Biserica suceveană cu amintiri austriece

Cu excepţia centrului istoric al Sighişoarei, Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Suceava este singurul monument UNESCO urban din România. Dar aceasta nu este singura specificitate a sfântului lăcaş.

De la prima vedere, biserica mănăstirii surprinde prin acoperişul cu ţigle colorate, o veritabilă marcă a stilului arhitectural austro-ungar Secession, parte la rândul său din curentul artistic pan-european Art Nouveau. Acesta din urmă s-a răspândit cu repeziciune în toată Europa Occidentală şi Centrală, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, îmbrăcând mai multe forme şi nume (Jugendstil, Modern Style, Stile Floreale etc).

Un astfel de acoperiş se poate vedea la Palatul Culturii din Târgu-Mureş sau la Biserica Matia Corvin din Budapesta. Dar ce caută un asemenea acoperiş pe vechea biserică moldovenească, ctitorită chiar de unul dintre fiii lui Ștefan cel Mare?

Răspunsul se află în istoria zbuciumată a acestui lăcaş de cult, care în vremea sa de glorie a fost Mitropolia Moldovei de la Carpaţi la Nistru, pentru ca în vremurile de restrişte să ajungă doar un pic mai mult decât o ruină.

Istorie zbuciumată

Biserica a fost fondată de voievodul Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, în 1514. Era nevoie atunci de o biserică încăpătoare pentru mitropolitul Moldovei, deoarece vechea catedrală (actuala biserică Mirăuţi, tot din Suceava) tocmai ce fusese arsă de polonezi cu un an înainte. Bogdan Vodă nu a apucat însă să vadă sfântul lăcaş ridicat decât până la nivelul ferestrelor, fiindcă a murit în 1517. Construcţia bisericii a fost continuată de fiul său, Ștefăniţă, în timpul căreia a fost şi târnosită, în 1522, cu hramul Sfântul Gheorghe.

Pictura exterioară a bisericii a fost executată în vremea lui Petru Rareş (1532-1534), alt fiu al lui Ștefan cel Mare. În 1589, domnitorul Petru Șchiopu a construit pridvorul. Până în 1677, mitropolia Moldovei şi-a avut sediul aici, după care s-a mutat la Iaşi.

În 1775, Bucovina a intrat sub controlul habsburgilor, monarhi de un catolicism fervent. Dintre cele zece mănăstiri şi 13 schituri care se aflau pe teritoriul anexat de austrieci, sub noua dominaţie s-au păstrat doar trei mănăstiri – Putna, Suceviţa şi Dragormina – plus Biserica Sf. Gheorghe. Aceasta din urmă se afla sub patronajul Mitropoliei Moldovei, deşi se găsea pe teritoriul monarhiei habsburgice. Din această cauză, între arhiereii ortodocşi de la Iaşi şi autorităţile austriece, dar şi ierarhii ortodocşi de la Cernăuţi, au existat numeroase diferende, în urma cărora a avut de suferit chiar sfântul lăcaş.

dscf2548

În 1858, acesta era aproape o ruină. Într-un final, biserica şi clădirile adiacente au fost refăcute între anii 1898-1910, de arhitectul austriac Karl Adolf Romstorfer. Acesta, printre alte lucrări, a refăcut şi acoperişul, în stilul specfic spaţiului austriac la vremea respectivă – Secession. Și, astfel, bătrâna biserică muşatină a primit un ştaif de Mitteleuropa fin-de-siècle, care frapează şi acum.

Poveştile bisericii sunt multe şi cine are urechi să le asculte va pleca încântat, după o vizită în frumosul parc care adăposteşte acum mănăstirea. Deşi oarecum retrasă din tumultul urban, biserica este scena unui du-te vino, permanent. Tineri şi bătrâni vin să se închine aici, printre grupuri de turişti dese, dar mai puţin numeroase decât la celelalte biserici cu pictură exterioară din Bucovina. La exterior, din păcate, frescele nu s-au păstrat decât în mică măsură, pe peretele de sud, aflat mai la adăpost de vânturi.

În schimb, pictura interioară este considerată unul dintre cele mai frumoase exemple de artă plastică medievală moldovenească, în special scena Judecăţii de Apoi, de pe peretele vestic.

Mănăstirea a fost de la bun începută înconjurată de un zid de incintă, dar, cu timpul, acesta s-a degradat. A fost refăcut la o înălţime mai mică, în a doua jumătate a secolului trecut. Turnul-clopotniţă datează din vremea lui Petru Șchiopu (sfârşitul anilor 1500), iar paraclisul datează din ani 1626-1629 şi întregeşte ansamblul monastic medieval.

Din 1991, mănăstirea este reşedinţa arhiepiscopilor Sucevei şi Rădăuţilor. În 1993, biserica a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, ca parte a grupului de biserici cu pictură exterioară din Nordul Moldovei.

pictura-interioara

Pierderea şi regăsirea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou

Biserica adăposteşte moaştele Sfântului Ioan cel Nou, martirizat în jurul anului 1330 la Cetatea Albă, aflată pe atunci sub controlul tătarilor. Moaştele sale au fost aduse în 1402 de Alexandru cel Bun, din Cetatea Albă la Suceava, în Biserica Mirăuţi, pe atunci catedrala mitropolitană. În 1589, Petru Șchiopul a mutat moaştele de la Mirăuţi în noua catedrală. În 1686, o armată polonă l-a luat ostatic pe mitropolitul Dosoftei, care a plecat în exil cu tot cu sfintele odoare. Moaştele sfântului au revenit la Suceava în 1783, perioadă în care atât Bucovina cât şi o mare parte a Poloniei se aflau sub administraţia Vienei.

Două hramuri. Biserica mănăstirii are două hramuri – cel iniţial, Sfântul Gheorghe, prăznuit pe 23 aprilie, şi Sfântul Ioan cel Nou, prăznuit pe 24 iunie. În mod uzual, biserica este denumită Sfântul Gheorghe, iar mănăstirea, per ansamblu, Sfântul Ioan cel Nou.


Publicitate

1 Comentariu

  1. Dela Timisesti spune:

    06:02 10.11.2016

    Dupa 2016 – 1514 = 502 ani, aprecieri fondatorului, multzumiri Voievodului Bogdan al III-lea,
    fondatorul Sfintei Biserici a Sfintei Manastiri Sfantul Ioan cel Nou de la SUCEAVA.

    > „Într-un final, biserica şi clădirile adiacente au fost refăcute între anii 1898-1910, (…)”
    > „Acesta, printre alte lucrări, a refăcut şi acoperişul, (…)”
    > „A fost refăcut la o înălţime mai mică, în a doua jumătate a secolului trecut.”

    Intrebare repetata:

    Pe cand refacerea Sfantului Schit ortodox „La Prisaca” din Zvoranesti?

    Dorintza ortodoxa, initziativa ortodoxa de refacerea Sfantului Schit
    ortodox „La Prisaca” din Zvoranesti este veche si anume din 27 – 29.12.2012.

    Pe langa initziativa ortodoxa este si un teren de 2,5 ha vizavi de
    vechiul amplasament al Sfantului Schit ortodox „La Prisaca” din Zvoranesti.

Postaţi un comentariu