Iar e şchiop Consiliul Judeţean. Cătărig a demisionat din funcţia de vice

Sediul Consiliului Județean Cluj

Urmând exemplul unui alt fost vice, Ioan Oleleu (PSD), vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Horaţiu Cătărig (PNL) a demisionat, marţi, din funcţie, unul dintre motivele invocate fiind faptul că nu doreşte să fie amestecat în conflictele dintre colegii săi de partid.

„Demisia mea din funcţia de vicepreşedinte al CJ Cluj este justificată de faptul că nu doresc să continui o carieră în administraţie şi este firesc să las locul altui coleg care doreşte să continue cariera administrativă şi după alegerile din anul 2016. Data plecării mele din funcţia de vicepreşedinte a fost stabilită de comun acord cu conducerea partidului încă din luna iunie 2015. Nu am nicio implicare şi nu doresc sub nicio formă să fiu amestecat în conflictele sau disputele dintre colegii mei de partid”, a informat, într-un comunicat, Horaţiu Cătărig.

Deocamdată, acesta va rămâne consilier judeţean.

Horaţiu Cătărig a deţinut din 2014 funcţia de consilier judeţean cu atribuţii de vicepreşedinte, iar în iunie 2015 a fost ales cu drepturi depline în funcţia de vicepreşedinte.

CJ Cluj are încă o funcţie de vicepreşedinte, deţinută de Vakar Istvan (UDMR), iar în funcţia de preşedinte mai rămâne deocamdată Mihai Seplecan, contestat chiar de propriul partid.

Distribuie:

Postaţi un comentariu