Comoara Sfintelor Taine

Obiectele de cult folosite la oficierea slujbelor sunt numeroase. Sunt de obicei lucrate cu mare migală. Atenţia care li se acordă este motivată de faptul că ele sunt cele în care se află elemente fundamentale din Sfintele Taine: vin sfinţit, prescură, ostie, ulei sfinţit, smirnă, tămâie, apă sfinţită. Îmbrăcate special sunt şi Evangheliile, care pot fi acoperite în aur, argint. Nu trec neobservate nici crucile, candelele sau chiar candelabrele. Alte obiecte special decorate sunt cele textile: veştminte preoţeşti, prosoape, voaluri din altar, dar şi draperiile decorate ale uşilor împărăteşti.

Niciodată nu vom găsi aceste obiecte expuse în biserică ostentativ, ca la expoziţie, dar ele pot fi observate, analizate şi admirate la slujbe, menite fiind să le sporească farmecul şi taina. Faptul că sunt bogat ornamentate, că sunt făcute din metale preţioase, ornate cu icoane în miniatură, bătute cu pietre semipreţioase şi preţioase, cu lemn de esenţă nobilă.

img010obiect cult 1obiect cult

La Biserica Piaristă de pe strada Universităţii obiectele de cult au triplă valoare: istorică, estetică şi religioasă. Ele pot fi văzute în timpul slujbelor pe masa de altar. Altarul în tradiţia apuseană este deschis. Ostensorul este locul din altar, de obicei o cutiuţă în care se ţine Sfânta Ostie. Sfânta ostie este pâinea nedospită care se dă la împărtăşanie în cultul catolic şi în cel luteran (evanghelic). Ostensorul din Biserica Piaristă este unul de formă ovală încercuit cu pietre preţioase. El este împodobit cu fascicule de raze, iar pe raze sunt aşezaţi 11 îngeraşi care ţin snopi de grâu aurit. Pe snopi se pot vedea stemele emailate ale Ungariei Transilvaniei, Croaţiei, Dalmaţiei şi Slavoniei.

Un alt obiect special este relicvariul. Relicvariul este cutia în care se păstrează rămăşiţele din trupul sau din obiectele unui sfânt. Cel de la Biserica Piaristă este păstrat într-n toc de piele de epocă de culoare maro deschis. Talpa pătrată are o margine divizată, pe care s-au aplicat 32 de piese de sticlă cu montură, de mărimi şi culori variate. La întâlnirea decoraţiunilor în formă de tulpini, într-un toc oval de sticlă, este o relicvă cu lemnul crucii. Talpa relicvariului are o placă demontabilă pe care se poate citi: JESU: X : (CHRISTI) CRUCIFIXO / MARIAE MATRI DOLOROSAE / EIPRODIGIO LACRIMOSAE / IN TEMP(LO) S (OCIETAS) J (ESU) CLAUDIOPOLITANO / D (ONUM) D (EDIT) D (EDICAVIT) / 3 MAI 1736.

potir

O adevărată comoară este potirul (vasul liturgic în care se păstrează cuminecătura). Potirul piariştilor este din aur, având înălţimea de 30 de centimetri şi greutatea de 1.050 de grame. Potirul este din secolul al XVI-lea, operă a maestrului Johann Cristopher Fesenmair care de altfel s-a semnat la baza lui. Maestrul Fesenmair era din Augsburg (Germania), oraş care în secolele XVI- XVII era cel mai mare centru al orfevrierilor (meşteri în artă aplicată cu metale preţioase). Potirul este ornat cu picturi pe email. Pe cele trei picturi de la bază sunt reprezentaţi Sfânta Elisabeta a Ungarie, Sfântul Venceslas şi Sfântul Adalbert. Pe cupa potirului se găsesc trei scene religioase: Maria cu Pruncul în braţe, stând pe semilună, ca patroana Hungariae (între raze de aur, cu coroană pe cap, în mâna dreaptă tinând un sceptru), Sfântul Ioan Nepomuk şi Sfântul Ignaţiu de Loyola.

clopotel

Tot de epoca iezuită ne aminteşte şi un mic clopoţel de altar din argint aurit, a cărui mâner reprezintă o fecioară încoronată cu pruncul Isus, stând pe secera lunii. Stema celui care a donat clopoţelul, încercuită într-o coroană de lauri, este ornată cu două coifuri. Donatorul era Haller Gyorgy de Hallerko, căpitanul cetăţii Szatmar (Satu Mare) şi a părţilor învecinate Tisei.

Un alt obiect de cult este pixida pentru păstrarea uleiului sfinţit. Pixida era proprietatea contelui Apor Istvan, care se odihneşte în cripta din subsolul bisericii. Pe mijlocul capacului se găseşte monograma lui Isus cu o cruce şi trei cuie; toate acestea aparţin Sfântului Iganţiu de Loyola. Interiorul cutiuţei rotunde, a cărei deschizătură este ornată cu perle, cuprinde patru părţi: uleiul Harismei, uleiul infirmilor, uleiul celor care vor fi botezaţi. Un alt relicvariu din biserica piariştilor este cel al sfântului Iosif de Calasanz, fondatorul ordinului piarist, subordin al ordinului iezuit. El are rolul să aducă glorie sfântului fondator. A fost creat în secolul al XVIII-lea, el nu mai are formă de corp uman care reprezintă relicva, ci are formă de ostensor de dimensiuni mai mici. Relicva păstrată sub sticlă a fost inscripţionată şi este înconjurată de raze de soare. Relicva este, în acest caz, o fâşie de stofă îmbibată cu sânge. Obiectele de cult din biserica piariştilor sunt încărcate de istorie, de spiritualitate. Ele se folosesc de peste 250 de ani. 

Distribuie:

Postaţi un comentariu