Elise Wilk, dramaturg: Problemele adolescenţilor de azi sunt prea puțin explorate pe scenele teatrelor din România

Secvență spectacol „Exploziv”/Foto: Dragoș Mălăescu

S-a născut în Brașov, a absolvit Facultatea de Jurnalism din Cluj, a urmat două masterate, unul la Brașov și altul la Târgu Mureș, iar astăzi autoarea Elise Wilk se numără printre dramaturgii români cu adevărat reprezentativi pentru scena contemporană de teatru. Nu de puține ori, numele german pe care l-a primit de la părinții ei provoacă reale confuzii în privința naționalității pe care o are. „O jurnalistă din Târgu Mureș a scris o cronică la spectacolul «S-a întâmplat într-o joi», montat la  Teatrul Ariel, în 2010, în care preciza așa: Deși este vorba de un text al unei autoare străine, el surprinde foarte bine realitățile din România de azi. Cu altă ocazie, la o petrecere după o premieră, un regizor din România m-a felicitat în engleză, văzuse numele meu pe afiș și era convins că sunt străină”, povestește Elise Wilk.

Până în prezent, i-au fost montate toate cele șapte texte pe care le-a publicat, iar textul Pisica verde a fost tradus deja în șase limbi, prezentat în spectacole lectură în Germania şi Italia, publicat în mai multe antologii străine, cu două spectacole în Rusia, o montare la Junges Schauspielhaus Zürich, unul din cele mai importante teatre din Elveţia şi cu trei montări profesioniste în România. Mai mult, autoarea a primit o propunere să transforme povestea în scenariu de film. La mijlocul lunii decembrie a anului trecut, la Teatrul Național din Timișoara, avut loc montarea în premieră a textului „Avioane de hârtie”, text semnat de Elise Wilk și premiat la Concursul Național de Dramaturgie. Anul acesta, în 16 ianuarie, un alt text al Elisei Wilk va intra în lumina reflectoarelor, de data aceasta la Teatrul Național din Craiova unde regizorul Andrei Măjeri, absolvent al Facultății de Teatru din Cluj, pune în scenă spectacolul „Exploziv”. Din interviul pe care l-a acordat pentru Transilvania Reporter, chiar la început de an, am aflat de la Elise Wilk când începe și când se încheie rolul unui dramaturg în procesul montării unei piese de teatru, cât de mare este interesul pentru dramaturgia românească și cât de ușor sau greu este să îți câștigi notorietatea într-o țară în care mai puțin de 10% din montările pieselor de teatru sunt după texte contemporane românești.

Reporter: Ce te-a determinat să urmezi o facultate de jurnalism și apoi să te dedici dramaturgiei?Te limita jurnalismul?Nu îți oferea libertatea de exprimare dorită?

Elise Wilk: Am știut că vreau să fiu scriitoare de la vârsta de opt ani și nu mi-am schimbat niciodată această „opțiune”. Am ales să dau la jurnalism pentru că eram convinsă că și jurnalistul e un fel de scriitor. Și acum mai cred asta. Nu am renunțat la jurnalism pentru a mă dedica dramaturgiei- aceste două profesii merg foarte bine mână în mână, nu se exclud una pe alta şi se completează perfect. Lucrez în presă în primul rând pentru că nu poți trăi doar din dramaturgie, în al doilea rând pentru că îmi place. Într-adevăr, pentru câțiva ani am renunțat la jurnalism pentru a lucra în domeniul PR-ului. Dar din 2014 m-am întors în presă, pentru că momentan e singurul job care îmi oferă flexibilitatea și libertatea necesară pentru a mă ocupa şi de teatru. În prezent sunt corespondent pentru cotidianul Allgemeine Deutsche Zeitung și redactor șef al săptămânalului în limba germană Karpatenrundschau.

R.: Cât de lung a fost drumul până a-ți vedea pusă în scenă prima piesă de teatru?Au fost multe încercările până la concretizarea primului tău text de teatru, „S-a întâmplat într-o joi”?

E.W.: Fascinaţia pentru teatru o am de la patru ani, de când „puneam în scenă” spectacole cu animale de pluş în spatele unui fotoliu. De atunci şi până când mi-am văzut primul text montat pe o scenă profesionistă au trecut mulţi ani, aproape un sfert de secol. Au fost ani întregi în care n-am scris nici un cuvânt. La început scriam poezii și povestiri scurte, dar am ştiut că vreau să fiu dramaturg din clasa a IX-a, de când am intrat în trupa de teatru a liceului. Atunci, influenţată de piesele lui Ionesco şi Dürrenmatt pe care le repetam, am scris primele două texte de teatru. Primul a fost publicat într-o revistă (din el am câştigat primii bani din scris), iar manuscrisul celui de-al doilea a fost descoperit după câţiva ani de un profesor în bibiloteca şcolii. A montat piesa cu o trupă de elevi, eu am venit la reprezentaţia din sala festivă a liceului şi ţin minte că nu mi-a plăcut deloc. De vină era în primul rând textul. În anii de facultate n-am scris nimic. După care m-am întors la Braşov şi m-am înscris la un masterat de creative writing. Deşi acolo se insista mai mult pe poezie şi proză, lucrarea mea de disertaţie a constat în două piese de teatru. Pe care atunci le consideram geniale. Nu erau, ba chiar dimpotrivă. Cumva nu-mi imaginam pe atunci cum ar fi să fie jucate pe o scenă, asta era încă foarte departe de mine. Ţin minte că cei de la liternet.ro căutau pe atunci piese de teatru pe care să le publice. Le-am trimis una din ele şi peste câteva zile am primit un răspuns care m-a făcut să plâng. Ceva de genul: „ne pare rău, dar textul dvs. nu ne-a convins”. Am decis să nu renunţ totuşi. Mi-am imaginat că peste ani o să povestesc asta într-un interviu. Şi iată că am povestit.

Elise Wilk/Foto: Alina Andrei

Elise Wilk/Foto: Alina Andrei

Între timp, colaborez cu liternet.ro, mi-au publicat o carte electronică şi un text de teatru în stil foileton- în fiecare duminică câte un monolog. Până la urmă aveau dreptate: textul trimis atunci era prost. Asta se întâmpla în 2007. Apoi am început să citesc teatru contemporan şi să merg la spectacole. Voiam să scriu ceva nou, altfel decât până atunci. Dar sufeream de o acută lipsă de inspirație. După ce la începutul anului 2008 am văzut spectacolul „Sex, Drugs and Rock&Roll” la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov mi-a venit ideea să scriu un text din mai multe monoloage. Voiam să-l trimit la concursul dramAcum, unde se căutau autori tineri încă nedescoperiţi. Cu o zi înaintea deadline-ului, m-am gândit că monoloagele trebuiau să fie unite de ceva, şi atunci m-am gândit „ce ar fi dacă toate s-ar întâmpla într-o joi?”. De acolo şi titlul. Le-am trimis textul celor de la dramAcum. Asta se întâmpla în martie 2008. În aprilie eram la Berlin cu o bursă şi, în aşteptarea unei veşti, căutam zilnic pe Google „concurs dramAcum câştigători”. Într-o dimineaţă am găsit ştirea pe Mediafax şi mi-am văzut numele: eram printre câştigători. Atunci s-a făcut un spectacol-lectură cu „S-a întâmplat într-o joi” la Teatrul Foarte Mic la care nu am putut ajunge, fiind la Berlin. Dar o prietenă a fost acolo şi a filmat. Cred că m-am uitat de vreo 30 de ori la înregistrare, eram foarte mândră. De atunci şi până când „S-a întâmplat într-o joi” a fost pusă în scenă cu adevărat, au mai trecut doi ani care, privind în urmă, au fost destul de grei. Aşteptam să se întâmple ceva care întârzia să se întâmple. În iunie 2010, în dimineaţa în care am plecat spre Târgu Mureş să văd primul spectacol după un text de-al meu am ştiut că în ziua aceea începe un drum. E un drum frumos şi plin de surprize. Au trecut aproape șase ani de când am pornit pe el şi mi-a adus nişte satisfacţii enorme.

R.: În luna decembrie a anului trecut a avut loc în sala Studio „Uțu Strugari” a Teatrului Național din Timișoara montarea spectacolului „Avioane de hârtie”, piesă câștigătoare a Concursului Național de Dramaturgie. De unde a pornit ideea acestui text și cum relaționezi tu cu tema textului?

Avioane de hârtie este cel de-al doilea text dintr-o viitoare trilogie care are ca temă adolescenţa. Dramaturgia despre şi pentru adolescenţi este o temă care mă preocupă de când am scris Pisica Verde, poate cel mai cunoscut text al meu. Cu toate că în dramaturgia autohtonă există destule texte care se adresează tinerilor, nu se scrie încă destul despre problemele adolescenţilor de azi. Este o zonă încă neexplorată, dar pe care teatrele ar trebui s-o valorifice pentru a câştiga un public tânăr. Cred că numai vorbind deschis despre problemele cu care se confruntă tinerii în ziua de astăzi îi poţi face să vină la teatru.

Avioane de hârtie nu este despre copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Acesta reprezintă doar un background pentru text, care e în primul rând o poveste despre prietenie, despre adolescenţă în general. Şi în „Pisica Verde” un personaj spune: „ai mei sunt plecaţi în Spania”. Când s-a montat în Elveţia, la o discuţie cu publicul la care am fost prezentă se discuta despre absenţa părinţilor. Atunci am spus că în România e o mare problemă plecatul părinţilor la muncă în străinătate. Cei de acolo s-au mirat, credeau că părinţii fetei din piesă şi-au cumpărat o casă de vacanță în Spania şi s-au mutat acolo. Pentru elveţieni înseamnă cu totul altceva când spui „părinţii mei sunt în Spania”. Dar până la urmă e vorba de: „părinţii mei nu sunt aici” şi asta e o problemă universală. În rest, am văzut multe filme documentare şi am citit sute de articole despre copiii lăsaţi singuri. E  o problemă pe care nu se poate s-o ignori.

R.: Care este textul pe care l-ai scris până în prezent și care a avut acel parcurs pe care ți l-ai dorit pentru el?

E.W.: Sunt o norocoasă pentru că toate textele mele de până acum au fost montate. Parcursul unui text nu se opreşte niciodată, poate să fie montat prima oară acum şi a doua oară peste 20 de ani. Fiecare text are povestea lui. Dar poate cel mai neaşteptat parcurs l-a avut Pisica verde, care a fost tradusă deja în 6 limbi, prezentată în spectacole lectură în Germania şi Italia, publicată în mai multe antologii străine, cu două spectacole în Rusia, o montare la Junges Schauspielhaus Zürich, unul din cele mai importante teatre din Elveţia, şi până acum trei montări profesioniste în România. S-a făcut şi un spectacol radiofonic şi am primit o propunere să transform povestea în scenariu de film. În plus, pentru că e un text despre adolesenţi şi se poate descărca pe liternet.ro, a fost pus în scenă de un număr foarte mare de trupe de liceeni sau studenţi, am pierdut deja şirul. Textul a primit în 2013  Premiul Ambasadei Irlandei şi datorită lui am participat la Forumul tinerilor autori dramatici de la Bienala de Teatru de la Wiesbaden. Mi-a deschis multe uşi şi continuă să-mi aducă surprize.

R.: În urmă cu câțiva ani spuneai că te interesează în scrierile tale teme ca relaţia părinţi-copii, singurătatea omului modern, șomajul, munca în străinătate și că tema centrală ar fi puterea imaginației?Prezintă în continuare aceste teme interes pentru tine?

 Da, în continuare mă interesează temele acestea. Cred că sunt ca un fir invizibil care străbate toate textele mele. Nu cred că poţi scrie ceva care nu are legătură cu lumea în care trăieşti.

 R.: Care este mesajul textului „Exploziv” de la Teatrul Național din Craiova, care este povestea acestui text și cum este colaborarea cu Andrei Măjeri?Cum/când îți dai seama că ești pe aceeași lungime de undă cu un regizor, în acest caz cu Andrei?

E.W.: Pe Andrei îl ştiu din 2012, de când eram masterandă la Scriere Dramatică în Târgu Mureş şi am fost implicaţi în acelaşi proiect. Când Andrei m-a întrebat dacă sunt interesată să scriu o reinterpretare modernă a Bacantelor lui Euripide am spus DA. Mi-a plăcut și propunerea ca locul unde se petrece acțiunea să fie un liceu. Preocuparea pentru problemele tinerilor există de ceva vreme în textele mele. Am privit proiectul ca pe o provocare. Nu numai pentru că e o modă printre dramaturgii contemporani să rescrie texte clasice și eu încă nu încercasem până acum. Ci și pentru că eram foarte curioasă cum ar arăta propria mea interpretare asupra tragediei antice. Am vrut să-mi testez limitele și așa s-a născut Exploziv. După ce am recitit Bacantele mi-am dat seama că pe mine cel mai mult în această poveste mă interesează relația dintre Agave și Penteu. În textul meu m-am concentrat pe acest aspect. În Exploziv e vorba despre relația părinți-copii, relația elev-profesor, prima dragoste, raporturile de putere între colegi de clasă, prietenie, dorința de popularitate, revoltă, spaime, obsesii și vise.

Spectacolul cu piesa „EXPLOZIV”, de Elise Wilk, regia Andrei Măjeri, scenografia Alexandra Panaite, este câștigător al ediției a V-a a Concursului de Proiecte Regizoral-Scenografice, destinat tinerilor regizori și scenografi români, organizat în 2015 de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova. Premiera spectacolului va avea loc pe data 16 ian. 2016, iar în distribuție sunt actorii Natașa Raab-Guțul, Marian Politic, Romanița Ionescu, Raluca Păun, Ioana Manciu, Monica Ardeleanu, Cătălin Miculeasa, Alex Calangiu, Ștefan Cepoi, Andrei Ștefănescu. Secvență spectacol „Exploziv”/Foto: Dragoș Mălăescu

Spectacolul cu piesa „EXPLOZIV”, de Elise Wilk, regia Andrei Măjeri, scenografia Alexandra Panaite, este câștigător al ediției a V-a a Concursului de Proiecte Regizoral-Scenografice, destinat tinerilor regizori și scenografi români, organizat în 2015 de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova. Premiera spectacolului va avea loc pe data 16 ian. 2016, iar în distribuție sunt actorii Natașa Raab-Guțul, Marian Politic, Romanița Ionescu, Raluca Păun, Ioana Manciu, Monica Ardeleanu, Cătălin Miculeasa, Alex Calangiu, Ștefan Cepoi, Andrei Ștefănescu. Secvență spectacol „Exploziv”/Foto: Dragoș Mălăescu

Dar în primul rând, Exploziv e despre adolescență cu toate nesiguranțele, visele și temerile acestei vârste. E despre atunci când simți totul la puterea infinit- atât bucuriile cât și spaimele sau dezamăgirile, despre atunci când ești fragil ca un balon colorat în zbor. Exploziv rămâne o tragedie, ca și textul de la care a pornit. N-am vrut să transmit un mesaj anume. Am vrut doar să spun o poveste. Sper ca fiecare spectator să găsească în povestea mea propriul său mesaj. Cu Andrei am comunicat permanent și am toată încrederea că va ieşi un lucru bun. Am avut ocazia să asist la sfârșitul lui noiembrie la niște repetiții la Craiova și m-am simțit foarte bine, e o energie pozitivă acolo, cred că așa ar trebui să fie în orice teatru. Cred că îmi dau seama că sunt cu adevărat pe aceeași lungime de undă abia după ce văd spectacolul.  Dar atâta timp cât este fidel textului și cât se vede că a înțeles ce vreau să spun, nu are cum să iasă rău.

R.: Devii un nume tot mai cunoscut în dramaturgia românească, textele tale se montează deja în multe teatre din țară. Ai ajuns la momentul în care să spui că poți să trăiești din scris?Există interes pentru dramaturgia românească contemporană din partea instituțiilor de teatru, din partea tinerilor regizori de la noi?Ai văzut un interes crescut în ultimii doi ani, să zicem?

E.W.: Cred că poți număra pe degetele de la o mână oamenii care trăiesc din scris în România. Nu am încercat niciodată să renunț la un job stabil pentru a avea mai mult timp să scriu. Pur și simplu n-am avut curaj. Ideea de a nu avea un venit constant mă sperie. Cred că se poate trăi din scris, dar nu se poate trăi bine. Important e că în afara scrisului am un job care-mi place, chiar dacă pentru el sacrific din timpul care ar trebui să fie alocat scrisului. Din partea instituțiilor de teatru n-aș putea spune că există un prea mare interes pentru dramaturgie contemporană românească, asta doar dacă te uiţi la repertoriile teatrelor. În Germania, agenta mea de acolo mi-a spus că se montează 90% dramaturgie germană și numai 10% străină. La noi e invers, 90% străină, restul autohtonă. Există o preconcepție că lucrurile românești sunt proaste. Totuşi, din partea tinerilor regizori  am observat că există interes. Un motiv pentru care nu se prea montează dramaturgie românească: cred că se scrie destul de puţin, iar dacă nu ai cantitate nu poţi avea prea multă calitate.

R.: Cât de vibrantă și interesantă este scena de teatru din România din punctul tău de vedere?Răspund problematicile aduse în discuție pe scenele teatrelor de stat și pe scenele de teatru independent temelor „fierbinți” din societatea românească?

Mie îmi place scena de teatru de aici, o urmăresc cu interes și îmi pare rău că nu pot vedea toate spectacolele pe care mi-aș dori să le văd. Da, mi se pare că începe să fie un trend ascendent în ceea ce privește „temele fierbinți”. Sunt multe spectacole de teatru social, multe spectacole despre viaţa în corporaţii, despre probleme acute de aici şi acum.

R.: Cât de ușor/greu este pentru tine să îți câștigi notorietatea?Cât de mult contează notorietatea regizorului care îți pune în scenă textele?

E.W.: Cel mai important e ca spectacolul să fie bun și să-ți pună în valoare textul. Cel mai frumos e când primesc mesaje pe Facebook de la necunoscuți. Sau când am auzit un puști de la Iaşi spunând că spectacolul după textul meu e „Foarte tare”. Sau când un actor mi-a spus că volumul meu „S-a întîmplat într-o joi”, care a apărut în 2013 şi conţine primele mele trei texte, circulă de ceva vreme, cu mare succes, prin căminele studenţeşti de la Timişoara. Atunci înseamnă că munca pe care o fac nu e degeaba. În rest, nu ştiu cât de mult contează notorietatea regizorului. Dacă e un spectacol bun, mai devreme sau mai târziu se va vorbi despre el.

R.:La ce lucrezi în prezent și ce îți propui pentru acest an din punct de vedere profesional?Ce îți dorești ca tânăr dramaturg în România?Vom vedea textele tale montate și pe scenele din Cluj?

E.W.: În prezent lucrez la o traducere. Am observat că-mi place să traduc dramatrugie germană contemporană. Am tradus deja 2 texte ale autorului german Marius von Mayenburg care s-au montat la Mureş respectiv Arad. Acum traduc tot o piesă de Mayenburg. Îmi place şi mă relaxează. În rest, pentru anul acesta mi-am propus să mai scriu un text, al treilea din trilogia despre tineri. Aş vrea să scriu măcar un text pe an. Sunt perioade foarte lungi în care nu scriu nimic, dar cred că şi ele sunt benefice. Îmi doresc să continui pe drumul început acum 6 ani, îmi doresc să-mi văd în continuare spectacole jucate pe scenă pentru că e un sentiment minunat. Nu știu dacă și când se va monta un text de-al meu la Cluj, dar mi-aș dori asta pentru că Clujul e un oraş special pentru mine. Aici mi-am petrecut anii studenției și aici revin constant an de an cu mare plăcere.

„Îmi doresc ca rolul meu să nu se încheie după ce termin de scris un text. Am avut norocul să colaborez cu regizori care m-au invitat la repetiţii și cred că un spectacol are foarte mult de câştigat prin implicarea dramaturgului. Pe de altă parte, cred că un spectacol are foarte mult de pierdut dacă dramaturgul este lăsat la o parte. Dacă montezi dramaturgie contemporană e foarte important să respecţi textul, să discuţi cu dramaturgul. Din păcate nu sunt mulţi regizori care fac asta”, Elise Wilk

Dramaturgul Elise Wilk este absolventă a Facultății de Jurnalism (Universitatea Babeş Bolyai Cluj Napoca), are un masterat în literatură şi comunicare (Univ. Transilvania Braşov) şi unul în scriere dramatică (Universitatea de Arte Tg. Mureş), iar în 2008 s-a numărat printre câştigătorii concursului dramAcum5 cu primul ei text de teatru,( „S-a întâmplat într-o joi”). De atunci, textele ei au fost montate în teatre din România şi din străinătate şi traduse în mai multe limbi. În 2012, a beneificat de o bursă la „Theater 89” din Berlin, unde a făcut asistenţă de regie şi dramaturgie. În 2013, a câştigat Premiul Ambasadei Irlandei pentru cel mai bun text montat în stagiunea 2012-2013 (Pisica verde). În 2014 a fost selectată în Forumul Tinerilor Autori Europeni din cadrul Bienalei de Teatru de la Wiesbaden, Germania. În 2015, s-a aflat printre cei 4 dramaturgi selectaţi în programul Hot Ink la Teatrul Lark din New York. În acelaşi an, textul ei „Avioane de hârtie” a câştigat Concursul Naţional de Dramaturgie organizat de Teatru Național Timișoara. Revista Forbes Romania a numit-o printre tinerii trendsetteri ai anului 2014. Se află printre cei 10 dramaturgi români selectaţi în programul internațional „Fabulamundi. Playwriting Europe”. Elise Wilk traduce în limba română dramaturgie germană contemporană și este autoarea mai multor piese de teatru jucate la mai multe teatre și deja publicate: „Pisica verde” (Editura “Liternet”, iunie 2012, nominalizare la Gala Industriei de Carte 2013, categoria „Cea mai bună carte pentru copii şi tineret”), „S-a întâmplat într-o joi – 3 piese de teatru” (Editura Tracus Arte, 2013), „Die grüne Katze” – Antologia „Scene 17” (Editura Theater der Zeit, Germania, 2014), „Il gatto verde” (Editura Book Republic Italia, 2014), „Zimmer 701” (Antologia “Machtstspiele. Neue Theaterstucke aus Rumänien”, Editura Theater der Zeit, Germania, 2015), „Pisica verde. Dramaturgie contemporană românească”. Sursă: www.tncms.ro


Publicitate

Postaţi un comentariu