FOTO/Marş în centrul Clujului în amintirea martirilor Revoluţiei

Foto: Dan Bodea

Acţiunile organizate pentru comemorarea Eroilor Revoluţiei din 1989 au început la Cluj-Napoca în jurul orei 10.00 cu o slujbă religioasă şi depuneri de coroane şi jerbe de flori în zona fostului hotel Astoria.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Ca în fiecare an a urmat un marş al comemorării la care au luat parte peste 60 de persoane, îndeosebi reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari şi urmaşi ai celor dispăruţi dintre noi în 1989, pe traseul strada Regele Ferdinand-Piaţa Unirii acolo unde a avut loc o slujbă de pomenire şi depuneri de coroane de flori la Monumentul „Stâlpi împuşcaţi”. Printre cei care au luat cuvântul a fost şi Aurel Coltor, preşedintele Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei care a atras atenţia asupra acelor persoane care pretind că ar fi participat la Revoluţie dar nu au făcut-o. „Cinste eroilor Revoluţiei şi celor care au ieşit în stradă în 21 decembrie 1989. Acum 25 de ani, unii spun că a fost lovitură de stat, iar eu spun că a fost Revoluţie. Că a fost furată de FSN e altceva. Cei care au preluat puterea după 1989 nu au aplicat legi pentru societatea românească, iar lumea e nemulţumită şi ne-au reproşat că e vina noastră, a celor care am ieşit la Revoluţie. În plus, printre noi se află şi unii impostori care au certificate de revoluţionar deşi nu au participat la Revoluţie. Sperăm să se rezolve problemele cu care am plecat în decembrie 1989 şi care continuă şi astăzi”, a spus Aurel Coltor.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Un moment important al ceremoniei din Piaţa Unirii a fost lansarea albumului „Stâlpii împuşcaţi” realizat de Radu Feldioreanu şi Ioan Cioba şi apărut la Editura Eikon. Albumul cuprinde imagini tulburătoare din zilele revoluţiei clujene fiind amintiţi şi eroii martiri ai acelor zile. Grupul statuar pentru Martirii din Decembrie 1989, Stâlpi împuşcaţi, a avut festivitatea de dezvelire în data de 17 octombrie 2003 şi a fost sculptat de Liviu Mocan. „ Facem un lucru foarte bun astăzi. Ne amintim de un moment în care Dumnezeu a intervenit în istoria poporului nostru. Păcat că nu avem tineri în jur. Ei trebuie să vadă, să ne vadă şi să ne audă. Aceştia sunt stâlpi de aducere aminte. Cel mai important din Revoluţie nu-i aşa că a fost momentul când se striga Dumnezeu este cu noi şi când timişorenii şi noi clujenii ne-am rugat în genunchi. Această carte, după cum arată şi forma ei înaltă, verticală şi gotică ne aduce aminte că Dumnezeu ne cheamă la libertate şi demnitate”, a declarat sculptorul  Liviu Mocan.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Marşul a continuat  pe traseul Bulevardul Eroilor-Piaţa Ştefan cel Mare -Calea Turzii  şi s-a încheiat la Cimitirul Eroilor, unde a avut loc o altă slujbă religioasă şi s-au depus coroane de flori la mormintele celor 26 de persoane decedate în 21 decembrie 1989 la Cluj-Napoca.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Câţiva dintre suporterii Univeristăţii Cluj au afişat în Cimitirul Eroilor un banner cu inscripţia “Istoria nu ne iartă dacă o uităm”!. “Este de datoria noastră să facem asta. Venim de vreo patru ani şi considerăm că fiecare român ar trebui să îi comemoreze pe eroii Revoluţiei. Din păcate mulţi sunt ocupaţi cu alte treburi”, a spus unul dintre tinerii suporteri ai Universităţii Cluj.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

 Mai jos puteţi urmări o galerie foto realizată de Dan Bodea:

Distribuie:

Postaţi un comentariu