Babilonul se reface pe malul Someșului. 60% din seminţiile pământului trăiesc la Cluj

De multe ori străinii au dat câte o palmă clujenilor, întorcându-le spatele. Mai în vremurile noastre, patronii de la Ursus şi Nokia pot fi astfel de exemple. Alteori străinii i-au strâns în braţe pe clujeni, fie de drag, fie din interes. Un exemplu în această direcţie poate fi faptul că în Cluj există 17 centre culturale ale diverselor naţionalităţi, probabil un record european în domeniu. Dar, că li s-a întors sau nu li s-a întors ceea ce au dat străinilor, clujenii sunt acum printre cei mai binevoitori europeni cu viniturile. Ba chiar cei mai prietenoşi, potrivit unui studiu al Comisiei Europene.

Poate şi de aceea, în Cluj au venit să-şi trăiască viaţa foarte multe naţionalităţi, din peste 110 ţări, adică din aproape 60% dintre ţările lumii. Mulţi provin din ţări sărace şi foarte sărace, dar la Cluj trăiesc şi foarte mulţi occidentali, din ţări care dau clasă României la toate capitolele nivelului de trai. Unii dintre aceştia au venit cu afaceri, dar mulţi au venit şi pentru o viaţă tihnită.

Oraşul Cluj-Napoca este pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte percepţia pozitivă faţă de prezenţa străinilor, potrivit unui studiul realizat de Comisia Europeană în 79 de oraşe din UE.

Peste 91% dintre clujeni au o percepţie pozitivă faţă de străini, fiind urmaţi de locuitorii din Luxemburg, Cracovia şi Copenhaga, cu câte 89%. Percepţia cea mai proastă faţă de străini o au locuitorii din Atena, 27%.
Clujenii sunt pe primul loc şi în ceea ce priveşte buna integrare a cetăţenilor străini în oraşul lor, cu 76%, urmaţi de cei din Antalya (75%), Diyarbakir (74%), Ljubljana (73%), Groningen (71%) şi Luxemburg (70%).

Mulţumiţi de străini, mulţumiţi şi de oraş

De asemenea, întrebaţi dacă sunt mulţumiţi să trăiască în oraşul lor, 75% dintre clujeni au spus că sunt total de acord, 21% că sunt de acord într-o oarecare măsură, 3% au apreciat că sunt oarecum în dezacord, iar 1% în total dezacord. Gradul de mulţumire este mare din acest punct de vedere şi la Piatra Neamţ, dar mult mai scăzut la Bucureşti.

În capitala României, 40% dintre bucureşteni au spus că sunt total de acord cu afirmaţia că sunt mulţumiţi să trăiască în oraşul lor, iar 42% au afirmat că sunt de acord într-o oarecare măsură. Nu mai puţin de 11% dintre locuitorii capitalei au răspuns însă că sunt oarecum în dezacord cu afirmaţia, iar 7% în total dezacord.
Studiul, intitulat ”Calitatea vieţii în oraşele europene”, este realizat de Comisia Europeană o dată la trei ani. Prezentul studiu a fost realizat pe 79 de oraşe din UE, Islanda, Norvegia, Elveţia şi Turcia, pe un eşantion de 41.000 de persoane. Din România au participat la studiu oraşele Cluj-Napoca, Bucureşti şi Piatra Neamţ, ai căror locuitori au răspuns la întrebări ce au variat de la calitatea vieţii personale, până la condiţiile privind asistenţa medicală şi cele de transport.

Încrederea în propriii concetăţeni este mare în peste trei sferturi dintre oraşele participante la studiu. În 29 de oraşe, cel puţin 70% dintre respondenţi sunt de acord că pot avea încredere în concetăţenii lor, iar în 64 de oraşe peste 50% dintre locuitori împărtăşesc această opinie. Când vine vorba despre locuitorii din propriul cartier, bucureştenii sunt şi mai neîncrezători, capitala României fiind singurul oraş participant la studiu în care sub 50%, mai precis 46%, dintre respondenţi au răspuns negativ la întrebarea dacă au încredere în oamenii din cartierul lor.

Un clujeano vero

Oscar Governatori râde de fiecare dată când îşi aminteşte cum l-a „păcălit” actuala sa soţie cu care era coleg de serviciu în Italia şi cum a ajuns să trăiască în Cluj. În 2002 Oscar şi Cristina şi-au format o familie şi, considerând că în România sunt mai mici riscurile pentru a-şi dezvolte o afacere au deschis un internet cafe, apoi o piadinărie şi un bar. „Cred că România este una dintre cele mai liniştite ţări din Europa. Eu am lăsat maşina deschisă ani de zile şi nu s-a atins nimeni de ea. În Italia într-o oră nu aş mai găsi maşina. Clujenii sunt călduroşi, te acceptă foarte bine ca străin, mai ales vecinii, nu zici că-i un oraş de sute de mii de locuitori, parcă e un sat. În Italia eu nu-mi cunoşteam vecinii. Însă există şi o parte de lume nesimţită de români, cu fiţe, poate pentru că sunt stresaţi şi asta se va schimba în timp”, spune Oscar. Cei doi copii ai familiei italo-române nu sunt nici măcar înregistraţi în Italia, Oscar e decis să rămână în România pentru totdeauna. Nu a avut nici un moment în care să regrete că ales să trăiască în Cluj. Aşa de tare s-a integrat aici că aproape nu-i mai este la îndemână să vorbească italiana. Intenţionează să-şi aducă şi părinţii să locuiască la Cluj.

„România este America acum. Aici se poate face orice. Singura problemă în Cluj sunt chiriile mari, de asta cred că nu am devenit milionar. Cei care sunt milionari aici sunt proprietarii de imobile. Dar în România cred că e viitorul sigur pentru copiii mei”, spune italianul de 33 de ani

Grecul Ermis a rămas pentru Mădălina

Ermis Nianios a venit în Cluj din Atena, în toamna lui 1995, când s-a înscris la arhitectură. Una dintre regulile impuse de facultate a fost ca în decurs de cinci luni să înveţe limba română. Deşi avea o condiţie socială care îi permitea un trai bun în Grecia, Ermis a ales să nu se întoarcă după terminarea facultăţii şi să-şi întemeieze o familie în Cluj, alături de Mădălina, pe care o cunoscuse în ultimul an de studii. Acum, după aproape 20 de ani de când Clujul l-a adoptat, pentru Ermis România înseamnă „acasă”:

“Există două aspecte: din punct de vedere al prietenilor întotdeauna am avut foarte mulţi prieteni români, dar din punct de vedere profesional, românii mă văd şi acum ca pe un străin, sunt unii care chiar mă elimină din start pe acest motiv. Deşi multe tradiţii şi mentalitatea sunt asemănătoare între cele două ţări”.

Paralele între clujeni şi indieni

A venit din India ca turist în 2008, dar scopul principal a fost să cunoască familia clujencei de care se îndrăgostise. Kiran Vasudeva şi soţia sa au decis să-şi încerce norocul la Cluj şi şi-au deschis un restaurant cu specific indian. „Consider că sunt foarte multe paralele între români şi indieni. Oamenii sunt sociabili, prietenoşi, vorbăreţi şi sunt şocat cât de multe lucruri cunoaşte lumea de aici despre cultura indiană. Aşa, ca un minus însă, aş spune că românii sunt prea mândri, încăpăţânaţi şi nu acceptă critica. În India e normal să fii criticat şi să înveţi din critică”, spune Kiran, care recunoaşte că nu ar mai pleca din Cluj.

Sirianul Mohamad a găsit liniştea la Cluj

Siria. De aici a venit imediat după revoluţia din România Mohamad Awa, cu ocazia unei expoziţii de produse siriene. A stat şase ani apoi s-a întors în Damasc alături de soţia sa româncă. În urmă cu patru ani a revenit în Cluj din cauza situaţiei tensionate de acolo şi a deschis un fast food. În urmă cu un an a venit şi soţia sa, împreună cu cei doi copii : ”În Siria este rău, e război, nu se vede sfârşitul. Am zis că e mai bine pentru familia mea să venim aici. Aşa a făcut şi o cunoştinţă din Iordania. Am căutat linişte şi în Cluj am găsit asta”. Copiii săi s-au integrat în şcoala românească, elevii şi profesorii i-au primit cu prietenie. Nu se simte deloc străin în Cluj, simte că România este ţara lui şi aşa îşi învaţă şi propriii copii, ca aici să-şi vadă viitorul.

Tunisian care nu dă clujenii pe francezi

Locuieşte de cinci ani în Cluj. E tunisian şi are 27 de ani. E căsătorit cu o româncă pe care a cunoscut-o în Tunisia şi au fetiţă de doi ani cu care amândoi părinţii vorbesc doar limba română. Khaled Ben Brahim este economist de profesie, momentan însă lucrează la un patron italian, la o piadinărie.

„Am stat în Franţa şi nu mi-a plăcut deloc, francezii nu privesc cu ochi buni străinii, poate sunt şi mai mulţi emigranţi acolo. Românii nu au nicio problemă cu străinii, sunt prietenoşi. Mie o dată mi-a spart parbrizul un vecin cu o cărămidă, dar asta pentru că mi se pornise alarma la maşină, dar că l-a deranjat sunetul lung, nu că ar fi avut ceva cu mine”, spune Khaled.

Rocada spaniolului Alejandro

În timp ce românii dădeau năvala în Spania, Alejandro Lopez a venit în România, în Timişoara, în urmă cu opt ani, cu o bursă Erasmus, din nordul Spaniei. A rămas în Cluj datorită unui job pe care l-a găsit prin ambasada Spaniei, ca şi colaborator cu o firmă spaniolă. A rămas în Cluj pentru că i-a plăcut şi i s-a părut un loc bun de exploatat pentru viitor. La 32 de ani, Alejandro are acum o firmă de consultanţă în afaceri pentru firme din Spania în România. În timpul liber, dintr-un hobby a dezvoltat şi un business cu jocuri de fotbal de masă, modelul spaniol:

„M-am descurcat mai bine aici decât în Spania, mai ales acum cu criza mare de acolo. Aici am tot ce am nevoie. Mă simt mai ciudat când mă duc în acasă în Spania decât aici. Clujenii sunt oameni buni, sociabili, m-am integrat aici, am avut norocul că am învăţat limba repede. Aici e o anumită mentalitate, diferită, cred datorită faptului că aici sunt şi români şi maghiari”.

Clujul a învins Japonia

Tsuchiya Naofumi admiră clujenii pentru că sunt ”naturali şi frumoşi”, iar în ceea ce priveşte preparatele cu specific românesc care îi sunt pe plac, nu refuză un ciolan cu fasole – gătit aşa cum trebuie. Tsuchiya Naofumi a vizitat România de două ori înainte de a se hotărî să se mute aici definitiv. S-a îndrăgostit şi s-a căsătorit cu Tsuchiya Andra şi împreună au reuşit să creeze un brand în municipiu.

„Era firesc ca eu, japonez fiind, îndrăgostit de Sushi şi de preparatele gătite, să încerc să transmit cultura gastronomică a Japoniei în locul unde trăiesc, într-un mod corect. Şi Clujul e ”acasă” acum, Japonia o vizitez doar de două ori pe an”, spune Tsuchiya Naofumi.

Pakistanezul Arslan n-ar da Clujul pe nimic în Europa

Arslan Cheema are 24 de ani şi este din Pakistan. Trăieşte la Cluj de trei ani și studiază managementul la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor. A venit cu gândul să studieze şi apoi să plece în ţara natală, dar destinul a făcut să-şi întâlnească jumătatea şi planurile i s-au schimbat radical. A întâlnit-o pe Livia, o clujeancă din Mărăști, ceea ce l-a determinat să considere Clujul oraşul său de suflet. Știind că a întâlnit fata potrivită nu a stat mult pe gânduri și s-a căsătorit. Sprijinit de soţia sa, asistentă medicală, încurajat de prietenii săi pakistanezi cei mai buni, Usman Hassan şi Assad, şi de tatăl său tânărul a pus la punct în cel mai mic detaliu proiectul unei afaceri chiar în inima oraşului, un restaurant cu specific pakistanez. În timpul liber Arslan, joacă cricket şi fotbal. Sportul i-a permis să cunoască mai bine România. Pe clujeni, Arslan, îi consideră cei mai săritori şi prietenoşi oameni din Europa. I s-au întâmplat şi lucruri mai neplăcute, dar le-a dat repede uitării. Le consideră cazuri izolate. Clujul este acum oraşul în care vrea să trăiască:

„Când am venit prima dată în Cluj, de la aeroport am luat taxiul şi am plătit cursa 19 euro. Eram proaspăt sosit şi nu ştiam nimic despre preţuri. Taximetristul mi-a luat toţi banii şi nu mi-a mai dat nici un rest. Pe parcurs, locuind în Cluj, călătorind cu tramvaiul, pe jos sau chiar cu taxiul, am văzut că clujenii sunt cei mai buni din toată Europa. Am vizitat Franţa, Spania, Olanda, dar clujenii sunt cei mai prietenoşi şi mai săritori dintre toţi europenii. Indiferent că sunt tineri, bătrâni sau copii, dacă ai nevoie te ajută. Primul lucru pe care îl face un clujean, când îl întrebi de o adresă este să-ţi zâmbească. În Bucureşti, de pildă, nu are nimeni timp de tine. Dacă cineva mi-ar spune că pot să stau gratis în Bucureşti, n-aş sta. Am vizitat aproape toată Europa, dar cel mai mult îmi place Clujul. Din cauza asta vreau să-mi fac afacerea aici. Vreau să trăiesc tot timpul aici. De murit doar, vreau să mor în Pakistan”.

Respect pentru limba română

Mike Altaweel a venit în România să studieze Medicina, alegând Cluj-Napoca pentru nivelul superior al pregătirii universitare. Când a ajuns aici, a rămas şocat, spune tânărul sirian, în primul rând pentru că nu cunoştea limba română, nici măcar cele mai uzuale cuvinte. El a venit în România cu familia lui, inclusiv cu sora sa care a terminat, la fel ca şi el, anul pregătitor de limbă română pentru studenţii străini, la Facultatea de Litere.

„Sunt de acord că aici, în România, şi la UMF putem studia în mai multe limbi, în engleză sau franceză, dar mi se pare un gest de respect să cunosc limba română dacă tot am venit aici. La mine a fost un mare interes să învăţ şi să vorbesc limba română. Eu, dacă stau în ţara aceasta, trebuie să vorbesc şi limba asta. Mă întâlnesc şi în Cluj cu prieteni arabi de-ai mei şi vorbim în limba română, nu limba arabă. Nu e frumos să mă plimb pe stradă și să vorbesc altă limbă”, consideră tânărul din Siria. „În Bucureşti oamenii sunt mai iuţi, mai agitaţi şi în prima lună când am venit nu înţelegeam nimic. În Ardeal au mai multă răbdare şi explică mai mult. M-au luat în vedere că sunt străin şi nu înţeleg bine limba şi de aceea cred că am prins mult mai repede accentul de aici”, explică Mike.

Multinaţionala sportivă

Cei mai mulți dintre sportivii români care ajung la un nivel suficient de bun încât să le dea dreptul să viseze la mari performanțe, aleg să evolueze în străinătate. Există o mulțime de exemple, de la Maricel Voinea stabilit în Germania, Marius Lăcătuș stabilit în Spania, până la Florin Răducioiu care trăiește tocmai în Monte Carlo. Și totuși, în țara noastră există și sportivi care s-au adaptat atât de bine în România încât au început demersurile pentru obținerea cetățeniei. Ricardo Cadu este căpitanul echiepi de fotbal CFR Cluj și spune că indiferent ce întorsătură va avea cariera lui, la Cluj se va stabili pentru tot restul vieții. Mărturisește că a învățat deja imnul țării noastre, iar istoria României o știe mai bine decât pe cea a Portugaliei, țara lui natală. ”Știu că la interviul pentru obținerea cetățeniei voi fi întrebat despre istorie și vreau să fiu pregătit, pentru că mă simt român și pentru că aici vreau să trăiesc”, explică Ricardo Cadu. Fotbalistul spune că acasă, în Portugalia, mai merge doar în vacanțe și doar pentru că acolo îi trăiesc părinții. ”I-am spus și mamei mele că nu mă văd trăind în altă parte decât la Cluj, aici voi avea casa mea”, a adăugat căpitanul CFR-ului.

Tot pentru farmecul Clujului s-a întors în această vară și Branko Cuic, baschetbalist legitimat în prezent la ”U” BT Mobitelco. Joacă de șase ani în România, dar încă nu este convins că ar vrea să se stabilească între Carpați. Un lucru e cert, la Cluj s-a simțit cel mai bine. Îi place cam tot ce a găsit aici, de la mâncare până la oameni.

 

Dintre toate exemplele alese de noi cel mai ”român” este brazilianul Eric de Oliveira. A jucat fotbal vreme de patru ani la Gaz Metan Mediaș, s-a căsătorit cu handbalista Cosmina Dâncu și are un fiu pe nume Deric. Acum joacă la Pandurii Târgu Jiu, dar în orașul transilvănean a învățat să vorbească limba română pe care o mai ”ajustează” cu câte un cuvânt portughez, dar totul poartă amprenta accentului ardelenesc: ”Am o familie frumoasă aici și voi rămâne tot restul vieții în România. În Brazilia? Am să merg în vacanțe pentru că acolo e mama mea, sunt frații mei și pentru că vreau ca fiul meu să știe unde m-am născut eu, dar România este casa mea”.

 

[stextbox id=”custom” caption=”60% din seminţiile pământului la Cluj”]Conform datelor oficiale ale Serviciului pentru Imigrări, în Cluj trăiesc 5.364 de cetăţeni străini. Aceştia provin din 111 ţări din totalul celor 193 de ţări care există în lume. Cei mai mulţi cetăţeni străini care trăiesc în Cluj sunt din Franţa –599-, Moldova (559), Italia (500), Tunisia (437) şi Germania (412). Sunt şi multe ţări reprezentate de câte un singur cetăţean, printre ele figurând Bahrein, Benin, Ethiopia, Granada, Indonezia, Mongolia, Nepal, Oman, Paraguay, Myanmar sau Sri Lanka.[/stextbox]

[stextbox id=”custom” caption=”Vasile Dâncu, sociolog: Străinul de departe şi străinul de aproape”]Clujul este un oraş cosmopolit. De fapt, este de secole un oraş cosmopolit, a fost un oraş în care nu şi-a impus cineva o dominaţie clară, să spunem. De la austrieci, unguri sau români, fiecare a fost obligat să-l recunoască pe celălalt ca fiind partenerul lui în interior, în fundamentul identitar al oraşului. Această iubire faţă de străini, această xenofilie, este într-adevăr un punct foarte bun pentru noi, este şi un argument pentru Capitală Culturală Europeană, dar asta nu înseamnă neapărat o toleranţă extraordinară, pentru că fiecare dintre locuitorii Clujului are şi un străin de aproape. Pentru români, străinii sunt maghiarii; acolo încă avem excese naţionaliste şi din partea românilor. Pentru maghiari sunt românii, chiar dacă nu într-o proporţie foarte mare. În plus, românii şi ungurii împreună, într-o minunată sincronicitate, au o percepţie foarte negativă faţă de ţigani. Există încă o percepţie negativă interetnică în Cluj. Nu puternică, dar există. Noi de fapt arătăm că iubim străinul de departe şi până la urmă ascundem că avem un străin aproape, care nu ne este neapărat foarte apropiat. De-a lungul timpului există foarte puţine acţiuni în care comunitatea clujeană a fost unită.
Aceste exemple de iubire, de respect a străinului de departe nu anulează o anumită fractură etnică pe care o simţim în comunităţile din Transilvania. Deşi nu sunt de acord cu mine nici nişte prieteni unguri, nici nişte prieteni români, Clujul, în 500 de ani, nu a avut, între români şi maghiari, conflicte majore, n-au fost pogromuri, n-au fost ucideri masive. În Cluj a domnit întotdeauna o formă de regulă, chiar şi atunci când românii nu erau bine veniţi în oraş şi-şi făceau biserică în afara zidului, a existat întotdeauna o formă de civilizaţie. Aceasta este una dintre mărcile Clujului, faptul că a domnit întotdeauna o anumită regulă pentru interacţiunea dintre diversele etnii. Cred că lucrul acesta este un capital al oraşului şi va rămâne.[/stextbox]

 

Mai jos puteți vedea o serie de fotografii realizate de Dan Bodea și Emil Pușcașiu

[nggallery id=198]

Marius Avram, Diana Mesaroş, Cristina Beligăr, Tia Sîrca, Patrice Podină