Ziua Sfântului Ioan Paul al II-lea – un papă providențial

Joi 22 octombrie calendarul catolic sărbătorește un „new entry”, un sfânt cu care mulți dintre noi am fost contemporani, un sfânt care de multe ori a deschis jurnalele de știri, a ocupat prima pagină a ziarelor și care a fost înconjurat și iubit de milioane de oameni. 22 octombrie este ziua care i-a fost rezervată în calendare Sfântului Ioan Paul al II-lea.

Procesul prin care Ioan Paul al II-lea a devenit Sfântul Ioan Paul al II-lea a fost unul rapid, dar în care s-au urmat toți pașii ceruți de Biserica Catolică. Datele importante ale procedurii au fost începutul procesului diecezan, acceptarea validităţii Cauzei din partea Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor; depunerea examinării Positio super vita et virtutibus la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor; lectura Decretum super virtutibus; beatificarea (declararea Venerabilului ca „Fericit”); Canonizare (din gr. kanonízein, a introduce în canon) a fost actul prin care Papa Benedict a declarat definitiv şi solemn că Ioan Paul al II-lea se află în slava cerească, mijloceşte pentru noi la Domnul şi este propus spre a fi venerat în mod public de întreaga Biserică. A urmat Beatificarea (din lat. beatificátio) prin care Suveranul Pontif, în urma unor investigaţii începute în dieceză şi continuate la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, acordă unui creştin catolic decedat, care a fost martirizat sau care a practicat toate virtuţile în chip eroic, titlul de „Fericit” ceea ce permite cultul public, dar de către un grup limitat de credincioşi (de ex., o ţară, o dieceză, un institut de viaţă consacrată). Beatificarea, introdusă în Biserica Catolică în vremurile mai recente, constituie prima etapă a procesului de canonizare. Sfinţenie: sfinţi toţi acei creştini pe care Biserica i-a ridicat la cinstea altarelor pentru că au practicat în mod eroic virtuţile creştineşti sau pentru că şi-au dat viaţa pentru credinţă, îndurând moartea de martiri. Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat în data de 1 mai 2011 în Piața Sf. Petru din Roma. Slujba de beatificare a fost prezidată de papa Benedict al XVI-lea. Trecerea sa în rândul sfinților a fost oficiată de papa Francisc în data de 27 aprilie 2014.

Papa Ioan Paul al II-lea, pe numele său de mirean Karol Wojtyla, s-a născut la 18 mai 1920 în Polonia, la Wadowice. A fost ales Papă, la data de 16 octombrie 1978, și a luat numele de Papa Ioan Paul al II-lea, devenind primul suveran polonez, provenit din blocul comunist. A fost fiul unui militar și a fost orfan de mamă. A studiat la început limba poloneză şi literatura, pasiune pe care și-a urmat-o mereu, dovadă stând versurile publicate și în limba română. De altfel, când naziştii au ocupat Polonia, Universitatea a fost închisă, dar viitorul Papă împreună cu alţii şi-a continuat studiile pe ascuns. Moartea tatălui său în 1942 l-a apropiat de teologie. A mai obținut doctoratul în Filosofie cu o teză despre filosoful german Max Scheler. A fost professor de Teologie morală și etică socială la Facultatea de Teologie din Cracovia. Papa Ioan Paul al II-lea este unul dintre cei mai logevivi Papă din istorie. Predecesorul său a murit după doar 33 de zile după ce a fost numit Papă.

La 13 mai 1981 în Piața Sf. Petru din Roma a avut loc un atentat asupra papei, comis de Mehmet Ali Ağca, un turc fanatic extremist de dreapta. Atunci Ioan Paul al II-lea a fost rănit grav de trei gloanțe, după care a fost internat în spital până în august. Glonțul care a fost extras din corpul său a ajuns la locul de pelerinaj Fátima din Portugalia. El se află montat în coroana de aur a statuii Fecioarei Maria de la Fatima. S-a vorbit atunci de implicarea serviciului secret rus KGB, fapt care însă n-a fost declarat de extremistul turc. Papa în convalescență l-a vizitat în închisoare pe Ali Ağca și i-a iertat fapta comisă. La 12 mai 1982, în timpul unei vizite în Portugalia, are loc un nou atentat, eșuat de această dată. Preotul ultraconservator Joan Fernandez Krohn, un adept al grupării tradiționaliste Societatea Sf. Pius al X-lea din jurul episcopului Marcel Lefebvre, a încercat un nou atentat dejucat de garda personală pontificală. Preotul și-a motivat atunci gestul prin dorința sa de a „salva biserica catolică” de Conciliul Vatican II (1962–1965).

Ioan Paul al II-lea a fost un susținător al democrației. Poziția sa fost de încurajare a Poloniei pentru a se scutura de comunism. Acțiunile sale în acest sens au fost multe, ferme și discrete. „Când, în 1979, Papa a sărutat pământul Varşoviei, la aeroport, a început procesul destrămării comunismului în Polonia şi în cele din urmă, în întreaga Europă”, scria John Lewis Gaddis, cunoscutul istoric al Războiului Rece. Iar Joaquín Navarro-Valls, secretarul de presă al Suveranului Pontif, afirma: „simplul fapt că a fost ales Papă, a schimbat totul. Şi totul a pornit din Polonia. Nu din Germania şi nici din Cehoslovacia. De aici, din Polonia, s-a răspândit totul… Numai fiindcă Papa era polonez. Apoi a mers în Chile şi Pinochet a căzut. A fost în Haiti şi Duvalier a fost înlăturat. A fost în Filipine şi Marcos a căzut. Şi de fiecare dată, oamenii au venit la Vatican să îi mulţumească Papei fiindcă a schimbat lucrurile”.

Timothy_Garton_Ash_2009

Istoricul englez, Timothy Garton Ash

Istoricul englez, Timothy Garton Ash, un „liberal agnostic” de altfel, scria, la scurt timp după moartea Papei Ioan Paul al II-lea: „Nimeni nu poate aduce dovezi concludente că el a fost cauza primară a sfârşitului comunismului. Totuşi, personajele istorice importante de ambele părţi sunt de acord că el a determinat căderea comunismului: nu numai Lech Wałęsa, liderul sindicatului liber polonez Solidaritatea, dar şi cel mai puternic oponent al său, generalul Wojciech Jaruzelski; nu numai fostul preşedinte american George W. Bush Senior, dar şi fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov, sunt de acord că într-adevăr, Papa Ioan Paul al II-lea a determinat căderea comunismului. Aş spune că, de fapt, acest proces constă din trei etape: fără acest Papă polonez, nu ar fi fost revoluţia Solidarităţii în 1980; fără Solidaritatea, nu ar fi avut loc schimbările dramatice în politica sovietică faţă de ţările din Estul Europei înfăptuite de Gorbaciov; fără aceste schimbări, nu s-ar fi înfăptuit nici una din revoluţiile din 1989”.

La începutul pontificatului lui Ioan-Paul al II-lea, Vaticanul avea relații diplomatice cu 84 de state. Până în 2003, numărul a fost mărit la 172 de state. S-a comportat și ca Șef de Stat, dar și ca Șef al Bisericii Catolice. În martie 2000, făcea o călătorie la Ierusalim unde a vizitat așezământul „Yad Vashem” în memoria victimelor Holocaustului și s-a recules la Zidul Plângerii. Este primul papă care a vizitat o sinagogă (în Roma) și o moschee (în Siria, la Moscheea Omeyyada din Damasc). În zilele de 7, 8 și 9 mai 1999 s-a aflat în România, unde s-a întâlnit cu personalitățile locale ale Bisericii Ortodoxe. La Liturghia Pontificală celebrată în Catedrala Sf. Iosif din București l-a îmbrățișat pe cardinalul Alexandru Todea, aflat invalid în scaunul cu rotile. În octombrie 2002 a avut loc și primirea la Vatican a patriarhului Teoctist.

Relicvele itinerante cu picături de sânge de la fostul Suveran Pontif Papa Ioan Paul al II-lea s-au aflat în pelerinaj la București și Timișoara. În Transilvania în masa altarului noii biserici Greco-Catolice din Târgu Lăpuș au fost aşezate moaştele Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, care au fost donate parohiei prin bunăvoinţa Cardinalului Stanislaw Dziwisz, Arhiepiscop Mitropolit de Cracovia, fostul secretar personal al Papei Ioan Paul al II-lea. Parohia din Maramureș deține, de altfel, chiar certificatul de autentificare a moaştelor Fericitului Papă, emis de Postulatura Cauzei de Beatificare şi Canonizare a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea.


Publicitate

Postaţi un comentariu