UNTOLD Festival caută voluntari. A început perioada de recrutare

Foto: Dan Bodea

Organizatorii Festivalului UNTOLD au anunțat în cursul zilei de marți, 5 iulie,  începerea perioadei de recrutare a voluntarilor care își doresc să intre în echipa festivalului. Principala condiție pentru a participa la selecție este ca doritorii să aibă 18 ani împliniți înainte de 1 august. Perioada de recrutare este între 5 și 11 iulie, iar răspunsurile către voluntari vor fi trimise în perioada 12-14 iulie.

Potrivit comunicatului transmis presei, cei peste 1200 de voluntari vor fi repartizați în funcție de preferințe dar și de aptitudinile și abilitățile lor. Cele 10 departamente unde voluntarii pot activa sunt: info point, comunicare, stewards, logistică, greeters, user experience, echipă mobilă, emergency team, eco team și logistică backstage. Colaborarea cu Brigada de Voluntari continuă și anul acesta pe departamentul de acces. „Voluntarii au șansa să trăiască experiența UNTOLD dintr-o altă perspectivă! Vor cunoaște oameni noi, vor vedea și vor învăța cum se lucrează pentru un festival, și pe lângă toate astea, gașca lor de prieteni va crește și petrecerea va fi una pe cinste”, transmit organizatorii UNTOLD.

Înscrierile se fac pe site-ul www.untold.com pînă în 11 iulie inclusiv.

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca: DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO alături de alți peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: AFROJACK, FAITHLESS, PAROV STELAR, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.

Distribuie:

Postaţi un comentariu