Marta Petreu îşi lansează la Paris ediţia franceză a cărţii “Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului”

Foto: www.polirom.ro

Romanul “Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului”, apărut în anul 2011 la Editura Polirom, în seria de autor dedicată poetei şi eseistei Marta Petreu, a fost publicat în limba franceză de Éditions L’Âge d’Homme, traducere semnată de Florica Ciodaru-Courriol.

Sîmbătă, 22 martie, de la ora 10.30, în cadrul Salon du Livre de la Paris va avea loc în prezenţa autoarei lansarea ediţiei în limba franceză, Notre maison, dans la plaine de l’Armageddon. Autoarea a mai publicat în limba franceză culegerea lirică Poèmes sans vergogne, la Editura „Temps qu’il Fait”, iar o antologie de 46 de poeme extrase din volumul Apocalipsa după Marta (Polirom, 2010) a apărut la Editura Caractères, în traducerea Lindei Maria Baros.

Romanul ”Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului”, desemnat de revista România literară „Cartea anului 2011”, aduce în literatura română un personaj memorabil: Mària, o ţărancă din Cîmpia Transilvaniei, care, neîmplinită în iubire şi în viaţă, ajunge să-şi renege şi să-şi blesteme propriile vlăstare. Ca o pînză de păianjen în miezul căreia se află această mamă terifiantă, familiile Sucutărdean şi Vălean îşi ţes existenţele într-o istorie de un veac. Apocalipsa pe care o aşteaptă în orice clipă o parte dintre membrii milenarişti ai clanului, rigorile religioase şi sărăcia adusă de colectivizare croiesc caractere de excepţie şi destine asemenea.

Una dintre cele mai apreciate şi mai premiate cărţi ale anului editorial 2011, Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului a mai fost nominalizată la Premiile Radio România Cultural, categoria “Proză”, 2011, a obţinut Premiul „Cea mai bună carte a anului”, acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediţia 2012, şi este laureată a Festivalului „Primul Roman” din Chambery, Franţa, ediţia 2012.

Marta Petreu este scriitor şi profesor. A debutat editorial în 1981, cu volumul de poeme Aduceţi verbele. Alte volume de poeme: Dimineaţa tinerelor doamne (1983); Loc psihic (1991); Poeme neruşinate (1993); Cartea mîniei (1997); Apocalipsa după Marta (1999); Falanga (2001); Scara lui Iacob (2006).În seria de autor Marta Petreu, au mai apărut: Apocalipsa după Marta (2011), Cioran sau un trecut deocheat (ediţia a III-a revăzută şi adăugită, 2011), De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească (2011), Filosofia lui Caragiale (2012), O zi din viaţa mea fără durere (2012), Ionescu în ţara tatălui (ediţia a III-a revăzută şi adăugită, 2012), Jocurile manierismului logic (ediţia a II-a revăzută şi adăugită, 2013), Filosofii paralele (ediţia a II-a revăzută şi adăugită, 2013) şi Biblioteci în aer liber (2014). La Editura Polirom a mai publicat: Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (2009; ediţia a II-a, 2010) şi Despre bolile filosofilor. Cioran (2008; ediţia a II-a, 2010)

Distribuie:

Postaţi un comentariu