Toamna se poartă bretonul

Evenimentul organizat la Cluj a reunit bloggeri și pasionați în domeniul modei

Deși este abia mjlocul verii, hair styliștii dezvăluie tendințele în materie de coafuri pentru toamna 2013.

“În primul rând, după ce se termină vara, avem nevoie de niște tratamente mai intense pentru hidratare, repararea după vacanță. Aș zice că se vor purta bretoanele, acceesorii gen eșarfe, papioane sau fundițe, coafuri lejere, naturale, se merge pe combinațiile de texturi, cum ar fi între păr drept și creponat, se poartă părul răsucit și înnodat cu împletit”, spune Radu Grindea, hair stylist la un salon din Cluj.

Cristina Copaciu lucrează de peste cinci ani ca hair stilist și consideră că doamnele din Cluj sunt mai conservatoare, se lasă greu convinse să poarte o împletitură, de exemplu. În schimb, tinerii sunt în funcție de modă, iar clujencele sunt foarte feminine. Apreciază că foarte multe clujence își îngrijesc părul dar nu îi place pentru că folosesc în execes placa de întins părul fără protecție.

Primul exercițiu de stil “Fashionality” organizat la Cluj a reunit bloggeri și pasionați în domeniul modei. Cele cinci bloggerițe invitate speciale la eveniment Alina Ceușan, Ioana Chișiu, Sigina Pop, Sandra Bendre și Mădălina Merca au explicat publicului ce înseamnă un blog în fashion și cum se manageriază un astfel de blog, s-a discutat despre cum e să fii blogger pe lângă viața de familie și servici, despre stiluri vestimentare și cum se combină obiectele vestimentare și accesorile și, nu în ultimul rând, despre frumusețea fizică dată de o alimentație sănătoasă.

 

[stextbox id=”custom” caption=”Sfaturi pentru acasă”]Părul trebuie spălat și uscat corect. Un spălat corect se face prin două șamponări, pe părul ud în abundență, așa acționează cel mai bine șamponul. Părul se tamponează cu prosopul, nu se freacă. Se aplică balsamul, masca sau fiola, doar pe lungimi și vârfuri, niciodată la rădăcină care este cea mai sănătoasă parte a părului și nu are nevoie de tratament, se masează pentru cinci minute apoi se clătește. Uscatul corect este dinspre rădăcină spre vârf, cu foenul pe temperatură și viteză medie. Femeile trebuie să evite periajul și tapajul excesiv, prinsul în elastic. Cel mai important lucru este tunsul vârfurilor în mod regulat, la două-trei luni.[/stextbox]

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Sandra Bendre says:

    Ar fi dragut sa nu imi gresiti numele 🙂 SANDRA BENDRE nu BENE !

Postaţi un comentariu