Problemele romilor şi discriminarea, dezbătute într-o conferinţă internaţională organizată la Cluj

Peste 140 de actori implicaţi în incluziunea romilor la nivel naţional şi internaţional participă, marţi şi miercuri, la conferinţa internaţională intitulată „După un sfert de secol – Conferinţa regională despre romi şi discriminare”, organizată la Cluj de Centru de Resurse pentru Comunităţile de Romi.

„Conferinţa regională despre romi şi discriminare va privi în mod constructiv, dar și critic ultimii 25 de ani de politici publice pentru romi, dar și programele și provocările pentru viitor. Evenimentul reuneşte o diversitate de actori implicați în acest domeniu – organizații ale societății civile care implementează proiecte pentru romi, operatori de programe pentru ONG-uri, reprezentanți ai unor instituții europene (Comisia Europeană, Parlamentul European,
Consiliul Europei), experți și cercetători în domeniul antidiscriminarii, al politicilor publice, dezvoltării ONG-urilor, dar și organizații finanțatoare din Centrul și Estul Europei. Ne propunem să oferim un cadru potrivit pentru un schimb de opinii și bune practici din partea organizațiilor care lucrează cu romi și nu numai, active în domeniul influențării de politici și în rezolvarea problemelor comunitare, dar și să identificăm domenii în care experții în politici publice și donatorii ar trebui să își direcționeze activitatea în anii următori”, se arată într-o prezentare a organizatorilor.

La deschiderea conferinţei au fost prezenţi, printre alţii, ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, Tove Bruvik Westberg, secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe din Norvegia Elsbeth Sande Tronstad şi Ciprian Necula, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene din România.

Printre altele, participanţii vor vorbi despre discriminare, despre „discursul instigator la ură”, dar şi despre faptul că nu există un proces sistematic în ceea ce priveşte colectarea datelor despre populaţia romă.

„Una dintre temele importante abordate pe parcursul celor două zile este antidiscriminarea sau anti-gipsysmul. Acestea au devenit cuvinte comune pentru mişcarea civică din Europa şi reflectă o realitate crudă a statutului romilor. Indiferent de legile naţionale adoptate, de directivele date de Comisia Europeană, de comisiile de egalitate sau de alte instituţii similare create, de rapoartele scrise, de campaniile de conştientizare implementate, romii sunt încă discriminaţi pe tot cuprinsul Europei – de la cel mai fin până la cel mai flagrant tip de discurs rasist, acte violente şi discurs instigator la ură”, mai arată organizatorii conferinţei.

Preşedintele executiv al Centrului de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Florin Moisă, spune că există un corp comun de probleme ale romilor în toate ţările, dar că unele state, cum e Spania, au rezultate mai bune în ceea ce priveşte integrarea lor, asta şi pentru că acolo există de mai mult timp asemenea programe.
“Există diferenţe de la ţară la ţară, fiindcă fiecare suntem pe un alt nivel de dezvoltare economică şi socială. Pe de altă parte, există un corp comun de probleme, care ţin de discriminare, de excludere socială a romilor, sărăcie, neintegrare educaţională suficientă etc. Această discriminare, această respingere a romilor există în toate ţările, mai mult sau mai puţin. În ce priveşte integrarea socială, există ţări care sau făcut eforturi substanţiale pe o perioadă foarte lungă de timp. Putem vorbi despre Spania, care are programe de 20 de ani de integrare a romilor. Eforturile acestea în timp dau rezultate. Problema e să începi să le faci coerent, pentru că altfel o să începi de fiecare dată altceva sau acelaşi lucru, cu aceleaşi rezultate proaste”, a declarat Florin Moisă.


Publicitate

Postaţi un comentariu