Mesaje de Ziua Mondială a Teatrului, transmise de Ion Caramitru şi Brett Bailey

De mai bine de 50 de ani, comunitatea teatrală internaţională, artişti şi public deopotrivă, precum şi centrele naţionale din cele o sută de ţări membre ale Institutului Internaţional de Teatru, celebrează Ziua Mondială a Teatrului. Sărbătorită pentru prima dată în anul 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor, la Paris, Ziua Mondială a Teatrului a fost creată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, la Viena.

În acest an mesajul internaţional este semnat de regizorul şi dramaturgul Brett Bailey:

“Oriunde se află o societate umană, acolo se manifestă irepresibilul Spirit al Spectacolului.

Sub copaci în sate minuscule sau pe scene dotate cu tehnologii avansate din marile metropole ale lumii; în săli de clasă sau pe cîmpuri şi în temple; în mahalale, pieţe ale oraşelor, centre comunitare sau subsoluri din centrele vechi ale oraşelor, oamenii se adună pentru a intra în comuniune cu efemerele lumi teatrale pe care le creăm pentru a ne exprima complexitatea umană, diversitatea, vulnerabilitatea în carne şi oase, prin răsuflare şi voce.

Ne adunăm pentru a plânge şi a ne aminti; pentru a râde şi a contempla; pentru a învăţa şi a mărturisi şi a ne imagina. Pentru a ne minuna de dibăcia tehnică şi pentru a întruchipa zei. Pentru a ne recăpăta suflul colectiv în faţa capacităţii noastre de a crea frumuseţe, compasiune, sau monstruozităţi. Venim pentru a căpăta noi energii şi puteri. Pentru a sărbători bogăţia şi diversitatea culturilor noastre şi pentru a şterge graniţele care ne despart.

Oriunde se află o societate umană, acolo se manifestă irepresibilul Spirit al Spectacolului. Născut în comunitate, el poartă măştile şi costumele diferitelor noastre tradiţii. El pune la treabă limbile, ritmurile şi gesturile noastre, creînd un spaţiu în mijlocul nostru. Iar noi, artiştii care lucrăm cu acest vechi spirit, ne simţim datori să-l îndreptăm, prin inimile, ideile şi trupurile noastre, către dezvăluirea realităţilor noastre, în toată banalitatea lor, dar şi cu misterul lor strălucitor. Însă, în această epocă în care milioane de oameni se luptă pentru a supravieţui, suferă din cauza unor regimuri tiranice sau a capitalismului rapace, fug din calea războaielor şi vitregiilor; în care serviciile secrete ne invadează viaţa noastră privată, iar cuvintele noastre sunt cenzurate de guverne care se amestecă nepoftite; în care pădurile sunt rase de pe faţa pământului, speciile exterminate, iar oceanele otrăvite: ce anume ne mai simţim noi datori să dezvăluim?

În această lume de puteri inegale, în care diverse grupuri hegemonice încearcă să ne convingă că un popor, o rasă, un sex, o preferinţă sexuală, o religie, o ideologie, un anume cadru cultural sunt superioare tuturor celorlalte, mai putem oare susţine ideea că arta ar trebui să fie separată de constrângerile agendelor sociale?Ce ar trebui să facem noi, artiştii arenelor şi ai scenelor: să ne conformăm cererilor igienizate ale pieţei, sau să ne folosim de puterea pe care o avem: aceea de a crea un spaţiu în inima şi mintea societăţii, de a aduna oamenii în jurul nostru, de a aduce inspiraţie, încântare şi informaţie, şi de a crea o lume a speranţei şi a conlucrării cu inimile deschise?”

Brett Bailey

(traducere în limba română: Adrian Solomon)

Mesajul Naţional

“Ziua Mondială a Teatrului nu este numai o sărbătoare şi un moment de referinţă, este o încercare a lumii noastre de a distinge, într-o competiţie universală de valori, care este locul acestei preocupări artistice în viaţa publică.

Teatrul nu naşte revoluţii, nu declanşează războaie, nu condamnă răufăcători. Personajele lui sunt creaturi ale imaginaţiei care participă la viaţa publică prin contrast. Dacă Hamlet e romantic îi poţi ucide tatăl şi nu a trecut mult, doar câteva secole de când, pe un câmp de luptă, tiranul urla după un cal şi punea la bătaie un regat.

Mă uit cu disperare la ştirile fierbinţi ale zilei şi încerc să recapitulez modul în care teatrul a intervenit salvator în conflictele majore ale lumii. Din puzderia de senzaţii care mă încearcă privind televizorul, selectez doar spaima care mi-o induce scrâşnetul inconfundabil al şenilelor în mers şi încerc să înţeleg despre ce e vorba când văd, faţă-n faţă, tancuri şi copii. Asist parcă la o piesă scrisă de destin în care Wagner, Şostakovici, Mozart şi Rahmaninov îşi dau mâna ca să acompanieze balalaica şi bazooka într-o hărmălaie care face deliciul unor dirijori iresponsabili.

În această eră a dezvoltării fără precedent a ştiinţei, spaţiul virtual este o nouă scenă care confiscă energiile unor posibili eroi adevăraţi. Oamenii sunt ascultaţi, controlaţi, manipulaţi, înspăimântaţi de ziua de mâine, de sărăcie şi război.Să-i chemi la teatru ca să uite pare absurd şi inuman, ce le poate oferi o seară agreabilă sau o comedie, ca alternativă !?Şi totuşi, de ce sunt sălile de teatru pline? De ce când e vorba de Romeo și Julieta lumea uită de dureri? De ce când Hamlet se luptă cu minciuna, crima şi destinul publicul parcă-i arată drumul?

Nu cumva pentru că în teatru eşti actor şi spectator în acelaşi timp? Nu cumva pentru că în lumea lui întâlneşti alături gânduri mari, iluzii, spaime, bucurii…Ca-n viaţă? Şi în fond ce-i viaţa?«Lumea-ntreagă e o scenă iar oamenii sunt doar actori» spune Shakespeare deschizând uşa căutărilor de sine chiar dacă peste gard războiul celor două roze începuse.

Teatrul adevărat este locul unde oamenii se vor întâlni mereu cu ceea ce umanitatea le-a lăsat ca moştenire pentru a înţelege, mai devreme, realitatea”.

Ion Caramitru