Ce facem de 1 Mai în Cluj? Grătare pe Valea Gârbăului și concerte la Parcul Etnografic „Romulus Vuia”

Grătarele așteaptă clujenii la Valea Gârbăului, Primăria organizând astăzi o mică demonstrație în acest sens

Primarul municipiului Cluj-Napoca a făcut astăzi o vizită la Valea Gârbăului, acolo unde joi, clujenii sunt așteptați să-și petreacă ziua de 1 mai. Terenul a fost recent curățat și amenajat , edilul șef al orașului promițând că cei care nu respectă munca depusă de angajații primăriei și vor lăsa gunoaie după distracție vor primii amenzi substanțiale. Nici Consiliul Județean Cluj nu rămâne dator clujenilor, cărora le organziează concerte de muzică populară la Parcul Etnografic „Romulus Vuia”.

Cele patru hectare de teren de pe Valea Gârbăului îi așteaptă pe clujenii împătimiți de grătare și iarbă verde. Dotat cu 18 grătare, porți pentru jocul de fotbal, butoaie cu apă potabilă sau toalete ecologice, zona de camping este recomandată de Emil Boc pentru petrecerea zilei libere de 1 mai.

„Este o atmosferă plăcută aici, numai bună pentru ca cei care ies de 1 mai să petreacă într-un mediu potrivit. Am rugămintea ca toți clujeni să respecte mediul în care trăim și să nu lase gunoaie pentru că avem pubele. Dacă nu se respectă regulile trecem la aplicarea de amenzi. Am muncit pentru a avea un cadru decent și trebuie să-l menținem”, a explicat Emil Boc, care a declarat că zona ar putea fi extinsă în viitor dacă prezintă interes.

Serbările Câmpenești, la a treia ediție

Consiliul Judeţean Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca, Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca, în colaborare cu Primăriile Turda, Aiton, Băişoara, Floreşti, Iara, Mociu, organizează joi, 1 mai 2014, începând cu ora 12.00, în Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, a treia ediţie a „serbării câmpeneşti” de 1 mai, ca o continuare firească a celor două ediţii de succes realizate în amfiteatrul exterior al cinematografului Mărăşti.

În data de 1 mai 2014 va avea loc şi deschiderea pentru vizitare a Parcului Etnografic Naţional „Romulus Vuia”, intrându-se astfel în programul de vară, zilnic, de marţi până duminică, între orele 9 şi 17.

În cadrul Serbării Câmpenşti de 1 mai, vor evolua cursanţii ansamblurilor folclorice populare din Turda (ansamblul folcloric „DATINI TURDENE” – instructor coregraf Ioan Cuc), Aiton (ansamblul folcloric „AITONEANA” – instructor coregraf Ioan Cuc), Băişoara (ansamblul folcloric „BĂIŞANA” – instructor Alexandra Crenguţa Rusu), Floreşti (ansamblul folcloric „CUNUNA SOMEŞANĂ” – instructor Dinu Ban), Mociu (ansamblul folcloric al comunei Mociu – instructor coregraf Bianca Cherecheş), Cluj-Napoca (ansamblul folcoric „POPULAR” al Şcolii de Arte Cluj – instructor coregraf Florin Rusu) precum şi cursanţi ai claselor de muzică populară din Cluj-Napoca, acompaniaţi de taraful „Vatră de dor” al Şcolii de Arte Cluj.


Publicitate

1 Comentariu

  1. Muresan spune:

    Pe Valea Garbaului prin spate pe la Polus trebuie facuta centura de legatura a Florestiului cu Clujul. Din pacate banii de centura sunt bagati de primarul Florestiului Horia Sulea in “Catedrala lui Sulea” din spate de la Polus care inghite anual sute de mii de euro din banii primariei Floresti. Pt. acea catedrala primarul sa bani grei de la bugetul local, iar pt. viitoare centura se cauta solutii de imprumuturi… in urmatorii 10 ani.. Pt. aceasta “minune administrativa”, primarul florestiului Horia Sulea a fost recompensat de Andreicut Securistu cu “crucea transilvana”. Prin urmare fondurile alocate catedralei de pe Valea Garbaului se dubleaza de la an la an..

Postaţi un comentariu