Transilvania de Sud se umple de autostrăzi. În nord, mai așteptăm

CNADNR a selectat consorţiul Vinci (Franţa) – Strabag (Austria) – Aktor (Grecia) pentru construcţia în concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic – Braşov, cu o lungime de 58 de kilometri.

Premierul Victor Ponta a menţionat că lucrările vor începe anul viitor. „Avem o ofertă serioasă şi de anul viitor putem să începem faimosul Comarnic-Braşov”, a afirmat el, citat de Mediafax. Prețul cu care a fost câștigată licitația nu a fost dat încă publicității.

Asocierea Vinci şi Aktor şi-a adjudecat acest proiect şi în 2009, renunţând ulterior la contract, întrucât statul român nu a acceptat anumite clauze.

Costul de construcţie al autostrăzii este în jur de 1, 2 – 1, 3 miliarde euro, iar lucrările vor începe în luna aprilie a anului viitor şi ar putea fi încheiate în 2016 sau 2017, a declarat în luna noiembrie ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova.

Limita de viteză va fi de 130 kilometri/ oră, iar taxarea autostrăzii ar putea fi făcută la tariful de 3 euro/100 de kilometri.

Pe de altă parte, tot joi, au fost inaugurate trei tronsoane noi de autostradă, pe segementul Orăștie-Sibiu al Coridorul IV Pan-european. este vorba de Orăștie-Sebeș, Sebeș-Cunța și Săliște-Sibiu. Tronsonul Cunța-Săliște nu va fi finalizat decât anul viitor.

În acest moment, se poate circula neîntrerupt pe autostradă de la Deva până la Cunța și de la Săliște până dincolo de Sibiu, a cărui centură de ocolire are profil de autostradă.

În schimb, în nordul Transilvaniei, cea mai apropiată inaugurarea a unei noi autostrăzi va fi de abia peste trei ani când, teoretic, ar trebui să fie gata tronsonul Suplacu de Barcău-Borș al Autostrăzii Transilvania și autostrada Turda-Sebeș.

Distribuie:

Postaţi un comentariu