440, primele cuie fiind bătute înainte ca el să fi fost tăiat. Prima menţiune documentară a trunchiului a fost făcută în 1553 iar în 1548 era deja amplasat pe zidul unei case din zona în care se află şi azi. În 1891, când a fost construit Palais Equitable, trunchiul a fost încorporat în nişa unde se găseşte şi acum.

 Craniul și ciuma

Craniul aflat la picioarele unuia dintre cei doi îngeri care străjuiesc intrarea în Karlskirche aduce aminte de victimele ciumei care a lovit Viena în 1713. Biserica, ridicată după planurile lui Johann Bernard Fischer von Erlach, este considerată o curiozitate arhitecturală, ea adunând la un loc un portal în stilul templelor greceşti, două columne inspirate de cea a lui Traian, un dom baroc şi două turnuri laterale, tot în stil baroc. Lăcaşul de cult a fost ridicat ca urmare a unui jurământ făcut de împăratul Carol al VI-lea (cel care a anexat Transilvania Imperiului) în timpul molimei. Împăratul a făgăduit că, dacă ciuma va pleca din Viena, va ridica o biserică în cinstea sfântului Carol Borromeo, arhiepiscopul de Milano care, în 1576, când oraşul lombard a fost lovit de ciumă, a făcut toate eforturile pentru a îi ajuta pe cei bolnavi. Construcţia bisericii a fost finalizată în 1737, de fiul lui Fischer von Erlach, Joseph Emanuel.

Cavalerii Sfântului Mormânt

Blazonul din piatră al Ordinului Cavaleresc al Sfântului Mormânt de la Ierusalim (în latină Ordo Equestris Sancti Sepulcri Hierosolymitani) se regăseşte pe latura sudică a Bisericii Sfântului Ruprecht, arătând că cel mai vechi lăcaş de cult din Viena a fost un loc de întâlnire al membrilor prestigiosului ordin. Ordinul cavaleresc în cauză îşi are originile pe Pământul Sfânt, în timpul Cruciadelor, la fel ca şi ordinele Templierilor, Ioaniţilor sau Teutonilor.

Biserica Sfântului Ruprecht este cea mai veche clădire din Viena încă în picioare. Cea mai veche parte a actualei structuri – partea de jos a turnului şi nava principală – datează din 1130, dar o biserică a existat pe acelaşi loc încă de la începutul anilor 800.

Ruprechtskirche este ridicată într-o parte a oraşului antic Vindobona care a continuat să fie locuită şi după retragerea romanilor. Astfel, acest lăcaş de cult, destul de puţin vizitat, este „veriga de legătură” dintre Viena antică, cea medievală şi, prin adăugirile ulterioare, inclusiv vitraliile pictate în anii 1990, cea modernă şi contemporană.

Corbul și turcul

Un basorelief auriu strălucitor constrastează cu corpul smolit al lampadarelor de la baza scărilor monumentale ce duc spre intrarea în Palatul Schwarzenberg. Imaginea de pe medalionul auriu poate părea surprinzătoare: un corb scoate ochii unui turc, care are capul ras, cu excepţia unui smoc prins în coadă. Este o imagine care se regăseşte şi pe blazonul casei Schwarzenberg şi îşi are rădăcina în asediul armatelor habsburgice asupra Győrului, în 1598. Atunci, trupele comandate de generalul Adolf von Schwarzenberg au recâştigat oraşul din mâinile turcilor, într-o bătălie importantă pentru soarta Imperiului. Pentru a sărbători victoria, Adolf von Schwarzenberg a introdus un nou cartier în blazonul familiei. Simbolistica e evidentă, dat fiind numele german al Győrului – Raab (corb).

Reşedinţa vieneză a familiei Schwarzenberg, situată „gard în gard” cu palatele Belvedere, a fost cumpărată în 1715 de la altă familie ilustră, Fondi. Şi acum, palatul se află în proprietatea familiei, aici funcţionând un hotel de cinci stele (în renovare), câteva sedii de companii şi ambasada Elveţiei. Liderul casei nobiliare şi, prin urmare, stăpân al palatului, este fostul ministrul de externe al Cehiei (2010-2013), Karl al VII-lea de Schwarzenberg, cu dublă cetăţenie, cehă şi austriacă.