Buzoianu a anunţat primele măsuri pe care le va lua ca primar. PNŢCD şi PND se alătură PSD+ALDE

 

Candidatul independent la Primăria Cluj-Napoca Octavian Buzoianu şi-a prezentat primele măsuri pe care le va lua ca viitor primar. El a spus că programul său electoral, „Clujul unui milion de oameni”, este făcut pentru 40 de ani şi că este structurat pe patru etape.

„Este program de guvernanţă locală gândit pe termen lung, care începe cu măsuri implementabile imediat. Prin acest proiect, municipiul Cluj-Napoca devine oraşul din România în care îţi doreşti să trăieşti şi să investeşti. Misiunea declarată a programului e de a crea din Cluj şi zona vecină a unui pol modern de stabilitate şi dezvoltare regională, dedicat locuitorilor săi”, a declarat Octavian Buzoianu.

Cei 40 de ani de implementare a proiectului sunt structuraţi pe patru etape: 3-6 luni-1 an, patru ani, 20 de ani şi 40 de ani.

Octavian Buzoianu a spus că primele 3-6 luni sunt de informare şi de cunoaştere, perioadă în care, printre altele, ar urma să fie revizuite toate contractele de servicii ale primăriei aflate în derulare, să fie evaluat personal din primărie pentru asigurarea tuturor birourilor cu specialişti capabili şi implicaţi, precum şi crearea unui grup consultativ de experţi din societatea civilă, pe domenii de interes. În aceleaşi prime 6 luni ar urma să fie întărită prezenţa constantă în stradă a angajaţilor din toate departamentele şi serviciile primăriei, precum şi luarea unor măsuri de siguranţa cetăţeanului, prin profesionalizarea şi dotarea poliţiei locale în vederea intervenţiei prompte la solicitări.

El a mai spus că încă de pe acum trebuie creionat modul în care va arăta Clujul peste 40 de ani.

Octavian Buzoianu a mai spus că în cursa electorală pentru funcţia de primar s-au alăturat susţinătorilor săi şi organizaţiile judeţene al PNŢCD şi Partidului Naţional Democrat (PND).

Preşedintele PNŢCD Cluj, Horea Dan, şi preşedintele PND Cluj, Dorel Matiş, şi-au exprimat susţinerea pentru Octavian Buzoianu.

„Îl apreciez foarte mult în primul rând ca administrator pe dl Octavian Buzoianu. Pe de altă parte, cred că e un lider autentic, îl ştiau ca om vizionar. (…) PNŢCD candidează pe liste proprii la Consiliul Local Cluj-Napoca şi la Consiliul Judeţean. (…) Alăturarea de PSD este principalul disconfort, dar PSD a fost şi va rămâne principalul nostru adversar (…). Îl susţinem pe Octavian Buzoianu plecând şi de la ideea că după cei 12 ani de mandat ai dlui primar, domnia sa a spus ce are de spus. Cred că nevoie de sânge proaspăt, de idei noi”, a spus Horea Dan.

Octavian Buzoianu este susţinut pentru funcţia de primar şi de alianţa electorală PSD+ALDE.

 


Publicitate

Postaţi un comentariu