Monica Costin: „Medicul Sorin Ianceu va reveni pentru o ultimă intervenție chirurgicală”

Monica Costin, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență Cluj (Foto: Dan Bodea)

Medicul Sorin Ianceu, unul dintre pasagerii avionului prăbușit în urmă cu trei săptămâni în Munții Apuseni, a revenit astăzi la Spitalul Clinic de Urgențe din Cluj pentru un control medical. Medicul bihorean a ajuns la Cluj în cursul dimineții de luni, urmând să revină săptămâna viitoare pentru o ultimă intervenție chirurgicală.

Sorin Ianceu  a revenit la Cluj după fix o săptămână de la externare. În tot acest interval de timp, supraviețuitorul accidentului aviatic din Munții Apuseni s-a aflat sub supravegherea cadrelor medicale de la spitalul din Oradea, iar astăzi s-a deplasat la Cluj pentru a face un control.

Medicul a venit la control cu mașina personală, alături de familie și la intrarea în incinta unității spitalicești a declarat că resimte dureri la nivelul spatelui și la picior. Acesta a petrecut câteva ore în incinta spitalului, fiind examinat de medicul ortoped Octavian Fodor. Potrivit directorului medical al Spitalului Clinic de Urgență Cluj, Monica Costin, starea lui de sănătate este tot mai bună.

„Doctorul Ianceu s-a prezentat în serviciul de Chirurgie pentru un control la domnul doctor Fodor. Dânsul l-a examinat, i-a examinat plaga, care are o evoluție bună dar necesită în continuare pansament. A fost programat pentru luni să revină la un nou control, dată la care se va programa pentru o nouă intervenție chirurgicală în vederea închiderii plăgii. Nu știu amânunte despre problemele la spate”, a declarat Monica Costin.

În ceea ce-l privește pe copilotul avionului prăbușit în munți, Răzvan Petrescu, Monica Costin a declarat că acesta va fi transferat de la secția de Terapie Intensivă în cursul acestei săptămâni:„Copilotul va rămâne internat în spitalul nostru și probabil că va fi transferat la secția Chirurgie 1”, a mai spus aceasta.

Distribuie:

Postaţi un comentariu