Leonard Dan, „Profesorul Secolului”: Reforma din învăţământ s-a transformat într-un stres galopant, iar liniştea învăţării este tot mai mult ignorată

Foto: www.scoalaelf.wordpress.com

A fost desemnat „Profesorul Anului” în cadrul Galei de Excelență Zece Pentru Cluj şi este unul dintre cei mai iubiţi dascăli pe care îi are Clujul la momentul actual. Deşi este profesor de limba engleză îi displace cuvântul “job” şi încearcă să evite folosirea lui atunci când vorbeşte despre meseria pe care o practică. De curând, profesorului Leonard Dan i-a fost acordat Premiul Mentor pentru Excelenţă în Educaţie, distincţie de care beneficiază anual doar zece profesori şi antreonori din ţară.

Premiul vine să completeze alte câteva zeci de distincţii pe care profesorul le-a obţinut cu elevii săi la concursuri naţionale şi internaţionale. Pe lângă orele de limbă engleză pe care le predă la Şcoala “Nicolae Titulescu” şi la Şcoala Elf, profesorul Leonard Dan coordonează şi activitatea cluburilor de teatru ale celor două şcoli. “E mult mai dificil să faci teatru, decât să predai o oră obişnuită, mai ales că ai răspunderea spectacolului”, este de părere domnul profesor. Vreme de cinci ani, acesta a mers cu elevii la San Remo, la Festivalul Internaţional al Creativităţii în Şcoli, cu un număr de şase spectacole de teatru şi un film. A avut rezultate deosebite cu ambele şcoli în care predă. Cu Şcoala Elf a spart gheaţa în 2009 când a obţinut premiul întâi graţie spectacolului „Charlie and the Chocolate Factory”, în 2010 cu Şcoala Nicolae Titulescu a obţinut premiul I cu piesa “Robin Hood” , în 2012 a obţinut cu Şcoala Elf o menţiune specială datorită  piesei„The Canterville Ghost” şi, în 2013, premiul intâi cu Şcoala “Nicolae Titulescu” cu o adaptare după “James şi piersica uriaşă”.  Transilvania Reporter a stat de vorbă cu „Profesorul Secolului”, cum îl numesc elevii şi colegii săi, la puţin timp după decernarea Premiilor Mentor.

Reporter: Sunteţi unul dintre cei mai premiaţi profesori din Cluj. Vă consideraţi un profesor „altfel”?

Leonard Dan: Mi-am dorit întotdeauna să fiu un profesor cum au fost profesorii mei. Am avut profesori excepţionali mai ales în anii de gimnaziu şi ei m-au făcut să-mi doresc să mă întorc în şcoală. Datorită acestui fapt am reuşit să fiu puţin altfel, în sensul că am combinat predarea limbii engleze cu muzica şi teatrul.

R.: Aceşti profesori pe care îi amintiţi, au fost şi mentori pentru dumneavoastră?

L.D.: Mentor este un cuvânt foarte complex. Eu am avut câţiva mentori, dar unul a fost foarte important şi aici mă refer la domnul profesor de limba engleză Fredolin Nădăban, care mi-a fost şi diriginte. Din păcate a trecut în nefiinţă în urmă cu aproape şapte ani. Cu dumnealui am dezvoltat o relaţie foarte profundă în timp, poate nu în anii de liceu, ci după aceea. Cred că lui îi datorez în mare parte ceea ce sunt astăzi.

R.: Ce şcoală aţi urmat?

L.D.: Pe vremea aceea se numea „Ady-Şincai”, actualul Liceu Teoretic „Gheorghe Şincai”. La Gala Mentor unde s-au decernat la mijlocul lunii aprilie Premiile Mentor pentru Excelenţă în Educaţie m-a impresionat cuvântul domnului academician Marcus Solomon, care spunea, încercând să definească noţiunea de mentor, că în relaţia dintre mentor şi discipol nu există întotdeauna o armonie totală. Există de multe ori contradicţii şi cred că asta face frumoasă şi constructivă relaţia dintre mentor şi discipol. Am încercat în ceea ce am făcut cu elevii să fiu întotdeauna sincer, poate chiar brutal de sincer, dar am constatat cu uimire că atitudinea asta place elevului. Chiar dacă uneori crezi că ai sărit calul şi că ai fost prea vehement, copilul te apreciază şi te iartă atâta timp cât eşti sincer. M-am bucurat să văd că au venit la Gala Mentor foşti elevi ai Şcolii Elf cu care am colaborat în urmă cu doi sau chiar cinci ani de zile. Asta înseamnă că s-a cimentat o relaţie care va dura veşnic.

R.: Cum a fost începuturile dumneavoastră în învăţământ?

L.D.: Am început în acelaşi timp foarte bine şi foarte prost. Foarte prost pentru că mă aflam într-un fel de semi-exil într-n sat de munte, eram căsătorit, aveam deja un copil în Cluj. Asta se întâmpla în 1986. Când am mers acolo, undeva în Bistriţa Năsăud, la graniţa cu Maramureş şi Cluj, am promis că voi sta trei ani. N-am fost crezut, dar mi-am ţinut promisiunea deşi între timp se născuse al doilea copil. Partea foarte bună a lucrurilor a fost că am reuşit să predau limba engleză cum m-am priceput şi am avut rezultate foarte bune cu copii proveniţi din familii cu greutăţi, care ştiau ce înseamnă munca fizică sau privaţiunile. Engleza le-a plăcut şi din acest punct de vedere acea perioadă a fost poate piatra de temelie pentru tot ce a însemnat mai târziu profesia mea.

R.: Şi aţi revenit în Cluj după trei ani?

L.D.: Am revenit şi ca să fiu aproape de familie, era aproape imposibil să obţin un post în Cluj şi mi-am schimbat meseria. Am devenit actor la Teatrul de Păpuşi. Am dat concurs şi m-am reprofilat. Vreme de patru ani am practicat această meserie. Reîntoarcerea în învăţământ a fost puţin dificilă. Mă rupsesem de carte, de studiu, dar după ce m-am mobilizat, în 1996, am reuşit să ocup ca titular postul de la Şcoala Generală nr. 1, actualmente frumos numită „Nicolae Titulescu”.

R.: În acelaşi timp aveţi şi o colaborare cu Şcoala particulară Elf?

L.D.: Cu Fundaţia Ţăndărică din care face parte şi Şcoala Elf colaborarea a început chiar în momentul în care s-au pus bazele fundaţiei. Predam la grădiniţe atunci, dimineaţa făceam un tur al grădiniţelor din fundaţie după care mergeam la Şincai şi predam James Joyce, William Shakespeare, sau alţii. Am învăţat să trec de un registru la altul, de la o vârstă la alta, de la patru la 18 ani. În urmă cu 14 ani s-a înfiinţat Şcoala Elf şi am colaborat încontinuu având în paralel cele două trupe de teatru: a Şcolii Elf şi a Şcolii Nicolae Titulescu. Vă mărturisesc că este foarte greu, însă dacă ai intrat în horă, musai să joci. Nu am cum să îi las şi trupele trebuie să existe. Am avut cu ambele şcoli satisfacţii enorme.

Acum ne pregătim să participăm la Festivalul de teatru în limba engleză „Come with Us to Dramaland”, care va avea loc între şase şi opt iunie în Cluj. Noi profesorii de engleză am înfiinţat acest festival în urmă cu aproximativ 14 ani, împreună cu doamnele profesoare Ada Vuşcan şi Mihaela Lazăr, doamne de poveste. În fiecare an sunt peste 30 de trupe care participă la festival. Cu Şcoala Elf pregătesc piesa „Harry”, o nebunie tinerească, născută practic din nimic. Mai mult de jumătate conceptul le aparţine copiilor, în special unei eleve deosebite Sonia Bălan. Cu Şcoala Nicolae Titulescu pregătim „Regele Lear”, care este de fapt o ambiţie de-a mea, deşi un mentor nu trebuie să îşi implementeze ambiţiile. E o dorinţă a mea să pun în scenă această piesă deşi e imposibl să facem asta în 40 de minute. Încercăm o variantă educativă mult mai puţin violentă decât tragedia originală. Încă de gândim dacă să îl omorâm pe rege, sau nu, dacă acesta va muri melodramatic în braţele fiicei.

R.: În calitate de profesor de limbă şi literatură engleză, înclinaţi mai mult spre literatură?

L.D.: Eu evitam cumva gramatica în tinereţile mele, dar mi-am dat seama că fără gramatică nu poţi clădi nimic valabil în învăţarea unei limbi şi de aceea insist şi pe gramatică. Încerc să îi fac să înţeleagă fenomenul din interior să nu trebuiască să înveţe pe de rost, ci să interpreteze totul. Nu îi bombardez cu literatură dar încerc să găsesc exemple din literatură potrivite pentru ei. E important să găseşti rostul literaturii, să vadă copilul de ce este necesar şi util să citească. Am la Şcoala Elf o clasă a treia şi am descoperit că în clasa a doua citiseră „Aventurile lui Huckleberry Finn”. Am copii la ambele şcoli care citesc mult, iar cartea înseamnă încă foarte mult. Sunt copii care stăpânesc şi mijloacele tehnologice de ultimă oră dar n-au renunţat la frumuseţea mesajului literar şi artistic.

„Îi acompaniez pe copii cu chitara pe marginea scenei şi în ultimii nouă ani am compus muzica la toate piesele de teatru, pentru a păstra filonul natural în lumea asta invadată de electronică”

R: Le-aţi insuflat multor elevi dorinţa de a urma actoria sau limbile străine?

L.D.: În 2001 terminasem o altă colaborare cu Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai”, fusesem detaşat doi ani şi avusesem o clasă excepţională de mate-fizică. Lor le predam literatura engleză. Mai mulţi copii şi-au exprimat dorinţa să urmeze Filologia şi câteva dintre fete îşi doreau să urmeze Limbi Moderne Aplicate. Cu toate acestea, la un moment dat, s-au reorientat spre Drept, spre Medicină, Ştiinţe Economice. Am fost la întâlnirea de zece ani şi se realizaseră bine, majoritatea. Poate că sub impulsul momentului, în clasa a XI-a, a XII-a ar fi vrut să urmeze o cale cu limbile străine. Paradoxal, le spun elevilor să nu dea la teatru, să nu se facă actori. Le văd mutrişoarele mirate şi dezamăgite. Actoria este cea mai grea meserie şi uneori poate fi ingrată. Nu întotdeauna regizorii au grijă de actori şi îi pun în situaţii jenante şi umilitoare şi de aceea vreau să îi feresc pe elevii mei. De asemenea, dacă îţi iei în serios meseria de actor nu vei avea timpul tău liber decât foarte rar. Am avut şi eu şansa să joc pe scena Teatrului Naţional şi recunosc că te fură şi te înghite scena. Totuşi, alegerea pe care am făcut-o este cea mai bună şi îmi umple şi nostalgiile primei tinereţi când visam să ajung un mare actor sau cântăreţ. Primul meu rol a fost la vârsta de cinci ani, eram prinţul în Cenuşăreasa. Jucam cu o fetiţă blondă, cu părul lung şi aveam costume special comandate de la Operă. Am învăţat mai târziu să cânt la chitară şi am început să joc teatru în şcoală, la liceu şi în facultate la trupa Ars Amatoria condusă de profesorul Ion Vartic.

R.: V-aţi dorit vreodată să intraţi în învăţământul universitar?

L.D.: Mi-aş fi dorit să predau limba engleză la alte facultăţi, însă nu la Filologie. Cu toate acestea la gimnaziu mă simt cel mai bine. Le predau unor copii cum multă lume nu ar crede că mai sunt şi de aceea sunt fericit din multe puncte de vedere.

R.: Ce le-aţi transmite tinerilor profesori care intră în învăţământ cu anumite temeri?

L.D.: Să ştiţi că profesorii tineri, cei care îşi doresc cu adevărat să rămână în învăţământ înţeleg singuri ceea ce ar trebui să ştie. Este un act de curaj să intri în învăţământ după ce termini facultatea. Şi eu de multe ori greşesc. Este un factor de stres care se amplifică de la un an la altul şi asta ne face uneori să ne panicăm, să ne pierdem controlul pe moment, să ne răstim la copii. Nu se poate să aştepţi să îţi vină tineri de calitate pe 750 de lei pe lună. Fără sprijin din partea familiei nu pot rezista.

R: Aţi schimba ceva în privinţa programei şcolare dacă ar trebui să decideţi asupra acesteia?

L.D.: Am convingerea că la nivel de liceu se greşeşte cel mai mult. La gimnaziu nu ar strica un plus de tehnologizare. Deşi nu sunt de specialitate, mi se pare că o oră de istorie pe săptămână este foarte puţin dacă vrei să educi şi să creşti o nouă generaţie. La liceu sunt de părere că ar trebui să se facă pachete de şase-şapte materii pentru ca tinerii să se specializeze pe câteva direcţii cu care să aibă contact zi de zi. Toată lumea vorbeşte de reformă, iar reforma s-a transformat într-un fel de stres galopant cu tot felul de proiecte şi se neglijează exact aspectul principal: liniştea învăţării.

R.: Cum aţi defini Excelenţa în educaţie?

L.D.: Mi-a plăcut abordarea Fundaţiei pentru Comunitate a acestui fenomen. La Gala Mentor s-a văzut clar că au fost apreciate persoane discrete şi modeste care şi-au dedicat viaţa formării copiilor. Foarte rar sunt promovaţi astfel de oameni şi cu atât mai mult evenimentul a fost unul de excepţie. Ar trebui forţat la nivel naţional ca media să insiste asupra unor astfel de evenimente.

R.: La ce cărţi reveniţi atunci când aveţi timp?

L.D. Revin cu plăcere la „Împăratul muştelor” al lui William Golding, carte pe care care nu o dau copiilor de gimnaziu să o citească decât dacă sunt mai maturi decât vârsta lor. Pe mine anii copilăriei mă însoţesc în mod constructiv pentru că mă revăd în ipostazele din şcoală. De asemenea, „Regele Lear” nu l-am citit de 20 de ani, însă în această perioadă pregătind piesa cu elevii a trebuit să revin la text. E adevărat că nu am citit multe noutăţi pentru că nu îmi permite timpul.

11 Comentarii

  1. Cristina M spune:

    Un profesor extraordinar, care merita toata lauda! Felicitari si satisfactii pe masura efortului

  2. Raluca spune:

    Unul din profesorii mei preferați pe când eram eleva al liceului ” Ady Sincai” …

  3. Hopirtean Emilian Cristian spune:

    Uite ca in sfarsit mi-e dat sa aud de profesorul care mi-a fost cel mai drag din anii de scoala.
    Domnule Dan Leonard sa stiti ca de foarte multe ori imi amintesc cu mult drag de dumneavoastra si sper doar ca poate odata o sa ne mai intalnim sa va spun asta in fata ca probabil acum… oare cati ani au trecut… vreo 13-14 ani nu v-am spus,eram copil mic 😀 . Va doresc un viitor stralucit in continuare si cu tot respectul va salut!

  4. Alexandra Moldovan spune:

    Cat ma bucur pentru dumneavoastra!!! As vrea sa ma intorc in timp si sa mai iau parte la orele de engleza. A-ti fost si sunteti un mentor si un om superb!!!! Felicitari

  5. Cristian Tudoran spune:

    Am avut MARE noroc sa-l avem profesor de engleza pe D-l. Dan Leonard !!!
    Felicitari si mult succes in continuare !!!

    Noroc Bun !

  6. ttabacu spune:

    e dirigintele meu așa că vă pot spune că este un profesor care merită toate laudele

  7. ttabacu spune:

    Dan Leonard e dirigintele meu așa că vă pot spune că este un profesor care merită toate laudele

  8. ttabacu spune:

    Scuze că am repetat comentariul de mai sus 🙂

  9. Paul Gazdac spune:

    Pe langa faptul ca este un profesor extraordinar ca si cadru didactic,este si un om sufletist!Multumesc Domnule Leo ptr ca sunteti si predati limba engleza si teatru copiilor de la scoala Nicolae titulescu!RESPECT!

  10. Gabi Olar spune:

    Felicitari Domnule Profesor! Sint onorat de prietenia ta!

  11. Macarie spune:

    Un profesor extraordinar. Respect D-le profesor!

Postaţi un comentariu