Carmencita Brojboiu, scenografă: Montarea decorului este ca un ritual, nimeni nu trage chiulul

Foto: Dan Bodea

„Scenografia a fost de multe ori vitregită, deşi este o meserie foarte frumoasă de care nu ai timp să te plictiseşti”, spune Carmencita Brojboiu despre meseria pe care o practică de ani de zile cu aceeaşi pasiune şi care, din păcate, până în prezent, nu şi-a găsit loc printre secţiile din facultăţile de profil clujene.A urmat Liceul de Arte Plastice din Constanţa şi studiile universitare le-a continuat la Facultatea de Geologie-Geofizică a Universităţii din Iaşi. Este doctor în Arte plastice şi decorative şi din 2006 face parte din echipa companiei Teatrului Maghiar de Stat Cluj. A lucrat cu teatre de păpuşi, cu teatre de dans şi de balet, cu Opere şi cu mari companii internaţionale de teatru, fiind la ora actuală una dintre cele mai solicitate şi experimentate scenografe. Despre munca „de laborator” pe care o presupune realizarea unei scenografii, dar şi despre frumuseţea acestei arte, mult prea des confundată cu arta de a scrie scenarii, nu cu cea de a executa decoruri, am aflat mai multe de la Carmencita Brojboiu.

Reporter: Cum începe o zi obişnuită de muncă pentru dumneavostră?

Carmencita Brojboiu: O zi de muncă începe cu muncă. De dimineaţă merg în teatru, apoi în ateliere sau pe scenă. Suntem pe ultima sută de metri cu ceea ce înseamnă producţia spectacolului „Leda”, care va avea premiera în data de opt martie, pentru ca totul să fie la scenă, să poată începe repetiţiile în condiţii normale cu decor, costume, recuzită şi tot ce este nevoie. Până atunci zilele sunt foarte agitate şi împărţite între ateliere, între mers în magazine să căutăm obiecte, materiale, să facem repetiţii, probe de costume, montări de decor.

R.: Sunteţi recunoscută ca o scenografă care lucrează mai multe scenografii într-un timp foarte strâns. La câte scenografii lucraţi în acest moment?

C.B.: Acum lucrez la spectacolul „Leda”, în regia lui Robert Raponja, pe Scena Mare şi la Studio lucrăm „Brad de Crăciun la familia Ivanov” de András Urbán care va avea premiera la zece zile după „Leda”. Pentru a realiza mai multe scenografii este nevoie de multă organizare şi coerenţă. De obicei lucrăm cu regizori invitaţi şi mi se întâmplă să lucrez în paralel în ambele săli. Fiecare dintre spectacole este important şi regizorii nu trebuie să aibă impresia că sunt lăsaţi pe planul doi. Mă bucur că în cazul spectacolului „Leda”, am pregătit în timp ideal scenografia şi actorii pot să lucreze în condiţii optime.

R.: Care este diferenţa dintre o scenografie realizată la scenă mare şi una într-o sală de tip studio?

C.B.: Să nu credeţi că într-o sală studio este mai puţin de lucru. Efortul este acelaşi, munca este aceeaşi. Diferenţa este vizavi de propunerea regizorală. De exemplu, la spectacolul „Aniversarea”, în regia lui Robert Woodruff folosim tot spaţiul, dar sunt spectacole pe scena mare care sunt în tip studio. Poate că diferenţa se remarcă la numărul de actori. Dacă este un spectacol precum „L-am servit pe regele Angliei” nu ai spune că sunt foarte multe schimbări. Nota este foarte discretă, am lucrat pe game de negru şi alb. Practic, însă, sunt foarte multe costume şi detalii la care trebuie să lucrezi. Aici este diferenţa: dacă ai un spectacol cu cinci-şase actori, sau dacă ai un spectacol cu 18 actori, să spunem, cu 70 de costume.

R.: Cum a fost pregătirea pentru spectacolul „Leda”, viitoarea premieră a Teatrului Maghiar?

C.B.: Aveam emoţii pentru că nu am reuşit să discut prea mult cu regizorul şi, în general, comunicăm mai mult prin internet. I-am trimis imagini, m-am documentat despre atmosferă, de temă, am început să imaginez spaţii şi în data de doi ianuarie toate schiţele decorului erau finalizate. Le-am trimis la atelierele din Bucureşti, cu care colaborăm şi împreună cu regizorul, în data de şase când a venit, am început să lucrăm costumele. Nu avem voie să nu coincidă viziunea noastră şi a regizorului. Din fericire, acesta este al cincilea spectacol pe care îl fac cu Robert Raponja şi îi cunosc stilul de lucru. E important să avem un limbaj comun înainte de a începe lucrul cu actorii.Se întâmplă uneori să apară elemente noi, dar schimbări radicale nu.

R.: Care consideraţi că este interesul pentru scenografie astăzi, din partea studenţilor?

C.B.: În Cluj avem Universitatea de Artă şi Design, însă nu există o secţie de scenografie. Am adus de câteva ori în discuţie acest lucru. Sperăm să se întâmple. La Facultatea de Teatru şi Film sunt ore de scenografie, însă nu există o secţie. În luna decembrie am fost invitată la Bucureşti de Fundaţia Löwendal. Ei fac un fel de concurs de scenografie, adresat tinerilor şi anul acesta am făcut parte din juriu alături de Helmut Stürmer, de Lia Manţoc, de Radu Afrim. Este o iniţiativă foarte bună şi mi-aş fi dorit să văd şi participanţi din Cluj acolo. Cel puţin, în expoziţia pe care ei au organizat-o, nu era niciun clujean. Clujul ar avea multe de oferit şi de învăţat. Nu e nevoie să avem 5000 de oameni foarte talentaţi, dar dacă ar fi măcar cinci pe generaţie, ar fi foarte bine.

Scenografia a fost de multe ori vitregită deşi este o meserie foarte frumoasă de care nu ai timp să te plictiseşti. Este multă muncă de depus şi eşti cumva omul din umbră, dar faptul că iei parte la un act artistic care se naşte atunci, este ceva extraordinar. Un spectacol are prima dată un impact vizual. E mult mai greu să faci un spaţiu simplu, pentru că scena funcţionează ca o lupă. De multe ori, detaliile şi lucrurile care nu par interesante, acelea se văd cel mai bine. Scena scoate multe lucruri în faţă şi altele le ascunde.

R.: Obişnuiţi să revedeţi spectacolele pe care le pregătiţi, să asistaţi la repezentaţii?

C.B.: Sigur, tot timpul. Cel puţin în Cluj mi se întâmplă de multe ori să am repetiţii şi când se face ora de începere a unui spectacol merg în sală să mă uit la reprezentaţia de pe scenă. De multe ori observ anumite lucruri care s-au mai uzat şi atunci caut să repun acel lucru în valoarea iniţială.

R.: V-aţi dorit vreodată să predaţi această artă?

C.B.: Am avut o experienţă foarte interesantă timp de un semestru la Facultatea de Teatru şi Film şi mi-ar plăcea să ştiu că sunt oameni interesaţi de meseria asta foarte complexă. Ar fi păcat ca tinerii să se îndrepte doar spre actorie. Meseria de light designer este foarte frumoasă, spre exemplu, merge deopotrivă cu scenografia. Un light designer pictează cu lumină spaţiul care există. O experienţă foarte interesantă am avut-o la Bristol, când lucram un spectcol. Acolo era un recuziter care s-a angajat la teatru şi fiind foarte interesat de această meserie s-a înscris la Facultatea de Arte, la sculptură şi el construia recuzitele. Nu era un absolvent de arte care îşi căuta de lucru, ci un simplu om care a găsit un job şi atât de mult l-a interesat profesia încât şi-a dat seama că este nevoie să facă studii pentru a învăţa să facă recuzitele.

Mirosul de teatru

R: În ce constă munca de echipă pentru realizarea unui spectacol?

C.B.: La montarea decorului este o atmosferă extraordinară care îmi place foarte mult. E incredibil să vezi 12 oameni care montează cu precizie şi responsabilitate decorul, apoi să vezi cum femeile de sală vin şi curăţă fiecare colţişor şi rămâne un miros, aşa de teatru. E ca un ritual. Fiecare ştie ce are de făcut într-un timp foarte scurt. Se reglează luminile, se reglează sunetul, auzi actorii care îşi repetă textul. Totul este făcut cu onestitate, nimeni nu trage chiulul şi nimeni nu face nimic pe jumătate. În spatele tuturor vin oamenii de la cabină pe care îi vezi cum traversează scena cu costumele, cu perucile şi fiecare aranjează, calcă pentru a pregăti în cel mai mic detaliu, totul. Dacă lumea ar şti toate acestea, ar fi imposibil să nu existe interes pentru una dintre aceste meserii.

Avem spectacole în care aceşti oameni din umbră sunt şi personaje. Dacă vedeţi „Hedda Gabler”, schimbările se fac în timpul spectacolului şi atunci i-am îmbrăcat pe „oamenii din umbră” în aşa fel încât să facă parte din distribuţie. Andrei Şerban a făcut o coregrafie cu ei, cum să se mişte pentru ca totul să fie parte din spectacol. Există şi cazuri când actorii au renunţat la meserie pentru a se implica în partea de producţie. La Sankt Petersburg, când am lucrat Unchiul Vania cu Andrei Şerban, directorul tehnic, cel care se ocupa de producţia spectacolului era un fost actor care a profesat actoria timp de 20 de ani. Între timp a renunţat la actorie şi s-a dedicat acestui domeniu.

R.: Care consideraţi că este cea mai complexă scenografie pe care aţi realizat-o?

C.B.: Întotdeauna cel mai complex lucru este cel la care lucrezi. Orice spectacol este o provocare şi până nu reuşeşti să îl duci la capăt este o necunoscută. Vorbeam înante despre spectacolul „Unchiul Vania” de la Sankt Petersburg, cu Andrei Şerban. Numai faptul că făceam Cehov pe scena Teatrului Alexandrinski, unde lucrase Vsevolod Meyerhold, era un privilegiu extraordinar. Acolo fiecare colţişor din clădire te trimitea la istoria teatrului şi te copleşea. Nu te puteai aşeza pe un scaun pentru că era obiect de muzeu. O altă experienţă extraordinară a fost cu spectacolul „Electra” pe care l-am lucrat în Grecia, la Atena, în cadrul Olimpiadei Culturale. A fost un proiect internaţional. Electra era jucată de Maia Morgenstern, Oreste era jucat de către Bogdán Zsolt, regia era făcută de Yanis Margaritis. Am avut două reprezentaţii acolo, la poalele Acropolei şi în două seri am avut 12.000 de spectatori. Faptul de a repeta pe piatra încinsă de teatru antic, îţi dădea senzaţia că zeii trec pe lângă tine.

R.: Aţi absolvit Facultatea de Geologie-Geofizică. Cu ce a contribuit această facultate în evoluţia dumneavoastră?

C.B.: Era o facultate foarte serioasă, foarte grea în care aveai nevoie de foarte multă rigoare şi seriozitate. Mi-a prins foarte bine faptul că mi-am dezvoltat spiritul de observaţie şi de desen. Erau materii în care trebuia să reproducem structurile rocilor şi a mineralelor. Perioada de după, cei trei ani pe care i-am făcut ca Inginer-Geolog/Geotehnician în Prospecţiuni, am lucrat în locuri diferite, inclusiv în mină la sonde, cu oameni diferiţi. De la pescarii din Somova care mai şi veneau să muncească, până la doctori docenţi. Am învăţat să comunic cu oameni de diferite statuturi sociale.

„Este o mare diferenţă între croitori. Un croitor de teatru poate oricând să facă croitorie de lux, dar un croitor de lux mai greu se adaptează cerinţelo. În teatru trebuie să ştii să faci de la costume moderne, în piele, în blană, la costume baroce cu crinoline şi multe altele. Unele trebuie să răspundă la anumite mişcări, trebuie să ştii să faci trucuri cu aceste costume şi croitorii de teatru ştiu ce se cere”, Carmencita Brojboiu, scenograf

Pentru Carmencita Brojboiu va începe în perioada următoare turul expoziţiilor. De Ziua Mondială a Teatrului, care va avea loc în data de 27 martie, scenografa Teatrului Maghiar de Stat Cluj va avea o expoziţie intitulată „Get real”, de la ideile de spaţiu pe care le-a avut şi modul în care au devenit realitate pe scenă.


Publicitate

Postaţi un comentariu