Gregorian Bivolaru a fost adus în faţa judecătorilor clujeni

Sursa foto: romanialibera.ro

Gregorian Bivolaru, liderul MISA, a fost adus în faţa unei instanţe a Curţii de Apel Cluj, unde va fi judecat într-un dosar de trafic de persoane, alături de alţi  19 de inculpaţi.

La începutul şedinţei de marţi, instanţa de judecată a decis, la cererea avocatului lui Gregorian Bivolaru, ca audierile să se desfăşoare cu uşile închise, iar ulterior a decis amânarea cauzei, pentru angajarea de apărător de către părţile vătămate.

Procesul de la Curtea de Apel Cluj a avut mai multe termene anterioare, dar de fiecare dată au fost amânări, din cauză că nu era prezent Gregorian Bivolaru.

Gregorian Bivolaru şi alte 19 persoane vor fi judecate la Curtea de Apel Cluj pentru trafic de persoane, după ce, în aceeaşi cauză, Tribunalul Cluj l-a achitat în 2015, într-un dosar instrumentat de DIICOT şi trimis în judecată în anul 2007.

Gregorian Bivolaru a fost prins în Franţa, pe 26 februarie, în urma colaborării dintre Poliţia Română şi autorităţile franceze. El a fost condamnat definitiv într-un alt dosar, în 2013, la şase ani de închisoare cu executare, pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori.

Distribuie:

Postaţi un comentariu