220 de înotători au participat în scop caritabil la Swimathon 2014

Entuziasmul a fost cuvântul de ordine la a şasea ediţie a Swimathon, eveniment organizat de Fundaţia Comunitară Cluj cu scopul strângerii de fonduri pentru 19 proiecte înscrise în campanie.

220 de înotători s-au înscris în acest an la evenimentul care s-a desfăşurat în Complexul de Nataţie „Universitas”, situat în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”. Nefiind vorba despre o competiţie nu au existat rivalităţi între echipe, ci fiecare participant a luptat în echipă, sau pe cont propriu pentru a-şi susţine cauza.„Programul s-a extins şi la nivel naţional, în 2014 organizându-se în şase oraşe. Funcţionează foarte bine peste tot, iar în ultimii ani s-au strâns la Cluj în jur de 100.000 lei/campanie. Anul acesta sunt 19 proiecte înscrise şi ceea ce e diferit la această ediţie este prezenţa unor organizaţii noi, ceea ce ne place ca perspectivă pentru Fundaţia Comunitară Cluj. Vrem să oferim platforma asta ca oportunitate de a strânge fonduri, atât pentru organizaţiile mari cât şi grupuri de iniţiative”, a precizat Simona Şerban, director executiv al Fundaţiei Comunitare Cluj. Aceasta a precizat că spre deosebire de anul trecut, în 2014 sunt înscrise la Swimathon mai multe proiecte constând în cazuri sociale.

Simona Şerban,   director Fundaţia Comunitară Cluj/Foto: Dan Bodea

Simona Şerban, director Fundaţia Comunitară Cluj/Foto: Dan Bodea

Asocierea unei cauze cu un hobby mobilizează oamenii foarte bine şi chiar funcţionează ca teambuilding pentru angajaţii multor companii. În plus, cu resurse puţine de la mulţi susţinători ai campaniei s-a reuşit de fiecare dată atingerea obiectivului.

securedownload (3)

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Toată campania Swimathon are trei etape, prima fiind cea în care se înscriu proiecte şi în care echipele de proiect completează un formular şi un plan de strângere de fonduri. În a doua etapă a campaniei înotătorii sunt invitaţi să se înscrie. Fiecare proiect are la dispoziţie un culoar sau două culoare pe care le pot ocupa în bazin. În acest an, organizatorii au decis ca echipa să nu depăşească şapte persoane. După înscrierea înotătorilor, echipele îşi fac campanie şi îşi invită prietenii să îi susţină, fie cu o sumă fixă, fie cu o sumă per lungimea de bazin pe care o vor înota în ora pe care o au la dispoziţie. „Ne aşteptăm să strângem suma de 100.000 de lei, dar vor mai exista cu siguranţă donaţii şi după evenimente, pentru a se completa sau rotunji sumele de care au nevoie. Bugetul pe proiecte era de 10.000 de lei recomandat şi ca obiectiv fiecare echipă a avut suma aproximativă de 3000 de lei/culoar”, a mai declarat Simona Şerban.

Dan Chiuzbăian a înotat sâmbătă 56 de lungimi de bazin/Foto: Dan Bodea

Dan Chiuzbăian a înotat sâmbătă 56 de lungimi de bazin/Foto: Dan Bodea

Un „veteran” al acestei campanii este Dan Chiuzbăian, reprezentant InfoTrafic, care a participat pentru a patra oară consecutiv la Swimathon pentru a susţine cauza lui Dorel, un tânăr din Aghireş, ajuns acum în ultimul an de liceu. Astfel, Dan a reuşit performanţa de a înota 56 de lungimi de bazin într-o oră, de unul singur. „Pe Dorel l-am cunoscut în clasa a opta şi acum termină liceul. Atunci era cu un cap mai mic decât mine şi acum m-a întrecut. De când îl cunoaştem noi a reuşit să meargă la liceu şi a putut să înveţe mai departe, cu mai puţine griji, beneficiind de o bursă lunară, oferită de Fundaţia Comunitară Cluj din fondurile obţinute pentru el de la sponsorii care m-au susţinut”, a precizat Dan Chiuzbăian. „Antrenamentul face parte din viaţa mea de zi cu zi, de patru ori pe săptămână înot în mod regulat şi practic şi alte sporturi. Nu este nimic special, important este să participi şi să aduni prieteni în jurul tău şi să-i determini prin performanţa ta, oricare ar fi ea, să doneze”, a precizat înotătorul care a înotat pentru cauza „Nu lăsa să se scufunde viitorul unui copil! Donează alături de noi!”

Dorel şi Dan,   la sfârşitul evenimentului/Foto: Dan Bodea

Dorel şi Dan, la sfârşitul evenimentului/Foto: Dan Bodea

Atunci când l-a cunoscut echipa Fundaţiei Comunitare, în 2011, Dorel avea doar 14 ani, terminase printre primii clasa a VIII-a, însă perspectivele nu erau deloc promiţătoare. Cu o mamă bolnavăşi un tată alcoolic, Dorel muncea în sat cu ziua, pentru ca familia să îşi ducă traiul de pe o zi pe alta. Fără ajutor, nu ar fi reuşit niciodată să ajungă la un liceu în Cluj, să înveţe o meserie. Susţinătorul său este convins că Dorel va ajunge cel mai bun bucătar din Cluj în următorii ani. “Îi mulţumesc mult lui Dan pentru ceea ce face pentru mine. Suma pe care am primit-o la ediţiile anterioare chiar m-a ajutat să mă descurc şi îi sunt foarte recunoscător”, a precizat adolescentul care în acest an a fost şi voluntar al campaniei Swimathon.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Ceilalţi participanţi au înotat pentru susţinerea unor proiecte precum: „O masă caldă”, „Împreună schimbăm vieţi”, „Şcoala de VARĂ “Smart kids”, „Intervenții asistate de animale pentru copiii de la centrul de zi Caritas”, „Alianța Faptelor Bune din Pata Rât” şi altele.

Distribuie:

Postaţi un comentariu