Clujul “exotic” așteaptă tineri din toată Europa

Foto: Dan Bodea

Într-un oraș care, în timpul anului universitar, devine „acasă” pentru mai bine de 100.000 de studenți din toată țara, impactul tinerilor este cât se poate de vizibil. Îi vedem în universități, pe stadioane, în cafenele, hoinărind veseli în timpul nopții, iar atunci când pleacă în vacanță vedem cum orașul de pe malul Someșului mic devine un burg trist și lipsit de viață. Clujul va fi în anul 2015 Capitala Europeană a Tineretului, statut la a cărui obținere au contribuit și organizațiile studențești din oraș.

Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB) este una dintre fondatoarele federației SHARE, cea care a pus bazele proiectului Cluj – Capitală Europeană a Tineretului 2015. Proiectul a fost un real succes, orașul a câștigat statutul de capitală europeană a tineretului, însă, așa cum președinta organziației, Oana Onicaș, recunoaște, partea grea abia acum începe, când, la doar câteva luni distanță de 2015, trebuie puse la punct evenimentele și proiectele care să atragă cât mai mulți tineri.

„Am început să ne extindem proiectele, să încercăm să facem ceva mai mare astfel încât anul viitor, după edițiile pilot din acest an, să le internaționalizăm. Fiind capitală de tineret, se va atrage mult atenția asupra problemelor studenților și a tinerilor în generalh, a explicat Oana Onicaș pentru Transilvania Reporter.

Tinerii clujeni, o atracție în sine

Cluj-Napoca este unul dintre cele mai mari centre universitare din România, fapt care face ca orașul să fie și unul foarte viu. Cei peste 100.000 de studenți care an de an invadează Clujul în „luptah pentru accesul la una dintre universitățile din oraș sunt responsabili pentru titlul de „oraș tânărh pe care Clujul și l-a câștigat în mod neoficial.

„Pentru mine, clujul este cel mai frumos orașul. Aici se simte foarte mult impactul studenților din oraș. Tineretul și studenții dau viață acestui oraș care vara, spre exemplu, pe perioada vacanțelor, este mult mai sec. Cred că în competiția pentru statutul de capitală europeană a tineretului, acel juriul a simțit aceste lucruri și așa a fost Clujul alesh, consideră Oana Onicaș.

Oana Onicas,   preşedinte OSUBB

Oana Onicas, preşedinte OSUBB

Însă tinerii așteptați să viziteze Clujul în 2015 nu vor veni pentru a studia ci, eventual, pentru a experimenta viața într-un oraș realtiv necunoscut occidentului.

„Încercăm să alcătuim un program cât mai vast. Ideea principală este să renaștem spiritul tânăr din Cluj cu care să facem activități culturale, festivaluri, activități sportive și alte activități care să exprime tinerețe. Clujul are o latură culturală neexploatată la adevărata ei valoare și la adevăratul potențial. Aici mă refer la muzee sau la centre culturale. Toate acestea pot aduce beneficii dar nu sunt suficient exploatate. Și infrastructura ar putea fi îmbunătățită destul de mult. Ar fi bine dacă s-ar schimba ceva și în gradul de implicare al clujenilor în activitățile culturale și activitățile de voluntariath, sugerează Oana Onicaș.

De ce Cluj?

Printre punctele forte ale orașului care în opinia președintei OSUBB au determinat juriul să ofere Clujului statutul de capitală europeană a tineretului, se regăsesc și evenimentele sportive, performanțele și energia echipelor de fotbal din Cluj fiind de-a lungul timpului adevărați vectori de imagine ai orașului.

„Clujul este diferit și pentru străini poate fi exotic. Aici se combină foarte bine viața de oraș cu liniștea de care uneori ai nevoie. Pe de altă parte, viața culturală este foarte dezvoltată fără ca divertismentul și distracția să fie neglijate. Avem și multe echipe de sport, iar spiritul și energia din jurul lor sunt diferite față de alte țări. Viața de student este diferită față de occident. Dincolo de problemele sistemului, orașul are universități foarte bune și programe educaționale care oferă multe posibilități”, spune aceasta.

Cu ce rămâne Clujul?

Un astfel de program care are potențialul de a aduce un număr mare de turiști atrași de evenimente proiectate special pentru acest statut poate să contribuie la o creștere fulminantă pe termen lung a orașului.  „Orașul va beneficia foarte mult pe partea turistică, asta e clar. Infrastructura va fi și ea îmbunătătită dar și partea educațională va avea mult de câștigat prin numeroasele forumuri și întâlniri internaționale. Tinerii dar și clujenii în general vor putea experimenta noi perspective asupra posibilităților lor. Străinii cu siguranță vor putea să-și îmbunătățească imaginea despre Cluj-Napoca și în general despre România. Clujul va deveni oglinda României care va fi altfel văzută în străinătate. Nu știu ce se va întâmpla după 2015 dar sper ca orașul să crească și să beneficieze de pe urma acestui statut. Avem multe lucruri de oferit și de arătat și din păcate nu sunt suficient exploatateh, concluzionează președinta OSUBB.

 

 

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu