Două luni până la Electric Castle: mai sunt 5000 de abonamente disponibile

5000 de abonamente mai sunt disponibile pentru a doua ediție a Electric Castle Festival, anunţă oranizatorii, cu două luni înainte de startul evenimentului.

 Prețul biletelor de acces pentru cele patru zile de festival este de 190 de lei, iar, din 15 mai, vor fi puse în vânzare și abonamentele pentru o zi, la prețul de 100 de lei.

Electric Castle va reuni anul acesta peste 130 de artiști care vor concerta, timp de patru zile, pe cinci scene, una dintre acestea fiind destinată exclusiv genului dub-reggae. Festivalul va avea un line-up proaspăt, cu multe prezențe în premieră pentru România și artiști care își vor lansa noile albume la Castelul Banffy din Bonțida. Excentricii de la Die Antwoord, alchimiștii „trip-hop-ului” ce formează trupa Thievery Corporation, DJ Fresh, Rusko și Sasha sunt vedetele, care vor lua cu asalt scenele amenajate pe domeniul castelului, pentru o ediție care se anunță a fi bigger, stronger, better.

Anul trecut, evenimentul a adus 92 de artiști, printre care Morcheeba, Telepopmusik, Stanton Warriors, Feed Me și Dope D.O.D, precum și o serie de trupe românești. S-au înregistrat 32.000 de participanți, iar peste 4.000 de persoane au ocupat zona amenajată pentru campare.

Abonamentele pentru ediția 2014 pot fi achiziționate până în 18 iunie la prețul de 190 de lei pentru toate cele patru zile de festival, iar taxa de campare va fi de 30 de lei. Abonamentele pot fi cumpărate de pe eventim.ro, din rețeaua Eventim, de la partenerii oficiali ai festivalului, precum și cu ajutorul aplicației mobile Electric Castle (iOS si Android).

Distribuie:

Postaţi un comentariu