Patriarhul Daniel: Învierea Mântuitorului Iisus Hristos e cea mai mare sărbătoare a Ortodoxiei

Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare a Ortodoxiei, a spus patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în cuvântul de învăţătură rostit la slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală.

“Învierea lui Hristos ne arată că iubirea lui milostivă, smerită şi jertfelnică este mai tare decât păcatul şi răutatea oamenilor şi viclenia demonilor. Învierea lui Hristos ne arată că dreptatea lui Dumnezeu este mai tare decât toate nedreptăţile săvârşite de oameni în istorie. Învierea lui Hristos este lumină pentru viaţa noastră”, a afirmat patriarhul Daniel.

Înaltul ierarh ortodox a amintit de marea taină a săvârşirii Luminii celei Sfinte de la Ierusalim, “o lumină neobişnuită”, “un dar”, “darul binecuvântării de bucurie”.

“De aceeaşi valoare este şi Lumina din noaptea de Paşti, Lumina Evangheliei Învierii lui Hristos, lumina din care se aprind toate celelalte lumânări pe care le avem cu noi pregătite”, a mai spus înaltul ierarh ortodox, în faţa miilor de credincioşi veniţi la Înviere pe Dealul Mitropoliei.

El a explicat că “această Lumină este însăşi prezenţa lui Hristos, harică, tainică în viaţa noastră”, “este lumină pentru viaţa noastră în istorie şi călăuză pentru Lumina cea Neînserată din Împărăţia lui Dumnezeu”.

Întâistătătorul BOR a menţionat că această lumină, care se dăruieşte celor ce se închină Mormântului Sfânt din care a înviat Hristos a ajuns şi în România, ca şi în ceilalţi ani, începând cu 2009.

Patriarhul BOR a îndemnat la transmiterea păcii şi bucuriei lui Hristos în jurul nostru.

“Să transmitem pacea şi bucuria lui Hristos cel înviat în jurul nostru celor dragi în familie, celor cunoscuţi, vecinilor, ca şi celor săraci, suferinzi. Să ne rugăm pentru românii de pretutindeni, dar să ne rugăm şi pentru creştinii persecutaţi în lume în diferite ţări. Ne rugăm şi pentru cei care se află acum în stare de conflict armat şi îşi plâng morţii sau răniţii lor. Ne rugăm ca Iubirea, Pacea şi Lumina lui Hristos să aducă alinare celor în suferinţă şi încurajare celor care se află în deznădejde”, a spus patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Prea Fericitul Daniel a urat tuturor ca Sărbătorile de Paşti să le fie cu pace şi bucurie. “Tuturor vă dorim Sărbătorile de Paşti cu pace şi bucurie, sănătate întru mulţi şi binecuvântaţi ani. Hristos a Înviat!”, a încheiat patriarhul Daniel.

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.

Paştele îşi trage denumirea de la cuvântul ebraic “Pesah” al vechilor iudei, care înseamnă “trecere”. Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă, iar mai apoi trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.

Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoarea de Paşte a continuat să reprezinte, pentru fiecare om în parte şi pentru întreaga omenire, o trecere, atât de la moarte la viaţă, cât şi de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu.

Trecerea de la rău la bine, de la păcat la virtute se face printr-o stăruinţă continuă din partea omului, ajutat de harul dumnezeiesc, pentru purificarea şi transformarea sufletului, pentru abandonarea patimilor şi dobândirea curăţiei inimii.

Modul sărbătoririi Paştelui a fost diferit de-a lungul timpului, deşi în esenţă s-a păstrat ca în primele veacuri, pentru creştinii primelor secole, Învierea Domnului fiind cel mai mare eveniment din istoria mântuirii noastre, care stă la temelia Bisericii creştine.

Doi ani la rând, 2010 şi 2011, Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi de toţi creştinii – ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici şi reformaţi, de cultele neoprotestante. Următorii ani când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun vor fi 2017, la 16 aprilie, şi în 2025 – la 20 aprilie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu