Emil Racoviță – Google îi face „doodle”, Clujul îi lasă muzeul în paragină

Clădirea în care Muzeul de Speologie funcționa este un pericol pentru eventualii vizitatori, motiv pentru care, de doi ani, este închisă./ Foto: cluj.travel

În 15 noiembrie 2013 se aniversează 145 de ani de la nașterea savantului Emil Racoviță, speologul ieșean care a trăit mai bine de 20 de ani la Cluj, unde a fost profesor și unde a pus bazele unei științe a cărei imagine este astăzi. Cunoscutul motor de căutare Google  nu l-a uitat pe omul de știință născut în urmă cu două secole la Iași, însă Clujul, pe care l-a marcat prin activitatea lui, lasă în paragină singurul muzeu de speologie din lume și nicio autoritate nu a organizat vreun eveniment în memoria savantului.

Utilizatorii de Google din întreaga lume care în cursul zile de 15 noiembrie au deschis pagina principală a motorul de căutare au putut vedea un „google doodle” personalizat în amintirea speologului român Emil Racoviță. Acesta se adaugă unei lungi serii de aniversării de care Google nu a uitat, „doodlerii” aniversând în ultimi ani numeroase personalități sau evenimente românești ca Maria Tănase, I.L. Caragiale sau Ziua Națională a României.

Născut la Iași, pe 15 noiembrie 1868, Emil Racoviță a avut de-a lungul anilor săi de activitate numeroase contacte cu viața academică clujeană. Printre altele, în cei 20 de ani petrecut la Cluj, savantul a predat în cadrul Facultății de Științe a Universității din Cluj și a înființat primul institut de biospeologie din lume.

Ultimul ucenic al lui Racoviță, supărat pe autorități

În timp ce Google îl sărbătorește pe românul care a pus bazele speologiei ca știință, Clujul lasă în paragină singurul muzeu de speologie din lume, care găzduiește printre altele carnetul de notițe al savantului român dar și microscopul „Zeiss” folosit de acesta în timpul expediției în Antarctica.

Închis de  mai bine de doi ani, Muzeul de Speologie este într-o stare avansată de degradare. Clădirea stă să cadă iar Primăria se plimbă în instanțe cu mâinile legate deoarece nu este proprietara clădirii în care muzeul funcționează.

Iosif Viehmann, singurul cercetător în viaţă al Institutului de Speologie “Emil Racoviţă” care a avut privilegiul să-l cunoască pe Racoviţă își amintește cu mare plăcere de zilele când lucra alături de savantul român și este profund dezamăgit că autoritățile nu își dau mai mult silința să rezolve problemele singurului muzeu de speologie din lume, aflat chiar la Cluj.

„Era un om rezervat, vorbea foarte puțin și era îndrăgostit de munca pe care o presta. Acasă, la Iași știu că mergea foarte rar pentru că îi părea rău de cele trei ore pe care, spunea el, le pierde pe drum. Abia la bătrânețe, când se simțea deja mai rău, mai mergea cu birja lui la Iași, dar nu stătea foarte mult”, spune Iosif Viehman, reputat speolog și autor a numeroase descoperiri în acest domeniu, ajuns acuma la venerabila vârstă de 87 de ani.

„Ceea ce se întâmplă cu Muzeul de Speologie este o neglijență ordinară și o mârșăvie extraordinară. Noi parcă nu ne dăm seama că ce avem noi la Cluj nu mai există nicăieri pe glob. Avem o poveste a unui om ca Emil Racoviță și nu facem nimic bun cu ea”, spune Iosif Viehmann.

Iosif Viehmann,   speolog român și singurul ucenic în viață a lui Emil Racoviță (Foto: Dan Bodea)

Iosif Viehmann, speolog român și singurul ucenic în viață a lui Emil Racoviță / Foto: Dan Bodea

„Dosarul cu privire la imobilul în care funcționa Muzeul de Speologie este blocat în instanță. Primăria nu poate redeschide muzeul pentru că nu poate face reparații la clădirea la care nu este unic proprietar. Celălalt proprietar nu vrea să-și asume responsabilitatea unor accidente survenite ca urmare a stării în care se află imobilul dar nici nu vrea să contribuie, alături de noi, la refacerea acestuia. De îndată ce instanța va da o hotărâre în acest caz noi vom face tot posibilul pentru a reintroduce în circuit Muzeul de Speologie”, a declarat pentru Transilvania Reporter purtătoarea de cuvânt a Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu.

Muzeul de Speologie din Cluj este unic în lume, atât în ceea ce privește exponatele sale cât și prin prisma clădirii în care funcționează, fiind amenajat în ultimul turn al cetății fortificate a Clujului în care funcționa una dintre fostele închisorii medievale ale orașului.

Până când autoritățile locale vor intra în posesia imobilului, Primăria asigură că exponatele muzeului sunt păstrate cu sfințenie și oricât ar dura procesul, acestea nu vor suferii nicio stricăciune: „Ne dorim să intrăm în posesia acestei locații pentru că are o valoare inestimabil. Este practic neprețuită. De îndată ce dosarul va fi finalizat vom începe procedurile pentru a obține finanțare și pentru a redeschide muzeul. Dar până atunci toate exponatele de acolo sunt conservate cu mare atenție”, a explicat Oana Buzatu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu